Da, este necesar certificatul energetic și în acest caz atât timp cât legea nu prevede o asemenea excepție. Legislația nouă impune notarului public obligaţia să solicite vânzătorului prezentarea certificatului de performanţă energetică şi să facă menţiune despre existenţa lui în conţinutul contractului; totodată, proprietarul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător, anterior perfectării contractului, o copie de pe acest certificat, iar la încheierea contractului de vânzare – cumpărare proprietarul are obligaţia să încredinţeze noului proprietar, certificatul în original. Dacă înainte de 19 iulie 2013 nu se prevedea vreo sancţiune în caz de neprezentare a certificatului energetic, legea modificată după această dată dispune că se sancţionează cu nulitatea relativă contractul de vânzare-cumpărare încheiat fără prezentarea certificatului de performanţă energetică a clădirii. Dacă părţile insistă totuşi şi cer notarului public care le-a pus în vedere prevederile legale de mai sus, ca actul să se autentifice în lipsa acestui certificat, notarul îi va pune în vedere cumpărătorului că obligaţia de a obţine certificatul îi revine lui şi trebuie îndeplinită într-un termen de cel mult 30 de zile din momentul autentificării, termen în care are obligaţia să schimbe rolul fiscal pe numele său. În acest interval, va obţine certificatul şi îl va prezenta la momentul depunerii actului la organul fiscal. În această situaţie, copia certificatului energetic se va depune împreună cu copia actului în conformitate cu alin.3 art.13^1 din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Detalii: Certificatul energetic, obligatoriu din 19 iulie 2013 pentru vânzări și închirieri | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|