Procură de reprezentare la divorțul notarial

procura divort notarSoții care divorțează de comun acord la notariat pot să depună cererea de divorț la notarul public printr-o terță persoană împuternicită cu procură autentică notarială. Pot fi reprezentați prin procură atât ambii soți, cât și doar unul dintre aceștia. De asemenea, un soț il poate reprezenta pe celălalt prin procură la depunerea cererii.

După depunerea cererii de divorț, notarul public le va acorda soților un termen de reflecție de 30 de zile. După trecerea acestui termen, va fi necesar ca ambii soți să se prezinte personal la biroul notarial pentru eliberarea certificatului de divorț. Reprezentarea prin procură notarială nu mai este posibilă la eliberarea certificatului de divorț notarial.

Acte necesare

  • actul de identitate al soțului care face procura (mandant);
  • copie de pe actul de identitate al persoanei împuternicite (mandatar);
  • certificatul de căsătorie, în original sau duplicat.

Preț

Costul procurii de reprezentare la depunerea cererii de divorț notarial:

  • 119 Lei

S-a solicitat autentificarea prezentului înscris

PROCURĂ SPECIALĂ

Subsemnatul_ prin prezenta împuternicesc pe_, să mă reprezinte numai la depunerea cererii de divorț la Biroul Notarului Public ales.

Menționez că sunt de acord cu privire la toate elementele menționate în cererea de divorț respectiv, subsemnatul sunt fiul lui_ și al_, născut la data de_ în sector_ , sunt titular al actului de identitate C.I. seria_ nr._ C.N.P._, cu domiciliul în_, sunt căsătorit cu_, fiica lui_ și a_ , născută în data de_ în Municipiul_ sector_ , titulară a actului de identitate C.I. seria_ nr._ , C.N.P._ , cu domiciliul în_, suntem căsătoriți la data de_, la Primăria Sectorului_ București conform certificatului de căsătorie seria_, nr._, eliberat în baza actului nr._, cu ultima locuință comună în_, și sunt de acord ca notarul public să constate desfacerea căsătoriei și să elibereze certificatul de divorț.

Luând cunoștință de prevederile art. 292 Cod penal cu privire la falsul în declarații, declar că:

a)îmi exprim consimțământul liber cu privire la desfacerea căsătoriei;

b)avem următorii copii minori, comuni rezultați din căsătorie:

A, născut la data de_;

B, născut la data de_;

c) niciunul dintre noi nu este pus sub interdicție;

d) nu am solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei;

e) locuința comună este cea declarată mai sus;

f) după divorț dorim să purtăm numele de familie după cum urmează:

  • fostul soț:_
  • fosta soție:_

g) s-a realizat acordul nostru cu privire la următoarele:_
- autoritatea părintească se va exercita în comun de către ambii părinți;

- copiii minori vor avea după divorț locuința la părintele_, cu domiciliul în_;

- părintele separat de copil are următoarele drepturi:

- de a avea legături personale cu minorii, după cum urmează: în fiecare săptămână, în zilele de sâmbătă și duminica între orele 12.00-20.00.

- cu privire la contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesionale a copiilor acordul nostru este următorul:soțul achită câte 500 lei pensie de întreținere pentru fiecare minor rezultat din relațiile de căsătorie.

Sunt de acord cu efectuarea raportului de anchetă psihosocială și am luat cunoștință că nu se pot acorda mai multe termene, decât pentru realizarea raportului de anchetă psihosocială precum și de împrejurarea că suntem obligață să ne prezentăm personal la îndeplinirea tuturor actelor de procedură.

Conform art. 376 Cod Civil, termenul comunicat mandatarei este termen în cunoștință pentru soțul reprezentat.

Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului mandat, mandatara mea va semna cererea de divorț în prezența notarului public, va depune actele necesare desfacerii căsătoriei și va semna oriunde va fi necesar în limitele prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi opozabilă.

Tehnoredactată și autentificată de Biroul Notarului Public_  în 3 (trei) exemplare, din care 2 (două) exemplare s-au eliberat părții.

MANDANT,

(semnătură)

Întrebări și răspunsuri: Procură de reprezentare la divorțul notarial




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Oana Elena 31-10-2023
Buna ziua pot divorta la notariat in doar o saptamana?
Georgiana 12-08-2023
Bună ziua, dacă vreau sa divorțez într-o zi, se poate? Având un copil, iar acesta neimplinind vârsta de 10 ani și suntem de comun acord, fără niciun răgaz.
Violeta Florentina 15-06-2023
Bună ziua. Cum pot divorta l notar in romînia de soțul meu cetățean turc.Else află in Turcia iau eu in Romînia .Amîndoi suntem deacord să divortăm dar iel nu poate veni in Romînia neavînd viză.Îmi poate trimite o procură din turcia? Sau ce se poate face .Vă mulțumesc
Andreea 20-03-2023
Buna ziua .. pentru un divort de comun acord . Se poate face doar la notarul din orașul unde ne-am căsătorit? Mentionez ca la noi in oras Urziceni ialomita..notarul nu accepta prin procura
Sorina 18-09-2022
Divorțul a fost în londra am divorțat în ianuare sa terminat pot sa ma ajutati sa legalize Divorțul și în România vreau sa trec pe numele meu de familie nu vreau sa stau pe numele lui eu nu locuiesc În România ci în londra mulțumesc
C. 15-09-2022
Dacă soțul ieste prezent la depunerea actelor pt divort și după când vine hotărârea nu ieste nu se poate fără?
A. 29-08-2022
Pot sa fac procura sau împuternicire fetei mele de 26 de ani ..pentru a putea semna cererea de divorț în numele meu ??...mulțumesc
L. 9-07-2022
Bună ziua! Am fost căsătorită și divorțată în Germania cu un cetățean non UE, acum doresc sa înregistrez aceste doua evenimente și în România, menționez ca sunt stabilita în Germania, care sunt procedurile?!mulțumesc!
Cristina 13-06-2022
Buna seara,

Este posibil ca un avocat sa ma “reprezinte” la semnarea certificatului de divort?
Eu locuind in strainatate.

