Acte Succesiune 2026: Lista Completă + Calculator Taxe

Dosar cu acte necesare pentru succesiune, pregătit pe birou într-un birou notarial

Găsiți mai jos lista actelor necesare pentru dezbaterea moştenirii la notariat, în vederea eliberării certificatului de moștenitor. Lista se ajustează în funcție de bunurile moștenite. Puteți bifa bunurile corespunzătoare pentru personalizare.

⇩ Alegeți bunurile moștenite






Acte necesare succesiune

Imprimare acte necesare

  • Acte identitate moștenitori
  • Certificat de deces

    Este necesar certificatul de deces în original sau duplicat, care conține elementele esenţiale pentru dezbaterea succesiunii: numele şi prenumele defunctului, data completă a decesului (ziua, luna şi anul) şi ultimul său domiciliu. Hotărârea judecătorească de declarare a morţii nu poate înlocui certificatul de deces, fiind obligatorie obţinerea acestuia de la starea civilă.

  • Acte stare civilă moștenitori

    După caz:
    ✔️ certificat de căsătorie soţ supravieţuitor sau, după caz, certificat de deces / certificat de moştenitor / sentinţă de divorţ
    ✔️ certificat de naştere şi căsătorie al descendenţilor (copii, nepoţi) sau al altor rude cu drept la succesiune

    Dacă nu mai dețineți un certificat de stare civilă necesar, puteți solicita eliberarea unui duplicat de la primărie.

  • 2 martori

    ✔️ Martorii trebuie să-l fi cunoscut pe defunct și să nu fie rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv.
    ✔️ În mod excepțional, pot fi martori și rudele, afinii și soțul sau soția, dacă toți moștenitorii sunt de acord cu audierea lor
    ✔️ Martorii vor veni doar în ziua dezbaterii succesiunii, nu la depunerea actelor, cu acte de identitate valabile.
    Detalii: Cine poate fi martor la succesiune și cine nu?

  • Dacă există, testamentul

🛈 Actele se prezintă în original pentru verificare; la dosar rămân copiile necesare, nu originalele.

Succesiunea după decesul ambilor părinți: acte, procedură și taxe

Una dintre cele mai frecvente situații întâlnite în practica notarială este dezbaterea moștenirilor rămase după ambii părinți, atunci când succesiunea nu a fost realizată după primul deces. În acest caz, se vor analiza două moșteniri distincte, câte una pentru fiecare părinte decedat. În practică, cele două succesiuni pot fi dezbătute împreună, la același birou notarial, ca moșteniri succesive.

În principiu, sunt necesare actele indicate mai sus, iar notarul va stabili separat masa succesorală și moștenitorii pentru fiecare părinte.

Cum se calculează taxele în acest caz?
Deoarece se dezbat două moșteniri, taxele notariale se calculează pentru fiecare succesiune în parte. În privința impozitului de stat de 1%, se aplică următoarele reguli:

  • Pentru succesiunea părintelui decedat în ultimii 2 ani, nu se datorează impozitul de 1%, dacă procedura este dezbătută și finalizată în acest termen.
  • Pentru succesiunea părintelui al cărui deces a avut loc cu mai mult de 2 ani în urmă, se datorează impozitul de 1%, calculat la valoarea masei succesorale aferente acelei moșteniri.

Pentru a vedea estimativ costurile totale, folosiți calculatorul de taxe notariale pentru succesiune de mai jos. În funcție de timpul trecut de la deces, acesta calculează automat și impozitul de 1%, atunci când este datorat.

Calculați taxa de succesiune

Dacă urmează să dezbateți o succesiune, este important să știți care sunt taxele care trebuie plătite. Calculatorul de taxe notariale vă poate ajuta să aflați costurile totale ale succesiunii, în funcție de valoarea bunurilor moștenite și a timpului trecut de la deces.

Instrucțiuni

Aflați pe loc taxele notariale pentru succesiune: dezbatere moștenire și eliberare certificat de moștenitor.
Pentru a utiliza calculatorul nostru de taxe pentru succesiune, urmați pașii următori:

1. Introduceţi valoarea bunurilor imobile sau mobile moștenite, în euro sau lei.

2. Selectați timpul trecut de la deces: sub 2 ani sau mai mult de 2 ani.

3. Dacă moșteniți un imobil, bifați dacă doriți intabularea certificatului de moștenitor. Intabularea nu este obligatorie, dar va fi necesară, de exemplu, la înstrăinarea bunului imobil (se poate face și mai târziu).

4. După ce ați introdus valoarea bunurilor moștenite în câmpul "Valoare bunuri", onorariul notarial, și, dacă este cazul, impozitul și taxa de intabulare, se vor actualiza automat în câmpurile din secțiunea "Taxe plătite de moștenitori" a calculatorului, în timp real, fără a fi necesar să apăsați pe un buton.

Notă: Onorariul notarial afișat include TVA 21% în vigoare de la 1 august 2025 și tariful pentru administrarea, gestionarea, păstrarea și arhivarea dosarului succesoral - 70 lei.

Valoare bunuri
Curs BNR 1 Euro = lei
Timp trecut de la deces

Taxe plătite de moștenitori

Onorariu notarial

lei

Impozit

lei
Intabulare lei

Important

Introduceți valoarea totală a bunurilor care vor fi incluse în certificatul de moștenitor. Dacă se dezbat succesiuni succesive, de exemplu după ambii părinți, costurile se calculează separat pentru fiecare masă succesorală. Numărul moștenitorilor nu modifică onorariul aferent certificatului de moștenitor. Dacă procedura succesorală se finalizează la mai mult de 2 ani de la deces, calculatorul include și impozitul de 1%, atunci când acesta este datorat.

Pasul Următor: Inițierea Procedurii Succesorale

Pentru a continua procedura și a deschide dosarul de succesiune, programați o întâlnire la biroul nostru notarial.

🛈 Serviciul este disponibil doar dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în București.

sau
Scrieți-ne pe WhatsApp!

Biroul Notarial Professio
Bd. Ion Mihalache 26-28, Sector 1, București

Întrebări frecvente

💰 Costuri, taxe și durată

Mai pot face succesiunea dacă au trecut 10, 20 sau mai mulți ani de la deces?

Da. Dezbaterea succesiunii poate fi solicitată și după mulți ani de la deces. Termenul de 1 an se referă la acceptarea sau renunțarea la moștenire, nu la termenul în care trebuie finalizată procedura succesorală. Totuși, persoana care pretinde moștenirea trebuie să poată dovedi că a acceptat-o în termen, expres sau tacit. Dacă succesiunea se dezbate la mai mult de 2 ani de la deces, se datorează și impozitul de 1% prevăzut de lege pentru bunurile imobile din masa succesorală.

Există succesiune gratuită în 2026?

Succesiunea la notar nu este gratuită în mod obișnuit.
Uneori, expresia „succesiune gratuită” este folosită impropriu pentru situația în care nu se datorează impozitul de 1%, dacă procedura succesorală este finalizată în termen de 2 ani de la deces. Scutirea privește însă doar impozitul de 1%, nu și onorariul notarial pentru dezbaterea moștenirii.
Separat, există situații speciale în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, când costul certificatului de moștenitor poate fi suportat de ANCPI, în condițiile prevăzute de lege, pentru imobile aflate în anumite localități sau sectoare cadastrale incluse în program. Acest regim nu se aplică tuturor succesiunilor și nici tuturor localităților, astfel că nu trebuie confundat cu o gratuitate generală a succesiunii la notar.

Ce înseamnă opțiunea „Peste 2 ani” din calculatorul taxelor de succesiune?

Opțiunea se referă la situația în care procedura succesorală este finalizată după împlinirea termenului de 2 ani de la deces. În acest caz, calculatorul include automat și impozitul de 1%, atunci când acesta este datorat.

Cât timp durează succesiunea la notar?

Dacă părțile dețin toate actele necesare, dezbaterea succesiunii pe cale notarială se poate realiza chiar și într-o săptămână; de obicei, în două termene:
1. Termenul la care moștenitorii depun împreună sau prin mandatar, împuternicit cu procură, cererea de dezbatere a moștenirii și actele necesare
2. Termenul la care notarul public audiază martorii și eliberează certificatul de moștenitor

📄 Acte necesare și bunuri moștenite

Ce acte trebuie luate de la primărie pentru succesiune? Este necesară Anexa 24?

Dacă nu aveți certificatul de deces, va fi necesar să solicitați eliberarea lui în original sau, după caz, a unui duplicat, inclusiv în situația în care certificatul a fost deja eliberat și se află la un alt moștenitor.
Pentru bunurile imobile, va fi necesar certificatul fiscal, care se poate obține și prin notariat.
Pentru programarea și dezbaterea moștenirii la biroul nostru notarial, nu este necesară Anexa 24 eliberată de primărie.

Ce se întâmplă dacă nu am actele de proprietate în original?

Dezbaterea succesiunii la notariat se face exclusiv pe baza documentelor de proprietate în original. Dacă actele s-au pierdut sau sunt deținute de un alt moștenitor care refuză să le prezinte, va fi necesar să obțineți duplicate de la instituțiile emitente (ex: Primărie - Starea civilă, Arhivele Naționale, OCPI, notariatul care a emis actul inițial), ori să apelați la instanța de judecată.

Nu cunosc toate bunurile sau conturile defunctului. Pot deschide succesiunea?

Da. Puteți începe procedura indicând bunurile pe care le cunoașteți. Dosarul succesoral se poate completa pe parcurs, pe măsură ce sunt obținute informațiile și documentele necesare. În funcție de situație, notarul poate solicita informații de la instituțiile competente. De exemplu, cu privire la conturile bancare, poate transmite adrese către băncile indicate de moștenitori sau către instituțiile relevante, pentru verificarea sumelor care ar putea intra în masa succesorală.

Este necesar cadastrul sau intabularea imobilului înainte de succesiune?

Nu este necesar ca imobilul să aibă cadastru sau intabulare înainte de dezbaterea succesiunii, dacă există actele de proprietate necesare. Dacă imobilul este deja înscris în cartea funciară, notarul va utiliza un extras de carte funciară pentru informare. Înscrierea dreptului moștenitorilor în cartea funciară se poate realiza ulterior, după obținerea certificatului de moștenitor, după caz.

Se poate face succesiunea doar pentru o parte din bunuri?

Da, se poate realiza o succesiune parțială, doar pentru anumite bunuri, de exemplu doar pentru un autoturism sau un cont bancar. Ulterior, când doriți să includeți și alte bunuri, cum ar fi un imobil, se va putea emite un supliment la certificatul de moștenitor la același birou notarial.

👥 Moștenitori, drepturi și situații de blocaj

Ce fac dacă unul dintre moștenitori refuză succesiunea sau nu poate fi contactat?

Procedura succesorală notarială poate fi deschisă la cererea oricăruia dintre moștenitori. Ceilalți moștenitori care nu se prezintă vor fi citați oficial de către biroul notarial la ultima adresă cunoscută. Dacă un moștenitor citat legal nu se prezintă și nu acceptă moștenirea în termen de un an de la deces, legea prezumă că a renunțat la aceasta.

Cum aflu cine are dreptul la succesiune și cât moștenește fiecare?

Dacă nu cunoașteți cine are dreptul la succesiune și cotele moștenite, găsiți pe site un calculator de cote succesorale legale. De asemenea, oferim consultație juridică gratuită la sediul biroului dacă ulterior, în baza acesteia, succesiunea se dezbate tot în cadrul biroului nostru notarial. În acest scop, costul consultației juridice va fi dedus din onorariul certificatului de moștenitor.

Pot vinde sau dona bunurile moștenite înainte de finalizarea succesiunii?

