Opozabilitatea actului juridic
Un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor din acel act juridic trebuie respectate şi de către terţi.
Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.
Doctrina şi practica judiciară mai foloseşte noţiunile de opozabilitate sau inopozabilitate în sensul existenţei dreptului, respectiv lipsa acestuia, de a cere executarea obligaţiei sau obligaţiilor la care actul a dat naştere, de către părţi sau succesorii acestora.
Din punctul de vedere al terţilor, atunci când se pune problema opozabilităţii, actul juridic apare ca un fapt juridic stricto sensu.
Într-o altă formulare, opozabilitatea este calitatea unui contract sau a unui alt act juridic, a situaţiei juridice create prin acestea ori a unui drept civil subiectiv de a produce efecte faţă de părţile raportului juridic respectiv şi de a se impune respectului şi altor persoane decât cele care au calitatea de părţi (subiecte) ale acestui raport. Astfel, un contract poate fi opus nu numai părţilor care l-au încheiat si succesorilor lor în drepturi (care dobândesc calitatea de subiecte ale raporturilor juridice în care se afla autorul lor), dar şi creditorilor chirografari ai părţilor (care suferă consecinţele măririi sau micşorării patrimoniului debitorului lor, deci a gajului general al creditorilor) precum şi terţilor propriu-zişi (împotriva cărora contractul poate fi invocat ca mijloc de probă, ori ca just titlu în cadrul uzucapiunii etc.). Uneori opozabilitatea este condiţionată de îndeplinirea unor forme de publicitate (ex.: transmiterea ori constituirea unor drepturi reale, cesiunea de creanţă etc.) sau de existenţa unei date certe. Pe de altă parte, şi terţii pot să opună contractul uneia dintre părţile care l-au încheiat (ex.: rudele victimei unui accident petrecut în timpul tunul transport, pot invoca existenţa contractului de transport, deşi sunt terţi faţă de acesta, ca un temei al răspunderii civile delictuale a cărăuşului.