Multumesc!
Notariat Professio 16-08-2022
Da, puteți împuternici inclusiv un avocat pentru depunerea actelor de divorț. După 30 de zile de la depunerea cererii de divor, va trebui să veniți personal ca să semnați pentru desfacerea căsătoriei și ridicarea certificatului de divorț.
Cornelia 27-04-2022
Bună ziua,aș dori mai multe informați dacă se poate despre Procura de reprezentare la divorțul notarial.Vă Mulțumesc frumos.
Vedeți mai multe
Aurelia 2-04-2022
Bună seara am fost cununata in românia și am divorțat în cipru. Cum pot face sa divortez si in românia am din cipru o hartie de divorț și aici in romania mi-au dat certificat de căsătorite. Cum.pot divorta de comun acord cu fostul soț. Va multumesc frumos!
Danut 24-03-2022
bună seara. eu sânt in strainatete si as dori să știu dacă pot face o procură aici la notar pentru a depune soția actele de divorț in țară. vă mulțumesc
Oana 25-04-2022
Buna seara , daca aleg custodie comuna iar tatal locuiește intro tara si eu in alta cum se procedează?
Ionela Mariana 15-03-2022
Bună seara!
Am divorțat de puțin timp și fostul soț mi-a făcut procură pt fetița pe termen de 3 ani, cu numele lui de familie ... si eu am revenit la numele meu anterior.
Vreau să știu,mai este valabilă procura?
Paula 16-01-2022
Bună. Mă interesează să știu dacă pot face o procura pentru divorț fiind în Spania în momentul actual. Mulțumesc
Notariat Professio 19-01-2022
Da, puteți face procura la consulatul României din Spania. Pentru ridicarea certificatului de divorț va trebui să veniți personal la notariat.
G. 6-01-2022
Buna seara.A o întrebare.In timpul căsătoriei am dorit să cumpărăm un apartament prin banca și mama mea stind împreună toți 3 ne-a spus decit să cumpărăm un apartament prin banca mai bine vinde apartamentul ei în care am stat și ne cumpăra o casă în altă parte doar că sa o întreținem legal pina la moartea sa.Dar după mai mult după ce ne-am mutat la casa soția a găsit un loc de muncă în străinătate în acest timp lucrînd înafara și-a găsit amanți adică am fost înșelat și de aceea as dori un divorț sau un partaj.Dar la partaj trebuie sa împart casa care ne-a cumpărat mama mea? Bine înțeles
Citește mai mult înafara de ce am făcut împreună eu cu soția. Va rog sa mă sfătuiți ce sa fac. Va multumesc
I. 15-12-2021
Suntem cetateni romani cu domiciliul in Spania si de un an jumatate locuim in Anglia. Dorim divortul de comun acord, insa avem un copil minor de 15 ani. Problema este ca fiica noastra o sa locuiasca in Spania cu bunicii paterni pana la terminarea anului scolar, apoi sa vina in Anglia sa locuiasca cu mine(mama). Dormim divortul la notar. Intrebarea mea este, nu putem finaliza divortul in UK la un notariat unde se fac acte in limba romana?
Petru 5-12-2021
Bună ziua dacă sunteți amabil-ă cum se poate dovedi că un certificat de divorț este autentic si nu un fals...cu respect vă mulțumesc anticipat
Notariat Professio 6-12-2021
Vă puteți adresa biroului notarial care a eliberat certificatul de divorț. De asemenea, divoțul se înscrie și în RNNRM (Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale) notari.pro/dictionar-juridic-dex/rnnrm
Simona 28-09-2021
Fostul sot vrea sa imi dea mie imputernicire ca sa-l reprezint la cererea de divort ! Trebuie sa vina personal pentru ami face imputernicire ? Mi-a dat toate actele mie act indentitate.certificat casatorie etc .Nu avem nimic de impartit nu avem copii minori ! MULTUMESC
Notariat Professio 6-12-2021
Da, îl puteți reprezenta, dar numai la depunerea cererii de divorț. Trebuie să meargă personal la un notariat pentru a facea împuternicirea sau, după caz, la consulat, dacă se află în străinătate.
Andreea 7-09-2021
Divorțul a fost pronunțat de 1 luna si 3 sapt de comun acord , dar la adresa lui au trecut baia mare jud salaj si nu jud maramureș.
Intrebarea mea este nu poate merge avocatul sa semneze din nou în.locul meu ?
O sa aibe împuternicire.
De ce trebuie sa mergem.din nou împreună pt o mica rectificare de judet
Notariat Professio 6-12-2021
Și la notariat reprezentarea este posibilă doar la depunerea cererii de divorț, urmând ca la eliberarea certificatului de divorț soții să vină doar personal. Din ce ați scris reiese că dv. ați divorțat în instanță și deci avocatul vă poate informa cel mai bine despre procedura aplicabilă în acest caz.
Mihai 3-09-2021
Bună ziua doresc o întrebare soția ma înșelat cu altul și sta cu el în concubinaj dar este căsătorită cu mine cu acte ce se întâmplă dacă unu din noi nu dorește divortul ce este de făcut
Notariat Professio 6-12-2021
Dacă soții nu se înțeleg pentru a desface căsătoria amiabil la notariat, pot divorța la judecătorie.
Stefan 17-07-2021
pentru procura speciala pentru divort la ambasada trebuie certificatul de casatorie in original ? sau doar buletinele
Notariat Professio 23-08-2021
Da, este necesar original sau dupliat eliberat de starea civilă.
Valentina 26-04-2021
Sînt divortatā în Spania din 2010
Sā mi fac înscrierea divortului în Romaânia
Am nevoie de o procurā specialā
De unde se poate lua ?
Notariat Professio 23-08-2021
Puteți merge la consulat pentru a face procură unei persoane din țară să vă reprezinte în acest scop.
Constantin 18-04-2021
Sunt casatorit la timisoara 1976 am cetatenia germana cu sotia :putem divorta la timisoara?
Notariat Professio 23-08-2021
Dacă nu ați renunțat la cetățenia română, da.
Maria 26-06-2016
Cum se poate divorța in cazul in care o persoana este pensionată pe caz de boală cu schizofrenie acută de o persoana care nu vrea sa divorțeze avond și 2copii.
Notariat Professio 23-08-2021
Dacă unuia dintre soți îi este afectat discernământul, divorțul se va putea realiza numai prin instanță.
E. I. 10-11-2015
Buna ziua
as dori sa stiu daca avocatul imputernicit de mine ma poate reprezenta si la partaj.
divortul prin Notariat implica si partajul?
sau,acesta este aparte
multumesc
Notariat Professio 10-11-2015
Divorțul și partajul sunt chestiuni separate. Ca și în instanță, la notariat puteți fie doar să divorțați, fie să divorțați și să faceți și contract de partaj.
Claudia 25-10-2015
Buna ziua. Cum se poate divorța de comun acord in cazul in care soțul este cetățean străin non UE si locuim in prezent in doua tari diferite? Nu va putea veni in țara decât cel mult pentru pronuntarea divortului, dacă este obligatoriu. Unde putem face procura? Ca cetatean strain am inteles ca nu poate beneficia de serviciul consulatului roman. Notar local? Am înțeles ca va fi necesară traducerea si apostilarea procurei - este necesară ambasada/consulatul sau doar traducător autorizat?
Textul trebuie pe modelul de mai sus, dar in limba statului respectiv? Daca ma imputerniceste pe mine, va
Citește mai mult trebui sa fiu prezenta cand se face procura sau e nevoie de actul meu de identitate? (Locuim in tari diferite in prezent). In același timp, deși in țara mi-am schimbat numele in cel al soțului, in pașaport am inca numele vechi. Pe ce nume va trebui sa fie procura?