Pentru a înstrăina bunurile rămase de la defunct, moștenitorii trebuie mai întâi să își dovedească drepturile prin certificatul de moștenitor. După finalizarea succesiunii, bunurile pot fi vândute, donate sau transmise prin alte acte juridice, după caz.

🌍 Persoane sau documente din străinătate

Un moștenitor este în străinătate. Se poate face succesiunea fără să vină în România?

Da. Moștenitorul care nu se poate prezenta personal poate fi reprezentat la dezbaterea succesiunii prin procură autentică de reprezentare. Găsiți detalii și modelul de procură în pagina dedicată: Procură de reprezentare la succesiune.

Sunt cetățean român cu domiciliul în străinătate. Pot face succesiunea cu pașaportul?

Da, puteți dezbate succesiunea și în baza pașaportului:
✔️ dacă sunteți cetățean român cu domiciliul în străinătate și în pașaport este menționat acest lucru
✔️ dacă nu mai aveți cetățenie română, folosind pașaportul emis de statul aparținător

Cum se obține certificatul de deces al persoanei decedate în străinătate?

Pentru cetățenii români decedați în străinătate, dar cu ultimul domiciliu în România, precum și pentru cetățenii români care au decedat în străinătate, dar cu ultimul domiciliu / reședința în străinătate, autoritatea română va emite certificatul de deces după transcrierea actului de deces emis de autoritatea străină conform art. 44 alin. 3-7 din Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996.

În cazul în care certificatul de deces este eliberat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular, acesta nu mai trebuie transcris.

Pentru cetățenii străini sau apatrizi care nu sunt decedați în România și care au avut ultimul domiciliu / reședința în străinătate, actul de deces emis de autoritățile străine competente poate fi luat în considerare la notariat numai după îndeplinirea procedurii supralegalizării sau apostilării, după caz. Fac excepție de la regula apostilării/supralegalizării actele de deces emise de state cu care România are încheiate convenții sau tratate bilaterale de recunoaștere a actelor de stare civilă.

📍 Competență notarială și situații speciale

Unde se dezbate succesiunea dacă defunctul avea domiciliul într-un județ și bunurile în altul?

Competența teritorială pentru dezbaterea succesiunii aparține unui birou notarial din circumscripția judecătoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu, așa cum este înscris în certificatul de deces. Locația bunurilor moștenite nu influențează competența notarială. De exemplu, dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în București, puteți dezbate moștenirea la biroul nostru notarial chiar dacă bunurile se află în altă localitate.

Este necesară succesiunea dacă există testament?

Da. Existența unui testament nu înlocuiește procedura succesorală. Moștenirea trebuie dezbătută la notar, care va verifica testamentul și va stabili drepturile persoanelor chemate la moștenire. Dacă testamentul îndeplinește condițiile legale, procedura succesorală se poate soluționa în baza acestuia. Citiți explicațiile complete în articolul: Este necesară succesiunea dacă există testament?

