Caz fortuit (forţă majoră)
caz fortuit (forţă majoră) 1. (În răspunderea contractuală) o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedică, în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligaţiei sale contractuale, antrenând (şi justificând) exonerarea lui de răspundere;
2. (În răspunderea delictuală obiectivă) o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat care determină cauzal (sau contribuie astfel la) producerea rezultatului păgubitor al faptei ilicite a unei persoane şi care se deosebeşte de forţa majoră, potrivit concepţiilor subiective asupra problemei, prin caracterul relativ (numai faţă de persoana respectivă) şi nu absolut (faţă de oricine) al imprevizibilităţii şi invincibilităţii evenimentului respectiv, iar potrivit concepţiilor obiective, prin caracterul intern al evenimentului, prin situarea lui în cercul activităţii celui chemat să răspundă. În răspunderea civilă delictuală independentă de culpă (răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor şi răspunderea pentru lucruri sau animale) numai forţa majoră, iar nu si cazul fortuit apără de răspundere. Astfel, deraierea unui tren, explozia cauciucului sau ruperea barei de direcţie a unui autovehicul etc., sunt considerate simple cazuri fortuite, care nu sunt de natură a exonera cărăuşul de răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din cauza unor asemenea împrejurări, deoarece acestea nu sunt cauze străine, exterioare, de natură a învedera lipsa raportului de cauzalitate şi de a înlătura astfel temeiul (obiectiv) al răspunderii, ci sunt cauze interne, legate de bunul cauzator al prejudiciului sau de sfera de activitate a persoanei chemate să răspundă de acest prejudiciu. În răspunderea subiectivă (pentru fapta proprie, pentru fapta copiilor sau pentru fapta elevilor şi ucenicilor) asemenea împrejurări, considerate cazuri fortuite, înlătură însă răspunderea pentru că, deşi interne, ele învederează lipsa de culpă a persoanei chemate să răspundă, înlăturând astfel temeiul (subiectiv) al antrenării răspunderii sale.