O ultima întrebare, pana cand este valabilă procura? Exista un termen in care trebuie sa depunem cererea pt divorț in țara după aceea?

Va mulțumesc anticipat si imi cer scuze pt numărul mare de întrebări.!
Notariat Professio 26-10-2015
1. Da, doar cetățenii români pot beneficia de serviciile consulare.
2. Da, pentru a putea fi recunoscută în țară procura autentificată la un notar străin, este necesară traducerea și supralegalizarea sau apostilarea (dacă este vorba de un stat semnatar al Convenției de la Haga). Traducătorul autorizat realizează doar traducerea, nu și apostilarea/supralegalizarea.
3. Da, puteți folosi modelul de mai sus, însă cel mai bine discutați cu notarul la care veți divorța pentru modelul de procură astfel încât să vă asigurați că modelul respectiv este agreat și de către acesta.
4. Nu este necesară
Citește mai mult prezența dvs. la întocmirea procurii și nici actul dvs. de identitate în original.
5. Procura va trebui făcută pe numele dvs. de familie actul (cel al soțului).
6. Dacă nu se specifică un termen, procura este valabilă 3 ani de la data autentificării.
M. 4-10-2015
Buna.am o intrb as vrea sa divortez fiica mea fiind minora si nu am certificatul de nastere.Se poate?
Notariat Professio 4-10-2015
Este necesar certificatul de naștere. Puteți solicita un duplicat de la starea civilă.
P. 13-08-2015
Buna ziua,

Sunt plecata in UK si doresc sa mandatez pe avocata mea in vederea depunerii actelor de divort. Cum procedez cu trimiterea procurii? La ridicarea certificatului de divort trebuie neaparat sa fiu prezenta? Mentionez ca avem un copil minor iar sotul are un copil minor din alta relatie Trebuie si certificatul de nastere al acestuia, sau doar al copilului nostru?