Întrebări și răspunsuri: Acte Succesiune 2026: Lista Completă + Calculator Taxe




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

O. 17-04-2026
Dacă nu am certificatul de naștere și căsătorie se poate face succesiune!
Notariat Professio 15-05-2026
Certificatul de naștere este necesar. Dacă nu îl aveți, puteți solicita un duplicat de la primărie - starea civilă. Certificatul de căsătorie este necesar dacă v-ați schimbat numele în urma căsătoriei (dacă este cazul, se obține tot de la primărie)
Florica 30-01-2026
Părinții nu au avut nici un act pe casă plăteau doar impozitul de 60 ani ce acte să ducem să deschidem succesiunea suntem două surori ce trebuie să facem?au decedat amândoi părinții impozitul este plătit la zi lumina cablul dar nu aveau titlu de proprietate Mulțumesc
C. 7-09-2025
Daca tatal meu decedat in 2008 si eu aveam 15 ani find copil nubam stiut ce sunt alea succesiuni si mosteniri, pe urma am plecat in strainatate si mam intors in februarie anunu acesta, mai pot renunta la mostenire
Notariat Professio 8-09-2025
Puteți da o declarație de neacceptare, care poate fi dată și peste termenul legal. Explicații: notari.pro/declaratie/neacceptare-mostenire
Simi 2-09-2025
Bună ziua bunici mei au avut un apartament au decedat nu s-a făcut succesiunea -părinții mei și cu mine am trăit în acel apartament mama a decedat în urma cu 4 și tata trăiește în apt. În stare de ebrietate în fiecare care zi .
Bunici au avut 2 fete. Mamă și încă o fica- mamă. Și mătușa au murit urmașii sunt ai verișoara .ce proceduri pot face. Vă rog frumos am nevoie de ajutor
Notariat Professio 9-09-2025
Primul pas este dezbaterea moștenirii după bunici, la care vor participa moștenitorii acestora (sau moștenitorii moștenitorilor, cum este cazul dvs. și al verișoarei). Vă recomandăm o consultație juridică la sediul biroului nostru pentru a stabili exact ordinea succesiunilor și actele necesare. notari.pro/consultanta-juridica-notariala
M. I. 16-07-2025
In urma modificării în instantă, a unor erori din titlul de proprietate, am primit o copie și o hotărâre judecătorească.
Dacă dezbat moștenirea la notar,ce document prezint ca act de bază....!????
Notariat Professio 8-09-2025
Veți prezenta hotărârea judecătorească.
Liliana 11-07-2025
Buna eu am o mostenire cu clauza pe apartamentul unei matusi care a decedat in data de 3 nu au vrut sa imi mai dea pensia , ei zic ca imi trebuie un act pt a o putea ridica ma puteti ajuta , va multumesc
Notariat Professio
Contractul pe care îl menționați este probabil unul de întreținere. Drepturile bănești (pensia) nu fac obiectul acestui contract. Pentru a putea ridica drepturile de pensie restante, este necesar să dezbateți succesiunea la un notar de la ultimul domiciliu al mătușii, în urma căreia veți obține un certificat de moștenitor.
Eugenia 16-03-2025
Buna seara! Ma interesez in vederea unei viitoare succesiuni cum pot dovedii ca sunt fiica defunctului deoarece parintii au divortat cu ani in urma numai exista decizia de divort nici cert ificat de casatorie nu stie anul divortului tatal a decedat in alta parte nu posed nici cert de deces port numele tatalui iar mama numele de fata in urma divortului iar bunurile sunt pe numele mamei ce pot face in cazul acesta?
Notariat Professio
În situația dvs., primul pas este obținerea actelor de stare civilă. Puteți solicita duplicate ale certificatelor de deces și de căsătorie/divorț de la Direcția de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă. Dacă întâmpinați dificultăți în a dovedi filiația, este posibil să fie necesară o acțiune în instanță. Vă recomandăm să apelați la un avocat pentru a vă asista în obținerea documentelor necesare.
Dumitru 20-02-2025
Sunt singur la părinți iar părinții au decedat am numai hotărârea judecătorească în urma împărțirii terenului ce îmi trebuie sa pot face actul casei? Mulțumesc.Trebuie sa fac succesiunea ?
Notariat Professio
Da, este necesar să dezbateți succesiunea. Hotărârea judecătorească de partaj a stabilit, probabil, dreptul de proprietate al părinților. Pentru ca dvs. să deveniți proprietar, trebuie dezbătută succesiunea, iar hotărârea respectivă va servi ca act de proprietate.
Florin 31-01-2025
Am depus dosarul de taxa de succesiune la notar eu am casă construită pe teren dar în acte nu este trecută terenul e intravilan dar nu este trecut construcții ce pot face pot trece casă după ce termin cu succesiunea
Notariat Professio
Puteți dezbate succesiunea pentru teren, în baza actelor existente. După obținerea certificatului de moștenitor, puteți demara procedurile de intabulare a construcției pe numele moștenitorilor.
Marius 29-01-2025
Buna seara.
Pot sa dezbat taxa de succesiune cu certificat de mostenitor sau imi trebuie si titlu de propietate ceea ce tatal meu nu a beneficiat niciodata .
Multumesc
Vedeți mai multe
Laura 18-01-2025
Aș dori să știu ce anume act de primire a moștenirii se face la notar,țin să menționez ca soțul în luna martie face un an de la deces iar singurul moștenitor este fiul în vârstă de 3 ani,până acum nu am auzit de acest act
Notariat Professio
Actul la care vă referiți este declarația de acceptare a succesiunii, care se poate da doar în termen de un an de la deces. Unul din principalele scopuri ale declarației este de a vă proteja drepturile în cazul în care alți succesibili v-ar contesta calitatea de moștenitor. Având în vedere că sunteți doar dv. și fiul minor moștenitori, nu este nicio problemă că nu ați dat încă declarația, însă este recomandat să mergeți la notariat cât mai curând pentru a nu plăti impozit. Pentru moștenitorii minori, procedura se desfășoară cu încuviințarea Autorității Tutelare.
Voicu Marian 15-12-2024
Buna ziua, cum pot obtine sentinta de divort dacă parintii mei sunt decedati? Am nevoie pt. a mi se e libera la notar pt.certificat de mostenitor.Va multumesc.
Notariat Professio
Trebuie să vă adresați arhivei instanței care a judecat cauza cu o cerere de legalizare a hotărârii judecătorești respective.
Cristea Ion 2-09-2024
buna ziua!suntem doi frati la succesiune,ambii parinti decedati.vrem sa facem succesiunea ,avem doar ch de mana.cum procedam?de unde incepem?precizez ca locuim in acesta casa cu teren de peste 30 de ani.succesiunea se v a face pe casa si terenul aferent.Multumesc
Madalina 1-08-2024
Buna seara,Am un unchi care este decedat si nu are copiii tatal meu este decedat eu sunt única mostenitoare si vor sa vînda casa ce acte sunt necesare PTR o înputernicire....Mentionez ca sunt în Spania...va Multumesc!
Notariat Professio
Alexandra 7-05-2024
Ce acte trebuie sa prezinte mandatarul pt a ma reprezenta la dezbaterea succesiunii in urma decesului bunicii (tatal meu, fiul defunctei este de asemenea decedat)? Este nevoie de actele mele in original (in afara de procura)? Tin sa precizez ca ceilalti mostenitori au actele pt deschiderea succesiunii. Va multumesc.
Notariat Professio 15-05-2024
Mandatarul trebuie să prezinte originalul procurii, cartea sa de identitate, și toate actele menționate în articol în original, cu excepția cărții dv. de identitate.
Sorin 21-04-2024
Bună ziua. Tatăl meu a murit acum 9 ani. El și fratele lui au moștenit la comun 2 bucăți de pământ și o casă bătrânească(dar fără să facă împărțirea). Acum vreau să apar eu și fratele meu ca moștenitori legali. Vă rog frumos să îmi spuneți ce pași trebuie să urmez. Vă mulțumesc frumos în avans.
Sorin
Mirela 18-04-2024
Buna ziua,
Daca tatal meu a decedat si detine un teren extravilan , dar nici el nu are acte , este trecut doar pe ROL la Primarie , cum pot intra copiii în posesia lui, fara succesiune? Mentionez ca este in arenda la o Asociatie. Multumesc!
Ivan Mariana 11-04-2024
Buna ziua. Pot sa imi fac buletin pe imobilul mostenit, unic mostenitor cu acte.
Notariat Professio 15-04-2024
Da, mergeți la poliție cu certificatul de moștenitor care reprezintă titlul dv de proprietate asupra imobilului.
H. 6-04-2024
Bună ziua
Casa mea părintească mai este pe numele bunicii mele din partea lui tata, bunicii și tata au decedat deja
Bunica deja în anii ca. 1958 și tata în 2015.
Tata nu avea interes să-și facă ordine cu actele înainte de a pârâi țara în 1989 cind am venit în Germania.
Acuma mai stă beul meu pe curte în Bazna județul Sibiu.
Acuma problema mea este mai este posibil după atâta timp să punem toate la punct?
Bunicii au avut și pămînt mult după cum știu care a fost confiscat de statul român după război în 1947-48
Nu știu dacă urmașii mai pot acuma să-l recupereze .
Cu speranța de a primi răspuns dacă
Citește mai mult mai este ceva de făcut acum și dacă se mai rentează v-aș fi foarte mulțumită
Notariat Professio 7-04-2024
În această situație este recomandat să luați legătura cu un avocat care să vă ajute cu obținerea actelor necesare. Veți putea dezbate succesiunea la notariat doar după ce veți avea actele indicate în articol.
Danut 22-08-2023
Buna ziua, am nevoie pt succesiune de certificatul de deces al bunicului decedat în anul 1944, pe care nu-l găsesc la primăria din comuna unde sa născut.Cum se finalizează succesiunea daca nu se găsește certificatul
Notariat Professio 22-08-2023
Dacă starea civilă nu vă poate elibera certificatul de deces, încercați să vă interesați și la Arhivele Naționale.
Lili 9-08-2023
Buna seara.
Intrebare:am facut succesiune dupa tata,totul impartit.O banca ne cere si certificat de mostenitor,desi am dus hotararea judecatoreasca ca suntem proprietari in urma succesiunii.Este intemeiat ceea ce ne cere banca,sau au juristi de 2 lei care nu stiu a interpreta un act legal? Pe scurt:daca am hotarare judecatoreasca mai este nevoie de certificat de mostenitor?
Multumesc!
Notariat Professio 19-08-2023
Hotărârea judecătorească poate reprezenta titlu de proprietate, ca și un certificat de moștenitor, însă depinde ce obiect a avut dosarul respectiv și dacă acele conturi bancare au fost incluse la masa succesorală indicată în cererea dv. de chemare în judecată.
Crina 8-08-2023
Bună seara dacă eu ca și moștenitor nu am sentința de divorț se poate face succesiune? Va mulțumesc frumos!
Notariat Professio 19-08-2023
Aveți nevoie de sentința de divorț pe care o puteți obține de la arhiva instanței.
Elena 1-08-2023
Buna ziua!
Vreau sa va intreb daca exista doar o taxa de succesiune indiferent de cati mostenitori sunt?
Daca putem depune actele si online(facut Scan si trimise la mail).Multumesc si o zi buna!Elena
Notariat Professio 19-08-2023
Da, costurile sunt aceleași, indiferent de numărul de moștenitori și pot fi calculate aici: notari.pro/succesiune/calculator-taxe-succesiune
Liliana 14-07-2023
Buna ziua ,am dori sa facem succesiunea dupa tatal care a decedat pe 14 -10-2022,el avand doar o hartie de mana cu martori foarte veche ,noi suntem 3 surori ,dintre care 2 sunt plecate ,cum trebuie sa procedez ,ce acte imi trebuie pentru a scoate certificate de mostenitor,multumesc frumos de raspuns.
Notariat Professio 14-07-2023
Veți avea mai întâi nevoie de un certificat de calitate de moștenitori deoarece deocamdată nu puteți dezbate succesiunea de pe urma acelui imobil, actul de proprietate nefiind valabil. Având calitatea de moștenitori, veți putea face demersuri în instanță pentru a intra în legalitate și să veniți ulterior la notariat pentru a dezbate succesiunea în baza hotărârii judecătorești care va reprezenta titlul dv. de proprietate.
Arina 23-03-2023
Buna seara.
Noi o sa facem succesiunea dar ne cere doi martori care sa il cunoasca pe tata intre 20 si 30 ani.
Asa este legea?
Daca cei care vor veni au in jur de 15-18 ani de cand ne cunosc familia este problema.
Multumesc
Notariat Professio
Sunt necesari 2 martori, dar legea nu prevede o anumită perioadă de timp în care martorii să-l fi cunoscut pe defunct ca o condiție pentru a fie eligibili. Nu este nicio problemă dacă martorii îl cunosc pe defunct de ~15-18 ani sau chiar de mai puțin timp. Găsiți pe site-ul nostru n articol complet despre martori: notari.pro/succesiune/martori
Paula Rodica 27-12-2022
A murit tatal meu. Suntem 2 frati. As vrea sa stiu ce avea pe numele sau, casa si teren
S. 5-01-2023
A murit tatal meu si suntem 3 frati (ceilalti 2 frati sunt vitregi) si nu pot sa lua contact cu ei pentru a face succesiunea la o masina din 2007. Mentionezca tatal meu nu a mai fost casatorit cel putin cu 10 ani inainte sa decedeze. In cazul in care nu pot da de fratii mei (am inteles ca ar fi plecati de multi ani in Norvegia), va rog sa imi spuneti cum pot face succesiunea pentru masina.
Multumesc!
Adina 5-08-2022
Am o fica de aproape 17 ani ,în 2017 a murit soțul și am făcut succesiunea prin notariat
În 2019 am vândut un imobil ,iar pentru minor am dus actelecla la autoritatea tutelara adică primarie și mia dat o hârtie pentru a putea vinde.In anul 2020 am făcut un supliment pentru succesiune și la fel fiind un imobiliar am dus actelecla primarie să-mi acorde împuternicirea pentru a vinde.Abia anul acesta am găsit un vânzător.Cand mam dus la notariat cu actele pentru vanzare mia spus ca trebuie sa apelez la Instanta tutelare pentru vanzare pentru ca sau schimbat legile
Vreau un răspuns pentru ce v-am scris.Multumesc.
Notariat Professio
Da, notarul v-a informat corect. Legislația s-a modificat, iar competența pentru încuviințarea actelor de dispoziție (cum ar fi vânzarea) în numele unui minor a fost transferată de la Autoritatea Tutelară (Primărie) la Instanța de Tutelă (Judecătorie) unde se obține o hotărâre judecătorească în acest sens.
Doru 16-06-2022
Buna seara am și eu o întrebare, trebuie sa fac acte la notariat, pt o moștenire de la mătușă mea, dar problema este că nu știu sigur dacă tatăl meu avea mai mulți frați, cum pot afla asta sau poate afla notariatul ?
Notariat Professio
Notarul public nu are acces la o bază de date genealogică. Stabilirea numărului de moștenitori se face pe baza actelor de stare civilă și a declarațiilor celorlalți moștenitori și a martorilor. Puteți solicita un extras de uz oficial de la Direcția de Evidență a Persoanelor pentru a verifica informațiile.
Mihaela 29-03-2022
Buna ziua.
În urma decesului tatălui meu am fost la notar si am depus documentația necesară pt succesiune.A trecut o lună și jumătate timp in care am dus si actul de la financiar si cei doi martori care se cereau pt finalizarea succesiuni,iar dl Notar nici la această oră nu imi finalizează actele nici nu răspunde la tel.Am fost de încă două ori după declarația cu martori și totuși nu sunt gata actele.
Vreau sa intreb daca mai e nevoie de altceva sau este rea voință. Multumesc
Notariat Professio 30-03-2022
Am înțeles situația dv., însă vă putem oferi informații doar despre succesiunile care se dezbat la biroul nostru notarial. Încercați să rezolvați situația la biroul notarial la care ați depus dosarul. Din ce am observat, dv. sunteți din Constanța, iar dacă sunteți nemulțumită de serviciile unui anumit notariat, puteți solicita mutarea dosarului la alt birou (tot din Constanța).
Marius 28-03-2022
Tata sta în casa părintească de toată viata dar nu are acte pe casa, are doua surori care nu vor sa semneze ca să poată trece casa pe el, dar ele sunt plecate de peste 50 de ani de acasă și in tot acest timp nu or mai fost pe acasă. Cum putem proceda sa trecem casa fără sa trebuiască sa semneze ele. Va rog sa ma ajutați cu un sfat
Notariat Professio 30-03-2022
Luați legătura cu surorile aflate în străinătate și ele pot merge la consulat să vă facă o procură de reprezentare la notariat la dezbaterea succesiunii (nu ați menționat de pe urma cui se dezbate succesiunea, dar din mesaj se înțelege că ar fi vorba despre mama dv.) notari.pro/procura/procura-reprezentare-succesiune
Prin aceeași procură surorile dv. pot să și renunțe la succesiune dacă nu sunt interesate să obțină cota-parte ce li se cuvine în mod legal de pe urma mamei.
Ion Mihai 17-02-2022
Buna seara asi dori și eu să certificat de moștenitor. Cum fac părinți mei au luat casa cu chitanta de mana cum pot face certificatul de moștenire
Notariat Professio 20-02-2022
Actul de proprietate al bunului imobil trebuie să fie valabil pentru a putea dezbate succesiunea. Dacă aveți acordul vânzătorului, puteți reface contractul la notariat.
Maria 11-02-2022
Buna, mama mea e divorțată si vrea sa lase toată averea surorii mele( preferata ei).(suntem 2 surori).Poate face așa ceva prin donație sau altre șmecherii? Spun asta pentru ca tot timpul ii făcea cadouri pe ascuns surorii mele si o ajuta si mie in schimb nu mi’a dat niciodată nimic. Va multumesc
Notariat Professio 12-02-2022
Da, mama dv. poate face în timpul vieții orice acte de transfer al proprietății bunurilor deținute (contract de donație, întreținere, vânzare etc.)
C. 7-02-2022
Acte necesare pt succesiune având deja o succesiune facuta înainte după primul părinte.
Notariat Professio 12-02-2022
Aceleași acte pe care le-ați adus prima dată, plus actele de proprietate pentru bunurile pe care le doriți incluse acum în suplimentul la certificatul de moștenitor.
Geta 3-02-2022
Bună ziua!A-și dori să fac o succesiune (soacra)dar buletinul sotului (fiul)este expirat pot veni cu certificatul de nastere?Si să depun eu actele el nu este in țară?
Notariat Professio 7-02-2022
Soțul poate să vă facă o procură de reprezentare la notariat pentru dezbaterea succesiunii: notari.pro/procura/procura-reprezentare-succesiune
Gheorghe 5-11-2021
Bună ziua, este nevoie de actul de naștere al defunctului ?
Notariat Professio
Nu, actele necesare sunt indicate în articol
Alina 19-08-2021
Bună ziua. Aş dori să-mi comunicaţi dacă există vreun termen în care se poate solicita eliberarea unui certificat de calitate de moştenitor. Singurul notar din zonă (din păcate) refuză emiterea acestuia (întrucât au trecut 4 ani de la deces) şi doreşte să facă susccesiunea - însă nu avem toate bunurile cadastrate. Este o chestiune urgentă, întrucât moştenitorii (soţie şi fiu) doresc să înstrăineze un bun. Mulţumesc
Notariat Professio 23-08-2021
Puteți solicita oricând eliberarea certificatului de calitate, nu există un termen limită.
E. 28-04-2021
Buna ziua, As vrea stiu daca o renuntare la mostenire facuta in trinunal( in alta tara IT)este valabila pt succesiune in RO?
Multumesc anricipat.
Notariat Professio 7-05-2021
Vă recomandăm să dați declarația de renunțare la un birou notarial din România sau la consulat dacă vă aflați în străinătate. Declarația de renunțare realizată în alt mod de autorități străine echivalente nu se înscrie în registrul electronic național și nu va fi opozabilă terților.
Beatrice 14-10-2015
Pentru dezbaterea mostenirii in urma decesului sotului meu in luna decembrie 2014 , pe care o voi face in noiembrie 2015 : ma intereseaza daca am procuri de la fiicele mele care locuiesc una in Irlanda si cealalta in Spania imi mai sunt necesare actele lor de identitate , care oricum sunt stipulate in procuri de catre consulatele romane in tarile respective , si daca ma incadrez in termenul in care nu mi se mai percepe impozitul de 16 % ? Multumesc !
Notariat Professio 15-10-2015
Nu sunt necesare și cărțile de identitate în acest caz.
Dacă dezbateți succesiunea peste termenul de 2 ani de la deces, impozitul este 1%, nu 16%. În orice caz, încă sunteți în termen pentur a dezbate succesiunea fără plata impozitului.
K. N. 30-09-2015
Nu dorim dar, stim ca este obligatoriu sa deschidem succesiune in urma decesului mamei noastre 01.01.2015. Suntem doua surori si tata este inca in viata, cu domiciliul in str. Trestiana, sector 4, Tineretului. In conditiile in care tata este destul de greu de deplasat, cine poate deschide aceasta succesiune si la ce suma se ridica aceasta ?
Notariat Professio 30-09-2015
Dezbaterea succesiunii nu este obligatorie. Însă, dacă nu dezbateți succesiunea: nu veți putea vinde, dona sau dispune în alt fel de imobil, veți întâmpina dificultăți la schimbarea contractelor cu facturierii etc.
Notarul se poate deplasa la domiciliul persoanei greu deplasabile în vederea întocmirii unei procuri prin care să împuternicească pe o altă persoană pentru dezbaterea succesiunii. Găsiți toate informațiile în acest articol: PROCURA PT. DEZBATEREA MOȘTENIRII
Marin 14-09-2015
Buna ziua. In acest an pe data de 10.04 a decedat tatal meu in jud. Giurgiu. Ma intereseaza daca trebuie sa ma prezint la notar intr-o anumita perioada pentru a beneficia de unele scutiri notariale? Trebuie sa ma prezint neaparat la un notar din Giurgiu? Nu este mai avantajos pentru mine sa o fac prin avocat (pe cale judecatoreasca)?
Multumesc anticipat
Notariat Professio 14-09-2015
Pentru a plăti taxe mai mici, trebuie să dezbateți succesiunea în termen de maxim 2 ani de la deces.
Pentru dezbaterea succesiunii pe cale judecătorească taxele sunt mult mai mari ca cele notariale, însă în situațiile în care moștenitorii nu se înțeleg, este singura posibilitate.
Doina Ana 6-04-2015
Buna ziua,
In cazul in care o persoana vrea sa faca succesiunea dupa fratele decedat, frate care era casatorit dar nu avea copii, este necesar ca la Notariat, pe linga certificatul de nastere si actul de identitate sa prezinte si certificatul de divort in cazul in care persoana este divortata? Certificatul de deces si celelalte acte vor fi prezentate de sotia defunctului (fratele persoanei). Multumesc
Notariat Professio 7-04-2015
Da, este necesar și certificatul de divorț sau hotărârea judecătorească de divorț (după caz).
Ilie Vasile 5-02-2015
matusa decedata,fara mostenitori directi
in viata: o nepoata si o stranepoata
decedata a lasat testament pentru nepoata,care a ingrijit-o si i-a organizat funeraliile
in testament se specifica ca nepoata e legatara universala
intrebare : stranepoata are vocatie testamentara ?
multumesc pentru solicitudine
Notariat Professio 6-02-2015
Dacă este vorba de nepoți din frați sau veri, aceștia nu sunt moștenitori rezervatari și vor fi îndepărtați de la moștenire dacă există un testament prin care este instituit legatar universal.
Aurel 1-02-2015
detinem un testament din partea unei matusi a sotiei,matusa pe care noi am ingrijit-o si ne-am ingrijit de funeraliile ei .Ea nu a avut copii.Sotul matusii a decedat si el. Mai exista 2 nepoti ai matusii,acelasi grad de rudenie cu sotia (gr 3).Spuneti-mi,va rog,ceilalti 2 nepoti trebuie sa participe la succesiune? Ei beneficiaza de vreun drept in acest caz? Va multumesc.
Notariat Professio 2-02-2015
Dacă nu este vorba de nepoți din copii ai mătușii decedate, nu vor participa și ceilalți nepoți la dezbaterea succesiunii deoarece nu au calitatea de moștenitori rezervatari.
Rica 28-01-2015
Buna ziua,
Sotul meu a decedat iar eu doresc sa renunt la succesiune in favoarea copiilor nostrii minori.Bunurile sunt masina,teren + un SRL unde era asociat unic - taxele notariale de suscesiune, pentru partea de societate, se platesc la valoarea partilor sociale sau a activelor nete contabile?
Multumesc,
Notariat Professio 29-01-2015
În acest caz taxa de succesiune se calculează la valoarea părților sociale din bilanțul contabil.
Mariana 27-01-2015
Cum pot obtine certificatul fiscal daca nu am inca calitatea de mostenitor,sau acesta este adus dupa deschiderea succesiunii?Cam cat dureaza procesul de intocmire a actelor la notar dupa deschiderea succesiunii?Multumesc
Notariat Professio 29-01-2015
Puteți obține certificatul fiscal și ca rudă, înainte de a vi se stabili calitatea de moștenitor.
Emil 26-01-2015
buna seara! unchiul meu a decedat in decembrie 2014,a ramas un apartament care initial trebuia mi-l lase mie(nepot) dar nu am mai apucat sa facem actele.nu a fost casatorit niciodata si nici nu a avut copii.in schimb are 3 surori dintre care una a decedat acum 2 ani.au mai ramas mama si o matusa..cu ce acte ar trebui sa vin la dvs si cine trebuie sa participe la succesiune?este necesar sa vina si cei 4 veri(copiii matusei decedate)?care ar fi taxa de deschidere a succesiunii? astept un raspuns!multumesc frumos!
Notariat Professio 29-01-2015
Pentru a vedea cine vine la moștenire și ce cote moștenește fiecare, vă recomandăm să folosiți acest calculator: Calculator cote succesorale
Dana 21-01-2015
Buna ziua, spuneti-mi va rog pentru deschiderea unei succesiuni , pana la ce grad trebuie sa participe rudele? Situatia este astfel : tatal vitreg a decedat in luna Septembrie 2014. Mama si tatal vitreg casatoriti legal, pe contractul de vanzare -cumparare al imobilului sunt trecuti ambii. Tatal vitreg nu are copii (nici anterior casatoriei cu mama nici in timpul casatoriei cu el). Din partea mamei suntem 2 frati. Din partea tatalui vitreg cine ar trebui sa participe cu documentatia la dosaul succesoral. In cat timp se poate deschide dosarul de la deces fara a plati taxe suplimentare? Multumesc frumos
Notariat Professio 29-01-2015
Rudele participă la succesiune până la gradul 4, însă notarul public va chema la dezbaterea succesiunii doar doar pe acele rude ale defunctului care nu sunt înlaturate de la moştenire de altele, chemate de lege în rang preferabil. Pentru a vedea cine vine la moștenire efectiv și ce cote din avere moștenește fiecare, vă recomandăm să folosiți acest calculator: Calculator cote succesorale

