Nedemnitatea succesorală
Pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire, pe langa conditia vocatiei succesorale, ea trebuie sa indeplineasca si conditia negativa care consta in a nu fi nedemna sa mosteneasca.
Nedemnitatea succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată sau rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia.
Caractere juridice
Nedemnitatea succesorală, ca sancţiune civilă, se caracterizează prin următoarele:
- se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi numai în domeniul moştenirii legale. Astfel, nedemnitatea nu priveste legatele prin care mostenitorul nedemn a fost gratificat in testament si care raman asadar, valabile.
- operează de drept, de cujus neputând înlătura efectele nedemnitatii prin iertarea faptei mostenitorului care s-a dovedit nedemn. Totusi, dupa comiterea faptei de nedemnitate, autorul poate sa il gratifice mortis causa pe nedemn.
- de regula, se aplică şi produce efecte doar în privinţa autorului faptei, nu si fata de alte pesoane chemate la mostenirea defunctului in nume propriu sau prin reprezentare.
- domeniul de aplicare al sancţiunii este doar cel al mostenirii persoanei fata de care nedemnul a savarsit faptele de nedemnitate. Prin urmare, sanctiunea nu se poate extinde si la alte moşteniri, în acest sens nedemnitatea producând efecte relative;
- mostenitorul trebuie sa fi avut discernamant in momentul savarsirii faptei de nedemnitate. Aceasta pentru ca sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, iar în lipsa discernământului nu se poate vorbi de vinovăţie; fiind vorba de săvârşirea de fapte (si nu de acte juridice) se vor aplica regulile privitoare la discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale sau, în cazul în care nedemnitatea implică o condamnare penală, vor fi incidente regulile de iresponsabilitate din dreptul penal;
Va rog frumos,atunci cand aveti timp liber,sa ma lamuriti si pe mine ce se intampla in cazul unei NEDEMNITATI:
1) In cazul in care tata va fi gasit vinovat ptr cea ce i-a facut lui bunica mea,si va fi condamnat penal,ce se va intampla?
a) Eu si fratii mei imediat dupa ce sentinta este data penal ptr tata,putem sa obtinem acel document de la judecatorie,si sa mergem urgent la notarul public unde a fost facute actele de vanzare-cumparare ptr. a anula acel contract de vanzare-cumparare?
b) Obtinand condamnarea penala a lui tata,va trebui sa mai parcurgem o alta judecata de a il declara
Citește mai mult
judecatorul nedemn?2) Am inteles ca cel care e nedemn,precum tata,si ptr ca a folosit bunurile ( locuinta,terenurile ) bunicii mele,va trebui sa restituie fructele pe care le-a folosit, ( ani de zile folosind terenul ptr agricultura,mijloace de uz casnic folosite din gospodarie,etc) Asta cum se va face? Va trebui si cu dobanda?
3) Ce se va intampla cu noii proprietari care au cumparat de la tata? Ei o sa dovedeasca ca au facut ceva imbunatatiri ( inlocuirea ferestrelor din lemn cu cele de termopan,incalzire prin pardoseala,etc). Cine va trebui sa ii despagubeasca pe acesti proprietari? Pur si simplu,eu nu as vrea sa le platesc,eu le-as spune sa imi puna pe cele din lemn la loc,si sa isi ia termopanele precum si instalatia de incalzire prin pardoseala.
Acestia s-au folosit de tata,v-am zis ca tata s-a concubinat cu o femeie,si stiau situatia,au luat si pe un pret de nimic,doar asa ca sa plateasca la notar si la stat impozit mai mic ptr actele de vanzare-cumparare,iar parerea mea este ca nici nu au dat banii,dar asta nu e treaba mea,cei care detin acum gospodaria bunicii mele,cand se vor vedea siliti ca trebuie sa paraseasca gospodaria,nu vor fi prosti sa plece asa,si atunci presupun ca relatia ditre tata si concubina se va strica,iar ei vor dovedi cu actul de vanzare-cumparare ca au platit ptr.imobil,si isi vor banii inapoi,iar tata va trebui sa se descurce din problema asta.
Cam atat am avut de spus,si sper ca intelegeti prin ce trec,si ca ma veti ajuta ,iar prin cea ce v-am povestit,consider ca va este si lui dvs.de folos in aceasta cariera,ptr ca pe parcurs veti avea de lucru cu astfel de acte notariale.
Daca aveti intrebari,puteti sa mi le puneti,eu am sa va raspund,ptr ca totul va fii bine atat ptr mine cat si ptr dvs in cariera,insa nu vreau sa folosesc nume de persoane sau date.
Multumesc pentru atentie si intelegere.