Multumesc
Notariat Professio 14-08-2015
Procura o puteți trimite prin curier.
La ridicarea certificatului de divorț prezența soților este obligatorie.
Sunt necesare certificatele de naștere ale soților și al copilului minor.
Ioana 21-06-2015
Buna ziua. Eu si sotul meu locuim in Germania si vrem sa divortam de comun acord la notar in Bucuresti.Casatoria a fost incheiata in Iasi iar ultimul domiciliu tot acolo a fost.Plus ca vrem sa imputernicim pe cineva prin ambasada pt depunerea cererii de divort.De ce fel de acte avem nevoie pt imputernicire?Va multumesc
Notariat Professio 22-06-2015
Actele necesare pentru procură sunt indicate în articolul de mai sus. Dacă ultimul domiciliu comun al soților nu a fost în București și nici căsătoria nu a avut loc în BUcurești, nu puteți divorța la un notar din capitală (în cazul dvs., puteți divorța în Iași)
Ioana 14-07-2015
Eu mai revin cu o intrebare. Zilele ce urmeaza voi merge la consulat sa fac procura pt a ne reprezenta cineva cu cererea de divort la notar.Aceasta procura trebuie incheiata neaparat in 3 exemplare? Apoi poate merge doar unul din noi la consulat pentru a o face? Voi folosi modelul prezentat de dumneavostra.Va multumesc!
Notariat Professio 14-07-2015
Nu este obligatoriu să încheiați procura în 3 exemplare. Este suficient să meargă la consulat/notariat pentru redactarea procurii doar partea care face împuternicirea (cea care nu se va prezenta la notariat pentru depunerea cererii de divorț).
Luminita 1-06-2015
Buna ziua! Sunt casatorita cu un cetatean canadian, casatoria a avut loc la sector 4 Bucuresti. Dorim sa divortam de comun acord la notar. El locuieste in Canada, eu in Bucuresti. Eu voi avea imputernicire emisa de Ambasada RO in Canada sa-l reprezint pe el la depunerea cererii de divort. Nu avem domiciliu comun, nu avem copii. Folosim modelul de Procura de pe site-ul dvs.? Cand voi depune cererea de divort, o sa am nevoie de documentul lui de identitate in original sau in copie, va rog? Va multumesc!
Notariat Professio 1-06-2015
Nu este necesar actul de identitate al soțului în original dacă îl reprezentați prin procură la depunerea cererii. Pentru depunerea cererii de divorț este suficientă procura care să respecte forma autentică locală din Canada și să fie tradusă și apostilată în limba română. Este necesar ca procura să respecte modelul indicat mai sus (evident, va fi adaptată cazului dvs.)
Adrian 15-04-2015
Buna ziua. As dori sa stiu daca trebuie neaparat sa fiu prezent eu sau persoana inputernicita pt ca nu posibilitatea dupa 30 zile sa fiu prezent
Notariat Professio 15-04-2015
După termenul de 30 de zile este obligatoriu să vă prezentați personal. Se poate prelungi termenul în anumite condiții. Contactați notarul public la care ați depus cererea de divorț.
Mariana 10-03-2015
EU ma aflu in Italia si vreau da fac procura de reprezentare la divortul notarial PE sotul(mandatar) care e in ROminia si care poate introduce dosarul la notariat.EU voi merge in Rominia pt.3saptamini si voi fi presenta doar la desfacerea casatoriei.Unde,cum pot face procura?Multumesc
Notariat Professio 11-03-2015
Puteți face procura la consulatul României din Italia. Dacă încheiați divorțul la biroul nostru, folosiți modelul indicat în articolul de mai sus.
Ionela Camelia 19-02-2015
am divortat de o luna la notariat,am o fetită de 4 ani .Tatăl fetitei a fost de acord ca fetia sa locuiasca cu mine.Sa trec vama am nevoie de procură de la tatăl fetitei.
Notariat Professio 19-02-2015
Da, acest acord este necesar, în majoritatea cazurilor, și în situația divorțului în instanță deoarece regula conform Noului Cod Civil este exercitarea în comun a autorității părintești.
Carmen 1-02-2015
bun ziua,
doresc sa divortez legal de sotul meu de care sunt separata in fapt de 15 ani, nu avem domiciliul de impartit si nici copii minori, problema ar fi ca sotul meu este internat in camin spital, are amputatie picior stang, pana acum l-am ajutat eu dar situatia nu poate continua asa, de comun acord am hotarat la separarea legala prin procura (el nu poate fi deplasabil inca)
intrebarea ar fi daca pot folosi modelul de procura gasit la dvs, daca am nevoie de programare in depunerea actelor si cat costa, multumesc anticipat !!
Notariat Professio 2-02-2015
La divorțul prin notariat împuternicirea este posibilă doar pentru depunerea cererii de divorț. Peste 30 de zile de la depunerea cererii, soții trebuie să vin personal la notariat pentru ridicarea certificatului de divorț (legea interzice reprezentarea prin împuternicire la acest termen)
Ioana 15-01-2015
Buna sunt ioana si sunt casatorita in romania mar interesa daca pot divorta in germania la ambasada deoarece si sotul este in germania.
Notariat Professio 15-01-2015
Ofițerii consulari pot realiza anumite acte notariale (declarații, procuri, legalizări), însă nu și divorțuri.
Mioara 20-11-2014
Am citit si inteles mailul trimis.ceea ce nu inteleg este cum imi va face sotul meu plecat procura fara a veni in tara.urmand doar sa se prezinte la divort.
Notariat Professio 20-11-2014
Soțul va merge cu modelul de procură la Consulatul/Ambasada țării în care se află pentru autentificare. Procura o va putea trimite în țară prin poșta clasică sau curier (este necesar originalul).
Mioara 19-11-2014
Buna seara/
va deranjez cu o intrebare. sotul meu este plecat din tara de 8 ani,timp in care nu am mai avut decat ocaziuonal legatura telefonica cu el.Avem impreuna un copil de 10 ani.M am hotarat sa intentez divort. prin notar.El este de acord cu o singura conditie.Sa vina in tara doar la pronuntarea divortului/In acest caz cum sa procedeze cu procura?trEBUIE SA SE DUCA LA AMBASADA TARII RESPECTIVE SI SA FACA O PROCURA NOTARIALA prin care poate mandata pe oricine ptr a depune actele?Si daca da/exista vre un model anume ptr cetateanul roman plecat in afara tarii?
Notariat Professio 19-11-2014
1. Da, procura se poate face la serviciul consular al Ambasadei.
2. Modelul de procură de mai sus este cel agreat la biroul nostru notarial pentru depunerea cererii de divorț. Modelul de procură este același, chiar dacă mandantul se află în afara țării. Procura trebuie să conțină și acordul la care ați ajuns cu privire la legăturile personale cu minorul și contribuția la cheltuielile sale de creștere și educare.
Marius Vasile 17-11-2014
Buna ziua! locuiesc in sectoru 6 bucuresti numai sunt impreuna cu sotia de aproape 4 ani de zile eu acum sunt cu altcineva si fosta la fel problema este ca ea este plecata din tara iam propus de multe ori sa ne intalnim sa mergem sa bagam divort iar ea mia zis sa ma duc singur eu as vrea sa mi refac viata nu am cum sa mai dau de ea pentru ca este plecata undeva orin germania nu avem copii impreuna nu vreau sa impart nimic as vrea doar sa numai fie legata de mine sa imi poarte numele ea mia spus ca este de acord cu divortul dar ea nu o sa vina in tara sa se prezinte ce credeti ca ar trebui sa
Citește mai mult fac si cat m-ar costa sa terminam repede va multumesc si astept mesaju dvs urgent o zi buna!
Notariat Professio 18-11-2014