Succesiunea se poate dezbate fără a plăti impozitul de 1% către stat în termen de 2 ani de la deces.
Stan 19-01-2015
declaraţia de acceptare a moştenirii se poate face la oricare notariat indiferent unde este domiciliul defunctului?
Notariat Professio 20-01-2015
Da, competența notarilor publici este generală în ceea ce privește declarațiile notariale. Aceasta înseamnă că vă puteți adresa oricărui notar public din România pentru a da declarația de acceptare sau de renunțare.
Doar pentru dezbaterea succesiunii va trebui să vă adresați unui notar public de la ultimul domiciliu al defunctului. De exemplu, doar dacă ultimul domiciliu al unui defunct a fost în București puteți dezbate succesiunea prin biroul nostru notarial, însă puteți da declarația de acceptare/renunțare la noi.
Cristina 17-01-2015
Buna ziua ! Tatăl meu a decedat si am rămas 5 copii. El a trăit in ultimii 3 ani cu cineva in concubinaj, fara a fi căsătoriți , doar la biserica. Concubina are dreptul la moștenire?
Notariat Professio 17-01-2015
Doar dacă tatăl i-a lăsat concubinei un testament.
Viorica 16-01-2015
Buna ziua! Deoarece nu ma aflu in tara si nu pot participa la succesiune -in urma decesului tatalui meu, va rog sa-mi spuneti ce documente trebuie sa trimit daca as vrea ca mama sa fie cea care preia partea mea din mostenire.
Mentionez ca sunt la a doua casatorie si pastrez numele actualului sot.
Multumesc mult.
Notariat Professio 17-01-2015
Trebuie să dați o declarație de renunțare la moștenire.

Pentru această declarație trebuie să veniți la notariat cu:

- actul dvs. de identitate (original)
- certificatul de naştere (original)
- certificatul de deces al defunctului (original)

Dacă nu vă aflați în țară, puteți face declarația și la consulat.
F. 12-01-2015
Buna ziua.Va rog sa-mi spuneti daca este obligatorie succesiunea in cazul cand a decedat dacat unul din parinti.Mama mea a decedat acum opt ani,nu am facut succesiunea si vreau sa renunt la mostenire in favoarea tatalui meu.Pot face acest lucru,este necesar sa deschid succesiunea?
Notariat Professio 12-01-2015
Este recomandat să dezbateți succesiunea în termen de 2 ani de la deces petru a evita plata unor taxe mai mari. Nu este obligatoriu să dezbateți succesiunea, dar va fi necesar să o faceți dacă veți dori să vindeți, donați sau să dispuneți în alt fel de imobil.
Aveți posibilitatea să dați la notariat o declarație de neacceptare a succesiunii. În acest fel, tatăl dvs. va rămâne unicul moștenitor acceptant.
Cristina Damian 8-01-2015
Buna ziua.Va rog sa imi spune-ti de ce acte am nevoie pentru a face succesiunea dupa parintii mei decedati anul trecut_(tata in aprilie, mama in decembrie). Masa succesorala este un apartament pe numele ambilor parinti si un loc de veci la cimitirul Sf. Vineri pe numele tatalui mamei (si el decedat din 2001). Mentionez ca parintii erau divortati la notariat din 2011, iar eu sunt unica mostenitoare.
Notariat Professio 11-01-2015
Actele necesare pentru dezbaterea succesiunii la biroul nostru notarial:

- cartea dvs. de identitate;
- certificatul dvs. de naștere;
- certificatul dvs. de căsătorie, dacă este cazul;
- certificatele de deces ale părinților;
- certificatele de naștere ale părinților;
- certificatul de căsătorie al părinților;
Pentru imobil:
- certificat fiscal eliberat de Administraţia Financiară
- actul de proprietate al apartamentului.
Pentru locul de veci:
- actul de concesiune.

