Gheorghe Cosmin a scris pe 11-06-2013: Ce inseamna mai exact incalcarea rezervei succesorale? În primul rând trebuie precizat că încălcarea rezervei succesorale poate fi invocată doar de către moştenitori rezervatari, respectiv: soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (părinții). În al doilea rând, conform noului Cod Civil, indiferent de calitatea şi de numărul moștenitoril rezervatari, se vor calcula mai întâi cotele pe care rezervatarii le-ar fi primit dacă succesiunea era una legală, după care acestea se vor împărţi la doi - obţinându-se rezervele. De exemplu, dacă succesiunea defunctului este acceptată de către fiul său A, de soţia S şi de un terţ T instituit legatar universal (deci, defunctul i-a lăsat prin testament toate bunurile sale terțului T): - soţia S va primi rezerva de 1/8 (jumătate din 1/4); - fiul A va beneficia de o rezervă de 3/8 (jumătate din 3/4); - cotitatea disponibilă de 4/8 (1/2) va fi atribuită legatarului universal T. A Cu alte cuvinte, în noul Cod Civil, dacă există liberalităţi (donații, testamente), calculăm cotele rezervatarilor în ordinea şi cuantumul unei devoluţiuni legale, după care le înjumătăţim.
Gheorghe Cosmin a scris pe 11-06-2013: Daca fac act de vanzare-cumparare fara sa platesc efectiv valoarea declarata, se poate ataca pe acest motiv, iar daca fac act de donatie, se poate ataca pentru incalcarea rezervei succesorale. Care ar putea fi solutia? Vânzarea pentru care nu s-a plătit efectiv un preț este una simulată și poate fi atacată în instanță prin acțiune în constatarea donației deghizate/simulației pentru ca apoi să se solicite reducțiunea liberalităților excesive. Dacă faceți act de donație, pentru acesta se va putea solicita direct reducțiunea liberalităților excesive (dacă a fost încălcată rezerva), fără a fi necesară în prealabil constatarea donației deghizate (reducțiunea liberalităților poate fi solicitată doar pentru actele cu titlu gratuit, nu și pentru cele cu titlu oneros). Soluția corectă dpdv. legal ar fi contractul de donație. De asemenea, se poate perfecta și o donație cu sarcini sau un contract de întreținere. Cel mai bine veniți cu actele la notariat pentru o consultație gratuită și vom stabili și care este soluția potrivită în cazul dvs. | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|