Soția poate depune cererea de divorț la notariat prin mandatar împuternicit cu procură, însă va trebui să vină personal peste 30 de zile de la depunerea cererii pentru ridicarea certificatului de divorț.
Florentina 29-10-2014
Va rog sa îmi spuneți de ce document am nevoie pt divort de un cetățean iranian.Casatoria a avut loc în România.Menționez ca el nu mai se afla în România de 8 ani dar nici nu mai poate sa intre deoarece nu mai are viza!! Va mulțumesc.
Notariat Professio 30-10-2014
Doar cererea de divorț se poate depune prin procură. Peste 30 de zile de la depunerea cererii, soții trebuie să vină personal pentru ridicarea certificatului de divorț. În situația dvs., soțul ar putea obține o viză de scurtă ședere, interesați-vă la Inspectoratul General pentru Imigrări.
A. 24-10-2014
Buna ziua am fost la un notar in italia pentru o procura speciala pentru divort mia spus sa ii aduc un model de procura in limba italiana pt k nu stie am cautat in romania notari si iam rugat sa imi dea un model nu a vrut nimeni eu vreau sa o imputernicesc pe sora mea iar la acest model nu prea inteleg de ce am nevoie de datele de pe buletinul fostului sot el este de acord cu divortul iar copilul va ramane la el cum sa fac aceasta procura ca nu inteleg va multumesc frumos
Notariat Professio 24-10-2014
Pentru a divorța la biroul nostru notarial, trebuie să respectați acest model de procură. Dacă faceți procura la un notar italian, aceasta va trebui tradusă și apostilată de către autoritățile italiene competente. Cel mai bine faceți procura la consulat.
Nina 10-09-2014
va multumesc anticipat pentru raspunsul dv.De 10 ani intretin copii singura ,si la fel de 10 ani nu locuiesc in casa cu fostul sot din motive intemeiate (agresiv etc... etc).intrebarea mea este , tinind cont ca acum copii sunt majori , 28 ani 27 ani si 25ani prin efectuarea divortului la notar pot sa las partea mea de bunuri copiilor ? fara sa fac un partaj si de comun acord cu fostul sot?
Notariat Professio 11-09-2014
Puteți face atât divorțul cât și partajul la notariat, însă sunt chestiuni diferite. Mai întâi va trebui să depuneți cererea de divorț și doar după 30 de zile, după eliberarea certificatului de divorț de către notar, veți putea face și partajarea bunurilor. Partajul se poate face în același zi cu eliberarea ceritifactului de divorț dacă depuneți toate actele necesare înainte. Referitor la transmiterea bunurilor comune copiilor, este necesar să efectuați mai întâi partajul.
Simona 28-07-2014
noi suntem in italia.as vrea sa stiu unde se poate face procura aici in italia? in afara consulatului sau ambasadei se poate face si la un notar??? sau aici se chiama (giudice di pace )
Notariat Professio 29-07-2014
Procura poate fi făcută la un notar italian, însă aceasta presupune formalități ulterioare suplimentare (va trebui tradusă și legalizată). Cel mai bine faceți procura la consulat/ambasadă.
Nina 21-07-2014
Buna ziua nu mai stau cu sotul meu de 10 ani , am trei copii majori vrem sa divortam de comun acord , nu vreau parte de casa si bunuri . partea mea pot sa o las la copii? locuiesc in strainatate ,(italia) prin notariat cum sa procedez? multumesc anticipat
Notariat Professio 29-07-2014
1. Puteți împuterniciți o persoană aflată în țară să depună cererea de divorț (aveți mai sus modelul de împuternicire).
2. După 30 de zile de la depunerea cererii de divorț, va trebuie să veniți în țară cu soțul pentru a ridica certificatul de divorț (este obligatoriu să veniți personal de această dată).
3. În aceeași zi, tot la notariat, puteți face și contractul de partaj. După ce faceți partajarea bunrilor, veți putea dispune după cum doriți de bunurile care vă revin conform contractului de partaj (de ex., veți putea face un act donație copiilor).
I. 13-07-2014
daca ambii soti locuiesc in strainatae,sotul are drept de sedere permanenta si acte in tara respectiva,deci actele romanesti sunt expirate,iar sotia este inregistrata cu o alta identitate in aceiasi tara si are si ea drept de sedere permanenta dar pe alt nume,exista o sentinta de divort data de tribunalul din tara respectiva dar in care este mentionat numele fals al sotiei si nu este recunoscuta de tribunalul din romania,ce ar trebui facut pentru a legaliza acest divort in tara,exista posibilitatea unui divort prin acord la notar?
Notariat Professio 13-07-2014
Da, puteți divorța la notariat - cetăţenii români domiciliaţi în străinătate se pot identifica la notariat cu paşaportul în care este menţionat domiciliul, nu este necesară cartea de identitate românească în acest caz.
Simona 9-06-2014
Buna ziua,eu si sotul meu vrem sa divortam avem un copil minor impreuna,avem doar 3 sapt vacanta in august ,putem face o procura la parinti sa depuna cererea de divort ca in acelw 30 de zile sa ne putem ridica certificatele de divort? Caci trebuie sa ne intoarcem in strainatate.
Notariat Professio 13-07-2014
Da, cererea de divorț poate fi depusă de către părinții dvs. După trecerea termenului de 30 de zile va trebui să veniți personal la notariat.
B. 31-05-2014
bunaziua sunt in concubinaj de 4 ani avem un copil impreuna si am bagat actele de divort cu fostul sot nu mai sta cu el de 7ani prin notariat noi am fost refuzati si acuma suntem in instanta ieri am fost la tribunal si nea aminat pina in 19 semtembrie ce e de facut
Notariat Professio 13-07-2014
Probabil că dvs. nu ați ajuns la un acord cu privire la desfacerea în mod amiabil a căsătoriei, de aceea ați fost refuzați la notariat. Cu privire la divorțul în instantă, această este situația, procesele durează foarte mult.
Tania 28-05-2014
care este diferenta intre divort notarial si cel in instanta, si care este cel mai bun. Sora mea cand a venit acasa din Italia a constatat ca sotul a plecat de acasa deoarece a gasit alta persoana. Au hotarat sa divorteze. Au copii peste 22-30 de ani (adulti) si un apartament impreuna.
Notariat Professio 13-07-2014
Diferența constă în principal în durata procedurii și în costuri (mai mici la notariat). La notariat divorțul se finalizează în 30 de zile, în timp ce în instanță poate dura și 1-2 ani până obțineți o decizie definitivă de divorț.
Florina 26-05-2014
eu lucrez in italia si nu pot sta 30 de zile in tara nu se poate si mai repede nu mai stam impreuna de 7 ani
si avem un copil de 11 ani
Notariat Professio 13-07-2014
Împuterniciți pe cineva prin procură notarială să depună actele și veniți în țară doar peste cele 30 de zile de la depunerea cererii pentru a ridica certificatul de divorț.
Adrian 24-05-2014
Buna, m-am separat de sotie, stam in case diferite si am vrea ca in august sa mergem in Romania sa dam divort de comun acord, noi in momentul de față suntem in Italia si nu stiu cum sa fac pentru ca nu avem prea mult timp (doar doua sapt. în august) ne gandeam sa împuternicim pe cineva dar nu stim cum, prin ambasada se poate face? Apoi casnicia se poate desface la orice notar pentru ca noi suntem dintr-un oraș mai mic din moldova. Va multumesc
Notariat Professio 13-07-2014
Da, puteți face o procură precum cea de mai sus prin care să împuterniciți pe cineva din România să vă depună actele de divorț. Puteți merge de exemplu la Secţia Consulară a Ambasadei României la Roma:

