Ipoteca pe apartament

Ultimul mesaj:23-02-2025

 28-09-2013
ioanan
Buna ziua!
Doresc sa cumpar un apartament care are urmatoarele 2 probleme:
-este mostenit de 3 persoane
-este ipotecat la banca pentru suma de 15000 euro

Intrebarile mele sunt:
-mostenirea este o problema? cum se procedeaza? Cele 3 persoane semneaza toate actul de vanzare cumparare si asta-i tot? Sau mai sunt si alte proceduri.

-Este posibil ca in momentul in care cumpar apartamentul ipoteca sa fie ridicata instantaneu? ( pentru ca asa doresc eu)

Multumesc frumos.
 03-10-2013
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
ioanan a scris pe 28-09-2013:
-mostenirea este o problema? cum se procedeaza? Cele 3 persoane semneaza toate actul de vanzare cumparare si asta-i tot? Sau mai sunt si alte proceduri.

Procedura vânzării este aceeași și în cazul imobilelor moștenite. Cei 3 moștenitori vor trebui să se adreseze întâi notarului public pentru a solicita extrasul de autentificare în vederea vânzării. După ce notarul public obțin extrasul de carte funciară, se poate efectua vânzare. Moștenitorii pot împuternici pe unul dintre aceștia sau pe o terță persoană să-i reprezinte în fața notarului public la vânzare.

De asemenea, având în vedere că imobilul este ipotecat, va fi nevoie de un acord scris al băncii cu privire la vânzare.
ioanan a scris pe 28-09-2013:
-Este posibil ca in momentul in care cumpar apartamentul ipoteca sa fie ridicata instantaneu? ( pentru ca asa doresc eu)

Ipoteca nu poate fi ridicată instantaneu deoarece radierea trebuie solicitată la cartea funciară, după ce banca și-a dat acordul în acest sens. În acest scop, banca va da o declarație notarială de radiere a ipotecii, la o dată stabilită de comun acord cu notarul. Vedeți mai jos un model de astfel de declarație:

DECLARAȚIE

Subscrisa_, cu sediul în_, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr._, Registru Bancar nr._, Cod Unic de Înregistrare_, prin Sucursala_, prin reprezentant Director Agenție_, domiciliat în_, identificat cu C.I. seria_ nr._, eliberată de_, la data de_, C.N.P._, în baza procurii autentificată sub nr._ de Biroul Notarilor Publici_ și prin reprezentant_, domiciliat în_, identificat cu C.I. seria_ nr._, eliberată de_ la data de_, C.N.P._, în baza procurii autentificată sub nr._ de Biroul Notarilor Publici_, declară prin prezenta, că este de acord cu radierea dreptului de ipotecă, asupra apartamentului nr._, situat în_, compus din_ camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de_ (conform actelor de proprietate și respectiv_ m.p. plus balcon_ m.p. balcoane, reprezentâmd o suprafață utilă totală de_ m.p., conform documentației cadastrale, precum și cota indiviză de_ % din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent locuinței, pe care se află construcția, în cotă indiviză de_ % din suprafața totală de_ m.p., identificat cu numărul cadastral_, dreptul de proprietate fiind întabulat în cartea funciară nr._, a_, pentru suma de_ EUR, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară încheiat între_ și_, în calitate de vânzători,_ și_, în calitate de cumpărători și debitori garanți ipotecari și_, în calitate de creditor ipotecar, autentificat sub nr._, înscris în cartea funciară nr._ a_, având număr cadastral_.

În baza acestui contract, prin încheierea nr._, O.C.P.I. București-sector 1, a înscris dreptul de ipotecă de rang I și interdicția de înstrăinare și grevare pentru suma de_ EURO, plus dobânzi, comisioane aferente.

Solicităm radierea dreptului de ipotecă instituit asupra imobilului descris mai sus, deoarece creditul a fost rambursat integral.

Dăm prezenta declarație spre a servi la radierea ipotecii din cartea funciară nr._, la O.C.P.I. București–sector 1.

Tehnoredactată și autentificată în 3(trei) exemplare, astazi, la B.N.P. "Professio" cu sediul în Bd. Ion Mihalache 26-28, mezanin, Sector 1, Bucureşti (Piața Victoriei), din care 1(un) exemplar pentru pentru arhiva biroului, 1(un) exemplar pentru O.C.P.I. București Sector 1 și 1(un) exemplar s-a eliberat părții.

DECLARANŢI,

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
 14-01-2025
Avatar
Cristina
Vizitator
Părinții au ipotecat casa în anul 2001 unui firme pentru un contract de munca în Isdrael pentru unchiul meu.In 2011 am fost la judecătorie sa vad cum rezolv cu ipoteca dar mi s-a spus ca firma a întrat în insolvență.Cum pot ridica ipoteca?
 23-02-2025
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
@Cristina
Trebuie să identificați instituția care a preluat creanța respectivă. Radierea se face în baza unei declarații notariale de radiere dată de către aceasta.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.