Pentru a dezbate succesiunea la biroul nostru notarial este necesar ca ultimul domiciliu al ultimului părinte decedat să fi fost în București conform certificatului de deces (indiferent de sector).
Viorel 8-01-2015
In urma decesului mamei, eu si tatal meu suntem singurii mostenitori directi. Eu am divortat in urma cu mai multi ani, inainte de decesul mamei. In calitate de mostenitor, la succesiune trebuie sa aduc si actul de divort , sau acesta nu este necesar ? Multumesc
Notariat Professio 11-01-2015
Dacă ați rămas cu același nume după divorț, nu este necesar și certificatul de divorț.
Rodica 7-12-2014
Buna ziua.
As dori sa facem succesiunea. In propietatea decedatului se afla un apartament si un teren a carui adresa nu o stiu ci doar ca s ar afla in prelungirea Ghencea. As vrea sa stiu daca in baza certificatului de deces si dupa numele propietarului pot obtine de la carta funciara date despre teren.Dar in cazul in care nu reusesc sa obtin date dar stiu de existenta acestui teren ce pot face? Multumesc.
Notariat Professio 7-12-2014
Trebuie să vă prezentați la biroul de carte funciară competent care, în schimbul unei taxe, vă va ajuta să identificați datele pe care nu le cunoașteți.
Adriana 17-11-2014
Salve, am luat cetacenie italiana si trebuie sa fac succesiunea dupa moartea tatalui meu.
problema e ca mi-au oprit certificatul de nastere original la primarie in orasul unde locuiesc in italia.
succesiunea poate fi facuta si fara certificatul de nastere in original?doar cu o copie?
D. D. 7-12-2014
buna....si sotul meu a patit la fel....si sa sti ca a mers si la declarat pierdut si ia dat alt certficat de nastere... si a rezolvat ce a avut de facut....si a ramas si certificatul la primarie in Italia,,,,si noi locuim in Italia
Notariat Professio 18-11-2014
Este necesar originalul certificatului de naştere sau un duplicat pe care îl puteţi obţine de la starea civilă.
Antonia 5-10-2014
Buna ziua. o intrebare per succesiune dupa decesul mamei: In cat timp trebuie facuta succesiunea? PRECIZEZ CA SANT 5 LUNI DE LA DECESUL MAMEI. Santem 5 frati, masa succesorala este de 10000-12000 euro.Eu si sora mea locuim in Italia, putem trimite actele si declarazia pentru acceptare mostenirii unui frate? va multumesc.
Notariat Professio 16-11-2014
Puteți dezbate succesiunea oricând, dar este recomandat să o faceți în termen de 2 ani pentru a nu mai plăti impozit către stat. De asemenea, este recomandat să dați cel puțin o declarație notarială de acceptare a succesiunii în termen de un an de la deces. Da, puteți trimite declarația de acceptare unui frate, declarație care poate fi inclusă în procura prin care îl împuterniciți pe acesta să vă reprezinte la notariat pentru dezbaterea moștenirii.
Veronica 30-09-2014
Daca defunctul nu are acte de proprietate asupra casei si terenului cum se procedeaza? Cum se procedeaza daca succesorii ( copiii ) nu au aceste acte pentru ca nu exista
Notariat Professio 4-10-2014
În situaţia în care nu se prezintă un act justificativ al titlului dispunătorului sau autorului succesiunii se poate lua în consideraţie, pe riscul părţilor menţionat expres în act, existenţa dreptului pe baza unei posesii exercitate sub nume de proprietar necontestat, fapt confirmat prin:

a) certificatul pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar, eliberat de către primarul localităţii unde este situat imobilul, potrivit anexei nr. 1 la protocol;
b) certificatul emis de organele fiscale ale autorităţilor locale;
c) procesul-verbal de identificare a imobilului, potrivit modelului
Citește mai mult prevăzut în anexa nr. 2 la protocol;
d) documentaţia cadastrală recepţionată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, care atestă identificarea imobilului prin alocarea unui număr cadastral.
Marcel 18-09-2014
Buna ziua ! As dori o lamurire in privinta dezbaterii unei mosteniri.Soacra mea a decedat in noiembrie 2012 , cu ultimul domiciliu stabil la una din cele doua fiice,in Bucuresti.Mostenirea se rezuma la un apartament din Iasi unde a si locuit 17 ani.Sotia mea(cealalta fiica a defunctei)este in strainatate si nu poate ,cel putin in urmatoarele luni,sa participe la dezbatere.Ce acte trebuie sa prezint in lipsa ei intrucat trebuie neaparat rezolvata problema in cursul lunilor octombrie-noiembrie ac. Multumesc mult, n-as vrea sa fac un drum pana la Bucuresti degeaba !
Notariat Professio 19-09-2014
Sora trebuie să vă facă la consulat o procură prin care dvs. sau o altă persoană din țară să o reprezinte la notariat pentru dezbaterea moștenirii. Atenție, folosiți modelul pe care îl găsiți aici: Model procura mostenire.
Daniela 15-09-2014
Buna ziua, mama mea a decedat in luna aprilie, eu sunt unic mostenitor, am facut demersurile normale pentru locul de veci(despre el ma interesea) , am luat adeverinta de la administratia cimitirelor Serban Voda si acum urmeaza sa merg la notariat si doresc sa stiu pana cand pot face actele la notariat.Cu multumiri
Notariat Professio 19-09-2014
Adeverința respectivă este valabilă pe anul în curs, deci veți putea dezbate moștenirea folosind actul respectiv până la sfârșitul anului. Puteți dezbate succesiunea și anul viitor, însă veți avea nevoie de o altă adeverință.
Mihail 8-09-2014
"Fiecare moştenitor va da o declaraţie autentificată la biroul nostru prin care își exprimă opţiunea succesorală". Intrebare: cum se procedează dacă unica moştenitoare nu este deplasabilă?
Mulţumesc.
Notariat Professio 11-09-2014
Există posibilitatea deplasării notarului public la locul unde se află persoana nedeplasabilă.
Gabriela 6-08-2014
Buna ziua,
Tatal meu a decedat , sotia traieste si eu sant unicul copil. Trebuie sa facem succesiunea unui apartament de 3 camere dar eu si mama vrem sa renuntam in favoarea fiului meu care va implini 18 ani. Ce trebuie sa facem? Va multumesc !
Notariat Professio 11-09-2014
Trebuie să veniți la notariat pentru a da o declarație de renunțare la moștenire
Stefan 18-07-2014
As vrea o lamurire suplimentara la formula de calcul pentru ca la onorariu pentru notariat si taxa de intabulare nu stiu cum se citesc cifrele acelea sau este o eroare.Ex: la 30000 euro nu poate fi taxa de intabulare 199 000 lei.Multumesc mult Elena Stefan
Notariat Professio 19-07-2014
Numerele afișate de calculator conțin virgulă (taxa la care vă referiți este 199 lei - 199,000).
Gelu 17-07-2014
buna ziua,eu si fratele meu am ramas cu un apartament in urma succesiunii facute dupa moartea ultimului parinte.Fratele meu vrea sa vindem si sa-si ia banii,eu insa nu vreau.Mentionez ca nici unul dintre noi nu locueste in acel apartament.A-si dori sa aflu daca prin lege, sunt obligat sa vind pentru ca el sa-si ia partea...VA MULTUMESC ANTICIPAT
Notariat Professio 17-07-2014
Nu, însă dacă nu ajungeți la un acord fratele vă poate da în judecată solicitând ieșirea din indiviziune. Instanța poate pronunța ca unul dintre dvs. să plătească o sultă (sumă de bani) celuilalt) și cheltuielile de judecată. Aveți în vedere că acele cheltuieli de judecată sunt mult mai mari decât taxele plătite la notariatp entru dezbaterea succesiunii și procesul poate dura și 2-3 ani (timp în care va trebui să vă prezentați la termene, să plătiți avocați etc.) Cel mai bine vă înțelegeți și dezbateți succesiunea la notariat, deoarece veți ajunge la același rezultat ca în instanță într-un
Citește mai mult timp mult mai scurt și plătind bani mai puțini ca în instanță.
Nadia 9-07-2014
Stimata d-na,
Va rog sa-mi spuneti daca actele ce se prezinta pentru stabilirea masei succesorale se depun in copie sau in original si in baza caror legi,art,alin, etc.,
Multumesc anticipat
Notariat Professio 17-07-2014
Documentele se depun în original.
Maria 13-05-2014
D-le notar a-si vrea sa stiu daca succesiunea dupa matusa mea care a decedat in 5 octombri 2013 se pote dezbate inainte de a se implini 1,(un ) an de la deces.Ea a locuit pe str.Viorele sector 4 unde are un apartament de 2 camere. Multumesc.
Notariat Professio 9-06-2014
Da, o succesiunea rămasă de pe urma unui defunct se poate dezbate oricând după decesul acestuia.
Carmen 11-05-2014
Buna ziua.E vorba de o mostenire din partea tatalui meu-decedat- care mosteneste din partea parintlor sai cota parte dintr-un imobil (mai are frati in viata)si care s-au hotarat sa faca taxa de succesiune. Mama mea trebuie sa fie prezenta cand se face acest act, ii revine ceva din mostenire? Pot sa o reprezint eu?
Notariat Professio 9-06-2014
Mama dvs. va veni la moştenirea tatălui dvs. decedat doar dacă mai erau căsătoriţi la data decesului. Da, mama vă poate împuternici prin procură notarială pentru a o reprezenta la notariat pentru dezbaterea succesiunii.
Gabriela 19-04-2014
buna ziua!
renuntarea la succesiune trebuie facuta in judetul unde se afla "mostenirea", sau pot merge la orice notariat?
multumesc, inclusiv pentru raspunsurile prompte de pana acum.
Notariat Professio 9-06-2014
Puteți da declarația de renunțare la orice notariat din țară.
Gabriela 5-04-2014
sotul meu a decedat in Germania.el avea in mostenire, jumatate din casa parinteasca din Romania si niste terenuri agricole, cealalta jumatate apartinand surorii lui. Eu si cei doi copii ai nostri, locuim tot in Germania. Eu doresc sa renunt la succesiune, in favoarea copiilor. daca eu renunt, se imparte automat partea mea la cei doi copii, sau...ce se intampla cu ea?
copiii nu au acte romanesti.pasaportul romanesc a expirat de mult. prelungirea lui inseamna pierdere de timp si cheltuieli suplimentare. se pot legitima si cu buletine frantuzesti?
multumesc anticipat pentru raspuns.
Notariat Professio 6-04-2014
Da, dacă renunțați la moștenire, vor veni la succesiune cei doi copii. Cetăţenii U.E. se pot identifica folosind documentul de identitate sau paşaportul, emis de statul aparţinător;
Radu 29-03-2014
eu voi fi mostenitoare. daca n am facut succesiunea in timpul de 6 luni
Notariat Professio 6-04-2014
Da, este falsă informația potrivit căreia ar exista un termen limită de 6 luni în care se poate dezbate succesiunea.
Maria 12-03-2014
Rugamintea mea este urmatoarea: daca doresc sa cumpar un teren intravilan, cu trei mostenitori care nu au facut succesiune dupa moartea parintilor si bunicilor ce masuri trebuie sa-mi iau in cazul in care as dorii sa ma implic pentru ai ajuta cu bani (bani care sa se regaseasca in pretul de vanzare) pt. succesiune, fara sa fiu pacalita. Multumesc anticipat!
Notariat Professio 15-03-2014
Puteți face un contract notarial de împrumut.
Mihai 10-03-2014
Buna ziua as vres sa stiu cum pot face sa intru in posesia de mostenitor dupa moartea tatalui meu;tatal meu a decedat de 15 ani si am o sora care nu este aici si de 15 ani eu sunt cel care plateste toate cheltuielile casei.ce credeti ca este de facut,multumesc
Notariat Professio 15-03-2014
Trebuie să vă adresați unui notar public de la ultimul domiciliu al tatălui pentru a dezbate succesiunea. Notarul public o va cita și pe sora dvs.
Elena Stancu 5-03-2014
BUNA ZIUA! As vrea sa stiu costul total al unei succesiuni la un apartament de 2 camere confort 2, al unui bloc din strada marcu armasul, ultimul nivel construit in 1974. astept un raspuns pentru a va contacta.Va multumesc anticipat.
Notariat Professio 15-03-2014
Onorariul perceput de biroul nostru pentru eliberarea certificatului de moștenitor în cazul dvs. este 1020 lei, astfel cum îl puteți calcula și folosind acest calculator dacă introduceţi valoarea de grilă a apartamentului (21100 euro).
Mihai 2-03-2014
Buna ziua as dori si eu niste informatii referitoare la :bunica mea a decedat acu o luna tatal meu fiind singurul copil Intrebarea este Toata mostenirea i se cuvine lui? El a fost casatorit cu mama mea timp de 13 ani acuma sant divortati dar nu au facut partajul niciodata el poate sa vanda casa?Va multumesc !
Notariat Professio 15-03-2014
Tatăl dvs. va moșteni toate bunurile bunicii. În masa succesorală rămasă de pe urma bunicii nu intră și bunurile pe care mama și tatăl dvs. le-au dobândit împreună în timpul căsătoriei.
Ionut 26-02-2014
Buna ziua.Tatal meu are 3frati si cu toti sunt mostenitori pe casa si pamant,se poate face un contract de donatie sami doneze mie casa si gradina .va multumesc
Notariat Professio 15-03-2014
Da, dacă aceștia au dezbătut succesiunea și au obținut certificatul de moștenitor. Vedeți mai multe informaţii despre donaţie aici: Contractul notarial de donaţie
Doru 12-02-2014
Tatal meu a decedat in 1995 iar mama in 1996. dupa decesul tatalui meu am facut succesiunea cu mama mea.Dupa decesul mamei nu am facut succesiunea. Mentionez ca sunt unicul fiu si locuiesc in Bucuresti.A ramas ca mostenire o casa in comuna Stroiesti-Gorj.CE TREBUIE SA FAC PENTRU A DEVENI TITULAR AL ACESTEI CASE?????? MENTIONEZ CA DE LA DECESUL MAMEI MELE AM PLATIT PANA IN PREZENT IMPOZITUL DATORAT STATULUI PT.ACEASTA CASA. EXISTA O LEGE CONFORM CAREIA DUPA 10 ANI DE LA DECESUL PARINTILOR DEVIN AUTOMAT TITULAR ??IN SPERANTA CA VOI PRIMI CAT MAI REPEDE UN RASPUNS VA MULTUMESC!!!!!!!!!
Lili 20-02-2014
In secunda urmatoare decesului mamei ati devenit proprietar dpdv juridic, insa pt a deveni proprietar cu acte in regula trebuia sa mergeti la un notar. Puteti merge si dupa 10 ani
Andrei 1-01-2014
Tatăl meu a decedat acuma 12 ani și întrebarea mea este , se mai deschide succesiunea după atâta timp ?
Va mulțumesc Andrei
Notariat Professio 12-01-2014
Da, încă puteţi dezbate succesiunea, indiferent de cât timp a trecut.
Ionel 14-12-2013
,BUNICA DUPA TATA ARE 117 ACTIUNI LA PERTROM ,LA FEL SI TATA AMBI SINT DECEDATI.IAR CERTIFICATELE SINT LA MINE ,MAMA TRAIESTE SI VREA SA LE VINDA CUM SA PROCEDEZE?MULTUMESC ANTICIPAT!
Notariat Professio 16-12-2013
Trebuie dezbătută succesiunea de pe urma celor doi defuncți și apoi acțiunile vor putea fi vândute. Doar dacă ultimul domiciliu al tatălui decedat a fost în București vă puteți adresa biroului nostru cu cererea de dezbatere a succesiunii.
Carmen 29-11-2013
VA ROG DIN SUFLET SA-MI SPUNETI DACA SUNT SINGURUL COPIL DACA MAI TREBUIE SA FAC SUCCESIUNEA PT AMI INTRA IN DREPTURI?
Notariat Professio 11-12-2013
Da, ca să dobândiți titlu de proprietate asupra bunurilor moștenite trebuie să vă adresați notarului public pentru a dezbate succesiunea. Puteți calcula aici taxa percepută la biroul nostru: Calculator taxe succesiune / moştenire (2013) (doar dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în București vă puteți adresa biroului nostru).
Cristian 25-11-2013
ptr. cetatenii romani cu dom. in strainatate care nu se pot prezenta la deschiderea succesiunii este obligatorie procura facuta la ambasada Romaniei din tara respectiva(Italia)sau se poate face o procura la notariat cu apostille , tradusa si legalizata in limba romana
Notariat Professio 11-12-2013
În materia procurilor legea română prevede obligativitatea înregistrării acestora într-un registru digital notarial care se ține la nivel național. Notarii străini nu au acces la acest registru, ofițerii consulari, da. Vă recomandăm să vă adresați ambasadei/consulatului pentru a face procura.
Florea 10-11-2013
cum se procedeaza sa vinzi auto ,daca proprietarul a decedat.sotia nu este trecuta pe actul auto.multumesc
Notariat Professio 23-11-2013
Puteți vinde automobilul rămas de pe urma defunctului după ce obțineți certificatul de moștenitor de la notariat. Vă puteți adresa notariatului nostru dacă ultimul domiciliu al soțului decedat a fost în București. Puteți afla taxele percepute la biroul nostru pentru dezbaterea succesiunii/eliberarea certificatului de moștenitor, folosind acest calculator: Calculator taxe succesiune / moştenire (2013)
R. 17-10-2013
in 1983 mama si tata m-au donat bani pt cumpararea unei case .vreau sa stiu daca fratii mei au vrun drept la taxa de succesiune dupa moartea tatei ce a murit acum 24 de ani
Notariat Professio 27-10-2013
Da, pentru că frații dvs. sunt moștenitori rezervatari.
Maria 14-10-2013
buna.ce este de facut atunci cand unul din cei trei succesori nu este deacord.suntem 3 frati si trebuie sa facem suc.dupa moartea tatalui.mama a murit in 1995 dar nu trebuie facuta suc.pt.ca nu este trecuta pe contract.tata a mostenit casa prin contract de intretinere cu mama lui.am fost la notar si nea amanat peste 1 an pt.ca unul din frati nu se prezinta.vrem sa mergem prin hotarare jud.
Notariat Professio 27-10-2013
Este de recomandat să dezbateți în continuare moștenirea prin notariat, deoarece dezbaterea succesiunii în instanță poate dura peste un an și este mai costisitoare (plătiți taxă de timbru judiciară mai mare).
B. S. 12-10-2013
Bunici din partea tatalui au decedat la fel si tatal meu in urma cu un an.Nu am facut succesiunea dupa nici unul.Toate bunurile sunt pe numele bunicilor,tata neavand nimic pe numele lui.Msi este nevoie sa deschidem succesiunea si dupa el sau doar dupa bunici?
Notariat Professio 27-10-2013
Da, este nevoie să dezbateți moștenirea și de pe urma tatălui deoarece acesta a moștenit bunurile bunicilor.
I. 17-09-2013
de curand a decedat tatal si trebuie sa fac dezbaterea succesiunii mama si sora sunt de acord sa fiu eu trecut ca propietarul apartamentului. problema este ca sora e plecata din tara intrebarea este ce acte trebuie sa trimita precum ca este de acord sa fie trecut apartamentul pe numele meu. multumesc.
Notariat Professio 12-10-2013
Sora va trebui să se adreseze consulatului României din țara în care se află și să dea o declarație de renunțare la succesiune dacă nu a trecut un an de la decesul defunctului SAU o declarație de neacceptare a succesiunii dacă a trecut mai mult de un an de la deces.
Detalii: Declaraţia de renunţare la succesiune/moştenire
L. 8-09-2013
nu am facut succesiunea,dar se poate sa ii dau in judecata pe unchii mei pentru ca ei nu au platit niciodata impozitul la mostenirea ramasa de la mamaia si sa devin coproprietar.multumesc
Notariat Professio 23-09-2013
Mai întâi trebuie să vedeți dacă aveți vocație concretă la moștenire. Răspundeți cu da/nu la întrebările din formularul numit "Calcul cote succesorale legale. Cine şi cât moşteneşte" de pe această pagină: calcul cote
Cristina 2-09-2013
Am renuntat la succesiunea dupa moartea tatalui (decedat in1992).Ca mostenitori au devenit,mama si sora mea.La inceputul acestui an a decedat mama,Iar eu as dorii sa particip la succesiunea care va fi dezbatuta in urma decesuli ei.Cum trebuie sa procedez? Ce drepturi am eu.
Notariat Professio 23-09-2013
Dacă nu ați renunțat și la succesiunea de pe urma mamei, aveți aceleași drepturi ca și sora dvs., respectiv 1/2 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei. Puteți să vă adresați biroului nostru notarial dacă ultimul domiciliu al mamei a fost în mun. București. Costurile le puteți calcula aici: Calculator taxe succesiune
Mirela 6-08-2013
Fratele meu a decedat pe 15 mai 2013. Care este termenul de deschidere a succesiunii?
Notariat Professio
Poteți solicita oricând dezbaterea succesiunii la notariat. Însă, dacă ați depășit un termen de 2 ani, veți plăti pe lângă onorariul notarial astfel cum este calculat aici și un impozit către stat de 1% din masa succesorală.
M. 6-08-2013
prin acest articol dat nu unteleg nimic ..sotia decedata .am 4 copii si doresc sa vind apartamentul prin succesiune ficei mele .care sunt conditiile fratii sunt deacord cu acesta vanzare ..cat costa e in familie cazul respectiv al vanzarii .cu respect macau
Notariat Professio
Acest articol enumeră actele necesare pentru dezbaterea moștenirii, nu explică și costurile. Pentru calculul costurilor unui contract de vânzare avem un calculator pe care îl găsiți aici: Calculator taxe notariale contracte vânzare-cumpărare (2013)