Adresă: Via del Serafico, 69 - 75, 00142 ROMA
e-mail programări: roma.info@mae.ro
Iulia 5-05-2014
in legatura cu procura pentru imputernicirea altei persoane,chiar si pe sotul meu,as dori sa stiu unde anume trebuie sa o fac intrucit eu locuiesc in israel.am nevoie de toate informatiile necesare in aceasta directie.
va multumesc!!!
Notariat Professio 13-07-2014
Mergeți la secția consulară a Ambasadei României din Tel Aviv unde veți putea face această procură.

Adresa: Paz Tower 2, Str. Shoham, Nr. 2, Et. 8, Ramat Gan 52510
E-mail: consul_romania@bezeqint.net
Web: telaviv.mae.ro
Mariana Mihai 26-03-2014
as dori daca se poate sa imi spuneti cum pot sa aduc copii aici in cehia in vacanta pana la terminarea divortului ce pasi trebuie sa fac avad in vedere ca fetele locuiesc cu tatal lor in romania ce acte trebuie sa am pentru a scoate copii din tara in vacanta . cu stima si respect va multumesc
Notariat Professio 13-07-2014
Aveți nevoie de o declarație notarială din partea tatălui din care să rezultă acordul său în acest sens. Vedeți un model de declarație și alte detalii aici: declarație ieșire copil minor din țară
A. 7-03-2014
Buna sotul meu a divortat la notar dar nu are stampila judecatoreasca definitiva irevocabila ce se intampla ??vreau sa stiu daca e valabil divortul?
Notariat Professio 7-03-2014
Da, divorțul este valabil, nu este necesară "ștampila judecătorească" deoarece divorțul a fost încheiat pe cale administrativă, nu în instanță.
Ionel 26-02-2014
La eliberarea certificatelor de divort sotii trebuie sa se prezinte amandoi in aceeasi zi sau pot veni pe rand ?
Notariat Professio 7-03-2014
Da, soții pot veni și pe rând la notariat pentru ridicarea certificatului de divorț.
Tatiana 12-02-2014
Sotul meu fiind cetatean strain poate sa faca procura de imputernicire sa depun eu actele la ambasada Romaniei din londra?? Pentru ca am fost astazi acolo si mi-au zis ca nu se poate . Atunci unde se poate face aceasta procura in u.k ? Va multumesc
Notariat Professio 13-02-2014
Serviciile consulatului României se adresează doar cetățenilor români. Există posibilitatea să dați procura la un notar din țara în care vă aflați, vor fi însă necesare demersuri suplimentare pentru recunoașterea ei în țară.
Tatiana 12-02-2014
Buna ziua ! Astazi am fost la ambasada Romaniei din londra ca sotul sa-mi faca o procura pentru a depune eu cererea de divort in Romania , el fiind cetatean strain si din cauza serviciului neputand veni sa depuna . De ce este nevoie de o terta persoan si eu nu pot sa depun actele ??? Stiu ca la ridicarea cert,de divort este obligatorie prezenta amandurora.
Va rog sa -mi spuneti care este solutia dc sotul nu poate veni la depunere si nici nu are in Afara de mine cui sa -I faca procura. Multumesc anticipat
Notariat Professio 12-02-2014
Soțul vă poate împuternici și pe dvs. pentru depunerea cererii de divorț la notariat. Este falsă informația conform căreia se poate împuternici doar o terță persoană.
Andreea 10-02-2014
Buna ziua.Eu cu sotul meu suntem despartiti de aproape doi ani si nu am reusit sa divortam nici in ziua de astazi. El este plecat din tara si nu poate venii in tara decat anul viitor.Intrebarea mea este: chiar nu exista nici o modalitate sa divortam prin notar avand in vedere ca suntem de comun acord si ma imputerniceste chiar pe mine sa se finalizerze fara a fii nevoie sa se prezinte? O alta procura sau am mai auzit o varianta prin cosulat daca stiti ceva.Va rog frumos ajutati-ma in aceasta problema. Va multumesc
Notariat Professio 12-02-2014
Soțul vă poate împuternici să îl reprezentați la notariat doar la depunerea actelor. În acest moment legea interzice posibilitatea reprezentării la eliberarea certificatului de divorț. Soțul trebuie să vină personal la notariat o singură dată, la ridicarea certificatului de divorț.
Simona 28-01-2014
Eu si sotul meu vrem sa divortam de comun acord.suntem de doi ani separati .El poate venii in tara insa eu nu pot.intrebarea mea este daca o pot imputernici pe mama mea printr-o procura de la ambasada ca sa semneze la eliberarea certificatului.va multumesc
Notariat Professio 28-01-2014
O puteți împuternici pe mama dvs. doar pentru depunerea cererii de divorț, la eliberarea certificatului va trebui să fiți prezenți ambii soți la notariat.
Mihai Mariana 17-01-2014
nu ma aflu in tara unde as pute sa legalizez o procura de reprezentare la divortul notarial aici in cehia ?as pute sa dau imputernicire fetei mele de 28 ani care nu este fica celui de care vreau sa divortez ? va rog sa ma ajutati nu stiu de unde sa incep aici in cehia nu ma descurc si nu stiu care este primul pas in acest caz .multumesc anticipat
Notariat Professio 17-01-2014
Da, o puteți împuternici pe fiica dvs. să vă reprezinte la notariat pentru depunerea cererii de divorț. Procura o faceți la Ambasada României din Praga/Republica Cehă