De asemenea, pentru calculul costurilor dezbaterii succesiunii, folosiți acest calculator: Calculator taxe succesiune / moştenire (2013)
Florentina 5-08-2013
Tatal meu a decedat anul trecut,si dorim sa intentam succesiunea.mai exista 2 frati vitregi din partea mamei ..acestia au parte la casa?
Notariat Professio
La succesiunea tatălui veţi veni doar dvs. şi mama (soția supraviețuitoare).
T. 4-08-2013
va rog sami spuneti si mie cat ma costa o consultatie la dvs referitoare la o succesiune
Notariat Professio 5-08-2013
Consultația este gratuită dacă dezbateți succesiunea la biroul nostru.
Elena 31-07-2013
va rog frumos sa ma ajutati si pe mine cu nste lamuriri daca se poate?mama mea a murit in italia anul acesta in februarie in italia,la nici o luna dezile a muri si sora mea care era casatorita cu un Italian de 13 ani,sotul iei ne/a chemat pe toti fratii in italia sa renuntam la succesiune in favoarea lui,noi nu am fost deacord deoarece sora noastr avea destule bunuri.\casa, masina ,terenuri,bijuterii,asigurare pe viata,si mai multe asigurari e.t.c./am fost la av. lui bineinteles ca tinea cu iel,ne/am pus si noi un av.tot Italian,am stat in italia 1 luna si jumatate si tot nu s/a rezolvat
Citește mai mult nimic ,doar o singura asigurare de 24 demii de euro care s.a impartit in 4 lui trei sferturi si noua un sfert,in rest nimic,se musamalizeaza totul,nu stiu dece taraganeste atat?nu se mai discuta de celelalte bunurise spune ca dureaza foarte mult...acesta este raspunsul av.nostru.va rog din suflet sa ma ajutati ce pot sa fac?
Anda 28-08-2013
Succesiunea in Italia in cazul vostru situatia este in felul urmator: mostenitorii sunt 2/3 sotul iar 1/3 fratii si surorile din tot ceea ce avea la data decesului sora voastra.
DE EXEMPLU:
-casa, apartament : in cazul in care sora voastra avea 50% atunci partea sotului este 33.33% iar a voastra 16.67% de impartit la toti fratii.
-asigurari: aici situatia este mai delicat pentru ca de obicei cand se fac asigurarile pe viata beneficiarul este sotul/sotia sau copii. Deci verificati clauzele la toate asigurarile.
Elena 15-07-2013
As dori sa va intreb cat ma costa la un notar, simpla exprimare a acceptarii succesorale ?
Notariat Professio 16-07-2013
Costul declarației de acceptare a succesiunii și alte informații găsiți în acest articol: Declaraţia de acceptare a moștenirii
Mircea Otilia 2-06-2013
Ma numesc Mircea Otilia,locuiesc in Germania si am nevoie de sfatul dv.Dupa divortul parintilor mei,tatal meu sa recasatorit.Copii nu au avut,eu fiind singura.Acum 1an sotia lui a decedat.Ea a mai avut o sora care are o fata.Dupa decesul ei nu s-a facut nici un act de succesiune.Intrebarea mea este daca tatal meu poate sa-mi faca mie un act de donatie a app.care este propietate personala dat fiind ca eu sint singura mostenitoare de drept.Ce Acte am nevoie pt acest demers?
Notariat Professio 9-06-2013
Da, poate să vă facă tatăl un act de donație. Actele necesare, costuri și detalii despre contractul de donație găsiți aici: Contract de donaţie
Zaharia Victor 30-05-2013
Va rog sa mi spuneti si mie dupa cat timp de la data decesului se va face succesiunea
Notariat Professio
Puteți să solicitați dezbaterea moștenirii la un notar public oricând de la data decesului.
Matei 28-05-2013
In urma cu 10 si respectiv 8 ani au decedat ambi parinti.Intrebarea mea este urmatoarea.Daca nu s-a facut succesiune dupa nici unul si nici impozitul nu a fost platit la tot ce este inca pe numeloe lor timp de 10 ani si unul din noi (6 frati dintre care unul este decedat inaintea lor)ar merege la primaria locala si ar plati tot ce este de plata pana la momentul acesta poate sa intre in drepturi fara a mai face succesiunea?Multumesc anticipat .Daca se poate un raspuns si prin e mail.
Notariat Professio 17-06-2013
Trebuie dezbătută succesiunea, nu se poate dobândi proprietatea doar prin plata taxelor datorate statului.
A. S. 22-05-2013
as vrea si eu sa stiu cam ce trebuie facut la succesiune atunci cand tatal a decedat si mama este paralizata si cu fratii nu este intelegere cum as putea rezolva situatia de a ne lua drepturile. multumesc
Notariat Professio
Trebuie să vă adresați unui notar public de la ultimul domiciliu al tatălui decedat pentru a solicita dezbaterea succesiunii. Dacă nu se prezintă, frații dvs. vor fi citați. Dacă mama dvs. este nedeplasabilă, vă poate împuternici prin procură notarială să o reprezentați la notariat pentru dezbaterea succesiunii. Detalii: Procură de reprezentare la succesiune
Olimpia 8-05-2013
Este adevarat ca daca nu se face succesiunea in termen de 6 luni de la deces, taxa este mai mare si cu cat?
Notariat Professio
Costurile dezbaterii succesiunii sunt mai mari dacă au trecut mai mult de 2 ani de la deces. Prin urmare, termenul este de 2 ani, nu de 6 luni (termenul de 6 luni era termenul în care un succesibil putea să accepte sau să renunțe la moștenire conform vechiului Cod Civil).
O. D. 13-04-2013
pot sa fac succesiunea dupa 16 ani de la moartea mamei chiar daca tata nu vrea.va rog daca puteti sa imi spuneti.va multumesc
Notariat Professio 21-04-2013
Da, adresaţi-vă unui notar public de la ultimul domiciliu al mamei.
Steliana 12-04-2013
STELA