Adresa: Strada Nerudova 5, Mala Strana, 118 00, Praga 1
Telefon: + 420 257 534 210
Telefon consulară: + 420 257 532 090
Mihai Mariana 20-01-2014
buna ziu va multumesc inca o data pentru raspuns insa as vrea sa va mai intreb :Pana la finalizarea divortului la notar cum as putea sa imi aduc copii aici in cehia daca aceste doua fete se afla la domiciliu in care am convetuit alaturi de tatal lor pana acum 4ani .... as vrea sa iau fetele in vacanta sau cel putin pentru cateva zile care sunt pasi legali pentru scoaterea din tara a doi minori VA MULTUMESC CU STIMA SI RESPECT
M. 13-02-2014
Buna ziua,
Sa inteleg ca fii dumneavoastra rezultati din casnicia cu sotul de care vreti sa divortati sunt minori...In acest caz nu puteti iesi din tara cu ei decat daca sotul da o declaratie legalizata la notar prin care este de acord sa iesiti din Romania, specificand atat destinatia, ruta cat si perioada in care doriti sa ii luati in strainatate.Deasemenea este obligatoriu pentru minori sa aiba un document de calatorie valabil:pasaport sau carte de identitate.
In ceea ce priveste divortul, mai cereti sfatul cuiva daca se poate face la notar avand copii minori(de care nu ati amintit cand ati intrebat de divort...) si in ce conditii !!!
Notariat Professio 13-02-2014
Divorțul cu copii se poate realiza la notariat. Pentru detalii, vedeți acest articol: Divorţul cu copii minori la notar
Andra 23-10-2013
Buna, sotul meu este in germania si eu in ro, el nu poate veni aici dar trebuie sa divortam in max o luna.dupa o luna poate sa vina, exact la eliberarea certificatului de divort. Care sunt pasii care trebuiesc facuti in legatura cu acea procura care ma imputerniceste pe mn sa initiez divortul? Cum se scrie acea procura? Este necesar buletinul lui in original cand ma prezint la notar pt divort sau procura si copia buletinului lui sunt suficiente? Va rog detaliati cat mai bine aceasta tema daca se poate, este foarte frustrant sa nu stii ce sa faci si nai ales cand nu ai timp destul.mentionez ca nu avem copii. Multumesc anticipat
Notariat Professio 13-07-2014
Soțul trebuie să meargă la Consulatul României din Munchen sau Bonn pentru a vă face procura de mai sus. Procura va fi suficientă, nu fi nevoie să aveți originalul cărții de identitate a soțului la notariat.

CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI în München
Adresa: Richard-Strauss-Strasse 149, 81679 München
E-mail: office@cgro-mun.de și kanzlei@rumaenien-gkmuenchen.de
Fax: 0049-89-553348
Site Web: munchen.mae.ro
Telefon urgenţe: 049(0)171 57 057 88

CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI la Bonn
Adresa poştală: Legionsweg 14, 53117 Bonn
Informaţii consulare: (0) 228 68 38 135
Program de lucru cu publicul la telefon:
Luni, miercuri, joi, vineri 14.00 - 16.00
Alexandra 22-10-2013
Buna,sunt stabilita in Londra ,am3 copii care poarta numele sotului,dar din cei 3 doar unul in varsta de 3 ani si 6luni este al lui
;,aprox .din 2010 numai locuim impreuna ,vreau sa divortez prin notar .......dar din motive (munca,gradinita,scoala) nu pot lipsi mai mult de 1luna din uk .cum as putea face ,si cam cat mar costa totul?si am nevoie de copii acolo de fata la notar ......sau pot merge singura in romania pt ridicarea actului ?nu am nevoie de pensie alimentara doar de numele meu si actul de divort .
Pot pune pe oricine sa ma reprezinte cu formularul de mai sus ?
Va multumesc,astept un raspuns va rog
Notariat Professio 23-10-2013
Pentru costurile divorțului pe cale notarială când există copii minori și alte detalii, accesați acest articol: Divorţul cu copii minori la notar

Puteți împuternici pe oricine să vă reprezinte la notariat la depunerea actelor și a cererii de divorț cu procura de mai sus (care trebuie făcută la consulatul României din țara în care vă aflați, nu sub semnătură privată). De asemenea, și soțul dvs. va trebui să facă o împuternicire pentru depunerea actelor dacă nu poate veni personal.