Va rog sa ma lamuriti si pe mine in urmatoare situatie;
Tatal meu a decedat iar mama vrea sa faca succesiunea direct pe numele copiilor iar eu sunt unul dimtre copii dar nu ma aflu in tara si nici nu pot sa ajung prea curand,ce trebuie sa fac? exista un formular special pentru procura ?

Va multumesc
Notariat Professio
Da, puteți face o procură la consulat. Vedeți aici mai multe detalii și un model de astfel de procură: Procură de reprezentare la succesiune
Ionut 8-04-2013

Am si eu urmatoarea situatie:
-Tatal meu a decedat anul trecut si mama mea vrea sa faca succesiunea.
-Suntem 2 copii ( unul este minor)
-Care ar fi pasii/actele necesare pt. deschiderea succesiunii ?
-Mentionez ca este vorba de o casa unde ambii parinti sunt proprietari.
Notariat Professio 9-04-2013
Actele necesare sunt mentionate in articol.

La masa succesorala va intra doar cota tatalui decedat (de ex. 1/2 din bun), restul cotei apartine mamei in viata, bunul imobil fiind bun comun.Sotia supravietuitoare va avea o cota de 1/4 din masa succesorala iar copiii o cota de 3/4 impreuna.
Nicoleta 3-04-2013
,as dori sa fac un testament cu clauza a fiului meu ,,am un apartament de 2 camere si eleste singurul copil,problema este ca eu m/am casatorit cu un elvetian de 4 luni ,,este nevoie sa dea o declararie si el? va multumesc
Notariat Professio 4-04-2013
Daca prin testament dispuneti in favoarea fiului dvs. si prin acesta se incalca rezerva succesorala a sotului dvs. in calitate de mostenitor rezervatar in ipoteza decesului dvs., acesta poate solicita reductiunea liberalitatilor excesive dupa moartea dvs. Nu poate da vreo declaratie pentru legea interzice pactul asupra uneo mosteniri viitoare, sub sanctiunea nulitatii ebsolute. Sotul poate ataca acest testament nu msi dupa un eventual deces al dvs sau poate renunta atunci sa solicite reductiunee, nu si inainte.
Nicoleta 3-04-2013
as dori sa fac o succesiune fiului meu sa ramana casa dupa moareta mea ,,,ce actesi cati bani trebuie sa am
Va multumesc
Notariat Professio 4-04-2013
Nu puteti sa dezbateti succesiunea inanitea decesului dvs. Aceasta se va imparti intre mostenitorii dvs. ulterior mortii dvs.
Tudor Simona Ioana 1-04-2013
Va rog sa-mi spuneti,daca am pierdut certif de nastere al mamei decedate,cum pot deschide succesiunea la fratele ei decedat recent,fara mostenitori.Am doar certif de deces,casatorie si divort pt mama,care se dovedeasca ca a fost sora lui,iar eu nepoata...Va multumesc
Notariat Professio 2-04-2013
Puteti solicita un duplicat de pe certificatul de nastere.
K. L. 27-03-2013
Salut sansa de informare pe aceasta cale. Sunt o persoana cu handicap de gradul I, singura descendenta a mamei mele decedata recent. Ca mostenitori, sunt eu si tatal meu in varsta de 79 de ani. Din cauza problemelor de sanatate inca nu am deschis succesiunea de mostenire, dar acum avem nevoie urgent de imputernicire pentru inaintarea actelor la Agenzia de Plati si Interventie pentru Agricultura (A.P.I.A.). Va rog frumos sa ma informati, daca printr-o asemenea procura emisa de Notariatul de Stat, tatal meu ar fi automat imputernicit si asupra dreptului de administrare a terenurilor
Citește mai mult intravilane? Terenurile respective la randul lor au fost mostenite de catre mama mea exclusiv de la parintii ei. pentru raspuns.
Notariat Professio 28-03-2013
Doar persoana care are calitatea de proprietar asupra imobilului poate da o procură de administrare. Ca să dobândiţi calitatea de proprietar trebuie să dezbateţi succesiunea.
I. 25-03-2013
Cu mult respect va rog sa-mi acordati cateva minute. Cum se poate proceda in urmatoarea situatie. Mama este singura mostenitoare dupa moartea parintilor. Nu a facut succesiune dupa nici un parinte. Va rog sa-mi spuneti care este calea cea mai scurta pentru a se efectua aceasta? Se mai poate face prin judecatorie sau trebuie neaparat prin notar public?
In speranta ca ma veti ajuta va multumesc frumos.
Ileana Iovescu
Notariat Professio 27-03-2013
Succesiunea se poate face la notarul public competent. Fiind vorba despre doua mosteniri succesive, va fi competent notarul de la ultimul domiciliu al celui din urma defunct. In instanta, se poate introduce actiune in cazul in care mostenitorii nu se inteleg cu privire la aspectele legate de succesiune.
Maria 24-03-2013
Suntem parinti,si detinem certificat de deces al fiului nostru care e disparut si am introdus actiuni de declararea jud.a mortii.El detinea actiuni la SIF 2.Cum procedam sa fie transferate noua,adica parintilor?Nu era casatorit.Mentionez ca mai am un fiu.Trebuie sa dezbatem succesiunea?Cat va costa ac lucru ?Va multumesc anticipat.Maria
Notariat Professio 28-03-2013
Da, trebuie dezbătută succesiunea. Pentru a afla costurile succesiunii, trebuie să introduceţi valoarea acţiunilor în calculatorul de taxe pentru succesiune.
George 15-03-2013
unde si cum se verifica toti succesorii de catre notar atunci cand se deschide o succesiune?
Notariat Professio 28-03-2013
Notarul public verifică registrele naţionale notariale pentru a vedea dacă există moştenitori care au acceptat în mod expres succesiunea sau care au renunţat (prin declaraţii notariale de acceptare a moştenirii/renunţare), actele de stare civilă şi declaraţiile de martori.
Ruxandra 14-03-2013
Sunt unica mostenitoare a mamei care a decedat, divortata fiind si nu am frati, surori si nici copii. Sunt casatorita.Ce se intampla daca nu deschid succesiunea deloc?
Notariat Professio 27-03-2013
Daca nu acceptati succesiunea in termen este posibil sa fie declarata vacanta si sa fie preluata de statul roman. Este indicat sa dati o declaratie de acceptarea a succesiunii si apoi, cand va hotarati sa dezbaeti si succesiunea.
B. A. 11-03-2013

Va rog sa-mi spuneţi şi mie dacă trebuie sa deschid succesiunea după tatăl meu, în cazul în care acesta a decedat recent, şi deţin un "Contract de întreţinere cu drept de uzufruct viager"? Actele necesare pentru deschiderea succesiunii rămân şi în cazul meu cele menţionate de dumneavoastră pe site?

Va mulţumesc anticipat,
Cu stima,
Alisa Brebenel
Notariat Professio 27-03-2013
Da, trebuie sa va prezentati cu actele indicate pe site, inclusiv cu acest contract de intretinere pentru a fi studiate de notarul public.
Iosif 7-03-2013
As vrea sa stiu daca poate cineva sa initieze o actiune de succesiune daca nu anunta pe toti cei in drept.
Notariat Professio 7-03-2013
Atât în procedura succesorală notarială, cât şi în cadrul celei judiciare (în instanţă, când moştenitorii nu se înţeleg), trebuie citaţi toţi moştenitorii cu vocaţie concretă la moştenire. Detalii despre vocaţia succesorală citiţi aici: Vocaţia succesorală legală
S. 20-02-2013
va rog sa ma lamuriti in urmatoarea situatie:
fratele meu a decedat, a fost divortat si are o fiica.
nu are bunuri, doar un cont in banca cu o suma mica, cine este in masura sa ridice acei bani si cum se procedeaza?cat sunt taxele notariale, suma fiind 1320 lei
Notariat Professio 29-03-2013
Fiica acestuia fiind mostenitoare va putea ridica suma de bani dupa obtinerea certificatlui de mostenitor.
Rodica 18-02-2013
daca facem succesiunea i nprimele 3 luni avem o reducere a costurilor_
Notariat Professio 19-02-2013
Da, dacă dezbateţi succesiunea în mai puţin de 2 ani, nu mai plătiţi impozitul către Stat de 1% din valoarea bunurilor succesorale
Rodica 18-02-2013
Daca exista 3 copii si ei opteaza sa cedeze mostenirea mamei in viata se pierde ceva din mostenire?
se pote face renumtarea de la 2 frati in favoarea mamei si cel de al 3lea sa ramana mostenitor de drept in cota revenita cf legii iar dupa moartea mamei sa devina unicul mostenitor?
multumesc f mult
Notariat Professio 27-03-2013
Daca vor renunta cei 2 frati, partea din mostenire ce s-ar fi cuvenit acestora va fi preluata de sotia supravietuitoare a defunctului si de celalalt copil nerenuntator.Astfel, sotia supravietuitoare va avea 1/4 din mostenire iar fiul va avea 3/4 din aceasta.
George 17-02-2013
as dori sa aflu daca actul de mostenire /succesiune trebuie facut intr-un timp anume ....daca se depaseste acest timp exista taxe sau cost suplimentar de penalizare?...multumesc,G
Notariat Professio 19-02-2013
Succesiunea poate fi dezbătută oricând, însă Codul Fiscal prevede perceperea unui impozit pentru succesiunile dezbătute peste un termen de 2 ani de la decesul defunctului. Impozitul este de 1% din valoarea bunurilor succesorale.
Ioana 12-02-2013
Rugamintea mea este sa -mi spuneti daca eu si sora mea care suntem singurele mostenitoare in urma decesului mamei putem refuza sa facem succesiunea din lipsa sumei de 750 lei care constituie taxa de notariat.
Notariat Professio 28-03-2013
Nu este obligatorie dezbaterea succesiunii. Însă dacă veţi dori, de exemplu, să vindeţi un bun din masa succesorală, va trebui mai întâi să dezbateţi succesiunea. De asemenea, dacă nu dezbateţi succesiunea în termen de 2 ani de la decesul defunctului, veţi avea de plătit mult mai mult pentru că trebuie să achitaţi şi un impozit către stat de 1% din valoarea bunurilor pentru nedezbaterea succesiunii în acest termen.
Iulian 11-02-2013
am si eu o nelamurire in cazul unei deschideri de succesiune.As vrea sa stiu daca mama mea are vreun drept la mostenire dupa urma lui tata care a decedat in 1998 iar mama s-a casatorit legal cu tata inainte cu 3 ani s-a moara.Eu sunt singurul urmas al lui iar mama mai are o fata din alta casatorie.imobilul este mostenire de la parintii lui tata.

mentionez ca sunt casatorit si am trei copii de 19,17 respectiv 14ani. Mama nu locuieste cu mine iar eu sunt contribuabil la acest imobil de 14 ani.
Notariat Professio 28-03-2013
Da, mama are dreptul la 1/4 din averea soţului, iar dvs. vă revine o cotă de 3/4.
Liliana 7-02-2013
ma numesc liliana,in conditii in care dores sa deschid scuccesiunea pe un apartament de 3 camere,tinand cont ca tatal meu a decedat in iunie 2012,mama traieste si am 3 frati si niciunul nu vrea sa deschida succesiunea, ma intereseaza ce drepturi mi ar reveni in urma succesiunii? in conditiile in care deschid succesiunea mama si ceilalti mostenitori sunt obligati sa ma despagubeasca? va multumesc
Notariat Professio 27-03-2013
Puteti deschide succesiune chiar dvs. urmand ca si ceilalti mostenitori sa se prezinte la notar in cadrul procedurii succesorale. Mama dvs. va avea o cota de 1/4 iar copiii 3/4 impreuna din masa sucdesorala.
Iulian 6-02-2013
dupa moartea tatalui meu am ramas doar cu mama mea eu fiind singur la parinti. spunetimi va rog ce acte trebuie pt aceasta succesiune si ct ar costa apartamentul fiind de doua camere si o suprafata medie. tatal meu are 15 ani de cand adecedat. multumesc

Am uitat sa specific ca eu am deja un certificat de mostenitor dar e de mostenitor de calitate . Atunci lucrurile sunt mai simple
Notariat Professio 19-02-2013
Calculul onorariului notarial îl faceţi introducând valoarea bunurilor succesorale în calculatorul de taxe. Valoarea bunului se stabileşte şi în funcţie de adresa apartamentului, etaj, anul construcţiei etc., conform expertizelor notariale pe anul în curs. Expertizele notariale le puteţi găsi pe site-ul UNNPR.
Elena 6-02-2013
Sotul a decedat in 2010. Are actiuni la o Societate. Doresc sa obtin certificatul de mostenitor, intrucat sunt sotia lui si am actiunile mele la aceeasi societate. Doresc sa fac TRANSFERUL si cumularea actiunilor decedatului cu ale mele. Pot obtine acest certificat de mostenitor, fara amestecul celor 3 copii (mari, casatoriti) care refuza sa primeasca ceva. Ce documente, acte, imi trebuiesc la notariat pentru nobtinerea CERTIFICATULUI DE PROPRIETAR.
Notariat Professio 19-02-2013
Orice persoană interesată poate solicita la notariat deschiderea succesiunii, inclusiv dvs. Notarul căruia trebuie să vă adresaţi este cel care are sediul biroului notarial în localitatea ultimului domiciliu al defunctului.

După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit. Prin urmare, vor fi citaţi şi cei 3 copii, cu menţiunea că vor fi prezumaţi, până la proba contrară, că au renunţat la moştenire dacă, deşi cunoşteau
Citește mai mult deschiderea moştenirii şi calitatea lor de succesibili, ca urmare a citării în condiţiile legii, nu au acceptat moştenirea în termen de un an de la decesul defunctului.
Ovidiu 4-02-2013

Care sunt demersurile necesare pentru a obtine ceritifcatul de deces al unei rude emigrate in strainatate (SUA)?
Notariat Professio 19-02-2013
Pentru cetăţenii români decedaţi în străinătate al căror act de deces este emis de o autoritate străină, dovada decesului se face cu actul de deces transcris la oficiul stării civile competent din România (în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). Detalii despre obţinerea certificatul de deces din SUA care va trebui transcris, puteţi solicita de la un Consulat al României din Statele Unite (găsiţi pe internet date de contact, inclusiv telefon şi e-mail)

Pentru cetăţenii străini decedaţi în străinătate, dovada decesului se face cu actul de deces
Citește mai mult emis de autoritatea competentă, apostilat dacă este vorba de o ţară semnatară a Convenţiei de la Haga sau supralegalizat, în caz contrar.
Marian 30-01-2013
socrul meu sta in casa parintilor fara a avea un act de proprietate si mai are patru frati in viata care au casele lor.ce acte sunt necesare pentru taxa de succesiune pentru a lasa mostenire casa fiicei sale.mentionez ca locatia e batraneasca si fratii nu au pretentii(deocamdata)
Notariat Professio 30-01-2013
Dacă fraţii vor să-i lase socrului dvs. bunurile de pe urma părinţilor, trebuie să dea toţi patru câte o declaraţie de renunţare la moştenire. Această declaraţie se poate da la orice notar public, deci nu este nevoie să vină toţi simultan la notariat. Dacă fraţii au dat declaraţii de renunţare la succesiune, acestea se înregistrează într-un registru electronic care se ţine la nivel naţional şi când socrul va dezbate succesiunea de pe urma părinţilor la notarul public acesta din urmă va verifica dacă există renunţător şi nu îi va mai cita la notariat pentru procedura succesorală. Celelalte acte necesare le găsiţi în cadrul articolului.
R. 25-01-2013

Bunicul meu a decedat in urma cu 1 an de zile, casa in care locuiesc cu bunica a fost pe numele lui, tatal meu este stabilit in spania si din alta casatorie mai are un copil. Intrebarea mea este se poate dezbate succesiunea fara ca tatal meu sa fie prezent si bunica sa-mi treaca locuinta pe numele meu sau este nevoie ca toti mostenitori sa fie prezenti?

Multumesc mult,
Notariat Professio 30-01-2013
Da, însă doar dacă tatăl dvs. dă o declaraţie de renunţare la succesiune. Această declaraţie o poate da şi în Spania, la Consulatul României. Dacă tatăl face această declaraţie de renunţare, notarul public nu îl va mai cita la dezbaterea succesiune. Dacă nu este cazul, notarul public trebuie să citeze toţi moştenitorii care au drept legal la succesiune, cât şi orice moştenitor testamentar.
Carmen 14-01-2013
In luna decembrie 2012 a decedat sora tatalui meu.Tatal meu vrea sa deschida in termen de 6 luni succesiunea.Dansul este singurul in viata din famile.Problema este ca pana acum nu a facut succesiunea dupa decesele parintilor lui si nici dupa deceul fratelui.Mentionez ca nici fratele dansului, nici sora nu au alti mostenitori.Va rog sa ne spuneti cu ce sa incepem, care sunt pasii de urmat.Parintii si fratele au decedat in urma cu multi ani(17-24 ani) si ne este teama ca cheltuielile notariale vor costa destul de mult.Este mai simplu oare sa facem succesiunea printr-un avocat? Cu multumiri, Carmen
Notariat Professio 23-01-2013
În cazul succesiunilor succesive, legea reglementează că trebuie să vă adresaţi notarului public din localitatea unde a domiciliat ultimul dintre defuncţi. Cheltuielile notariale se calculează la valoarea bunurilor. Accesaţi calculatorul nostru de taxe succesorale pentru a estima aceste costuri:

notari.pro/succesiune/calculator-taxe-succesiune

Nu vă recomandăm instanţa dacă vă înţelegeţi. Instanţa este o instituţie care rezolvă conflicte când părţile au poziţii contradictorii. De aceea, procedura în faţa instanţei, fiind mult mai complexă, durează şi mult mai mult şi chiar şi costurile sunt mai mari.
Gabi 10-01-2013
Stau impreuna cu sotia si fiul meu in virsta de 19 ani intr-o casa care a apartinut bunicilor sotiei,acestia decedind acum 4 respectiv 3 ani.Bunicii au o fiica,soacra mea,care ar fi mostenitoarea.Soacra vrea sa lase casa fiului meu.Ce ar trebui facut.
Notariat Professio 23-01-2013
Vă recomandăm un contract de întreţinere, care este un contract cu titlu oneros şi nu este supus reducţiunii. De asemenea, doar în condiţiile în care se plăteşte un preţ şi intenţia soacrei este de a vinde şi nu de a-l gratifica pe fiul dvs., se poate face şi un contract de vânzare-cumpărare, care, la fel, nu este supus reducţiunii. Însă acest contract poate fi supus reducţiunii dacă o instanţă constată că în fapt vânzarea a fost o donaţie deghizată. Motivele de obicei sunt cele pe care vi le-am scris mai sus (lipsa intenţiei de a gratifica, neplata preţului).
Constantin 2-12-2012
am si eu o nelamurire suntem 4 frati de pe tata el a fost casatorit cu doua femei cu una a facut 3 fete si cu cealalta un baiat , a divortat de amandoua ,el a facut contract de vanzare cumparare cu clauza de intretinere la una dintre cele trei fete si la baiat dupa care la doua luni a spart actul prin tribunal iar la o luna dupa acesta a decedat,acum una dintre cele doua fete care nu a fost inclusa in acel contract a suportat toate cheltuielile cu mormantarea, afirmand acum ca numai ea are dreptul la tot ce a ramas de pe urma defunctului acestea fiind doua case an valoare de 4 miliarde as
Citește mai mult vrea sa stiu daca ceilalti frati mai au dreptul la ceva sau nu ,daca mai este necesara deschiderea taxei de succesiune ori e mai bine sa lasam lucrurile asa. Multumesc.
Notariat Professio 3-12-2012
Ceilalţi moştenitori sunt rezervatari, deci ar avea dreptul la cel puţin o parte din rezerva succesorală. Problema este dacă au acceptat sau nu succesiunea. Pentru că invocaţi plata cheltuielilor de înmormântarea probabil despre asta este vorba. În practica majoritară a instanţelor din România s-a stabilit că plata cheltuielilor de înmormântare nu poate reprezenta act de acceptare tacită.

Pentru alte detalii citiţi şi:

notari.pro/dictionar-juridic-dex/acte-acceptare-tacita-a-mostenirii

Folosiţi şi funcţia de căutare a site-ului pentru alte informaţii utile.

↑ ÎNAPOI SUS