Aveți în vedere însă că după trecerea termenului de 30 de zile acordat în vederea împăcării, va trebui să vă
Citește mai mult prezentați personal împreună cu soțul pentru ridicarea certificatului de divorț (de această dată nu mai puteți fi reprezentați de către o altă persoană).
Maria 21-10-2013
am cazut de comun acord cu sotul sa desfacem casatoria la notariat.Mentionez ca el se afla in afara tarii impreuna cu copiii care invata in tara in care sunt stabiliti.Doresc sa stiu daca poate sa mi dea o procura cu care sa ma prezint la un birou notarialpentru a depune actele de divort.Specific la lucrurile sunt f clare intre noi,copii vor ramae pana la terminarea scolii in Grecia tara in care se afla si tatal,deoarece nu se mai pot intgra acum in Romania.cum se procedeaza si care sunt conditiile?procura unde ar trebui sa o faca?
Notariat Professio 23-10-2013
Da, soțul vă poate împuternici pentru depunerea actelor de divorț. Împuternicirea o poate face la consulatul României din țara în care se află.
Alin 14-10-2013
sotia este plecata in italia de mai mult timp si am hotarat de comun acord sa divortam.avem inpreuna un copil minor,un credit bancar prima casa.ea mia zis sa ma interesez ce anume trebuie sa faca la notar strain(ca nu poate veni in tara)sa putem divorta.ea nu are nici o pretentie toate bunurile comune cei apartin a zis ca le lasa la fata,isi ia si angajamentul ca plateste jumatate din rata creditului+penzie alimentara.ea isi doreste doar sa pastreze numele si sa poata lua fata la ea pe perioada determinata(in vacante).intrebarea mea este,exista vriun formural anume sau cum ar trebui sai
Citește mai mult explic ce sa faca?sa nu trebuiasca nici sa mearga de mai multe ori ca este departe de notar.
Notariat Professio 19-10-2013
Pentru Italia este valabil Regulamentul Roma III, respectiv Regulamentul UE nr. 1259/2010 al Consiliului din 20.12.2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp aplicabi). Astfel, pentru Italia, legea aplicabilă divorţului/separării de corp este determinată, în funcţie de alegerea sau lipsa alegerii acesteia de către părţi, de reşedinţa obişnuită, ultima reşedinţă obişnuită, cetăţeniei unuia dintre soţi sau ambilor soţi sau legea forului. Mai multe informații solicitați la autoritățile din Italia.
Catalina 7-10-2013
Am o intrebare legata de procura de reprezentare la dovortul notarial.
Sotii locuiesc in Franta si pentru depunerea cererii de divort vor apela la un mandatar (unul din parinti).
Se poate folosi modelul de mai sus pentru a crea procura. O data completata, se va trimite in tara mandatarului. Acesta va trebui sa mearga cu procura la un notar sa plateasca o taxa? Nu am inteles de ce este scris mai sus : "Costul procurii speciale notariale de reprezentare la depunerea cererii de divorț la notariat este 80 lei ". Cand se plateste? Si ce anume se plateste?
M. 13-02-2014
Taxa unei procuri in ambasade sau consulate romanesti din Uniunea Europeana este de 60 euro. Pentru amanunte consultati site-ul ambasadei romanne din Franta:
paris.mae.ro/node/259
Notariat Professio 7-10-2013
Este vorba de prețul perceput la notariatul nostru pentru redactarea și autentificarea acestui tip de procură.

În cazul dvs., am înțeles că soții vor face această procură la consulatul României din Franța. Consulatul are alte taxe (mai mari) decât cele ale notarilor publici din România, deci tariful indicat în articol nu este valabil și pentru procura autentificată la consulat. Procura făcută la consulat va fi valabilă ca atare, mandatarul nu mai trebuie să plătească nicio taxă în țară pentru procură.
Mirela 19-08-2013
sotul este in Cipru vrem sa divortam, avem un copil minor care e in Romania cu mine, ce act trebuie sa imi faca el in Cipru sa putem divorta in absenta lui? el nu mai vine in tara.trebuie facuta o declaratie la notar acolo si tradusa si legalizata, sau trebuie sa mearga la ambasada?
Notariat Professio 19-08-2013
Dacă este vorba de divorț prin notariat, actul pe care trebuie să-l faceți este cel prezentat în articol - o procură de reprezentare. Dacă soțul se află în străinătate, vă recomandăm să faceți procura la consulat, nu la un notar străin și să aveți în vedere modelul de procură prezentat în articol. De asemenea, notați că la divorțul prin notariat soțul poate fi reprezentat doar la depunerea cererii, la eliberarea certificatului de divorț (după 30 de zile de la depunerea cererii), soții trebuie să se prezinte personal.
Gina 27-07-2013
daca sunt an spania cum ma pot divorta an romania avand copiii minori cum as putea obtine custodia copiiilor cui as putea face procura an romania
Notariat Professio 23-10-2013
Divorțând pe cale notarială, veți exercita în comun autoritatea părintească, însă domiciliul minorului va putea stabilit la unul dintre soți. Pentru detalii citiți Divorţul cu copii minori la notar

↑ ÎNAPOI SUS