Ce pot sa fac daca unul dintre frati nu e in tara ,pentru succesiunea notariala?

Ultimul mesaj:13-11-2012

 08-11-2012
Avatar
michela
Vizitator
suntem 4 frati,la succesiune,dintre care doi suntem in Italia,2 in Romania.Cel care vine in tara ,poate purta o procura speciala,prin care sa semneze in numele celuilalt.Scrieti-mi modelul de procura prin care fratele meu ma imputerniceste sa semnez in numele lui,acte la notar si in alte parti;unde e nevoie..
 13-11-2012
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
Da, un moştenitor îi poate reprezenta pe ceilalţi la moştenire prin procură autentică. Dacă nu se află în ţară pentru a face procura la notariat, ceilalţi fraţi se pot adresa Consulatului României din Italia care poate oferi şi anumite servicii notariale printre care declaraţii şi procuri. Vedeţi mai jos un model de astfel de procură, deşi Consulatul cu siguranţă are un model de astfel de împuternicire pentru că este solicitată foarte des:

PROCURĂ

Subsemnatul [...], domiciliat în [...], identificat cu PAS tip P cod ROU nr. [...] eliberat de autorităţile române la data de [...], CNP [...], prin prezenta îl imputernicesc pe [...], domiciliat în [...], posesor al CI seria [...] nr. [...] eliberată de Poliţia [...] la data de [...], CNP [...], să mă reprezinte cu depline puteri la orice notar public competent, în vederea dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului [...] decedat la data de [...], cu ultimul domiciliu în [...], a cărui succesiune am acceptat-o expres/tacit (după caz).

Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului mandat, mandatarul meu este autorizat să îndeplinească toate formalităţile legale necesare în acest sens, să obţină actele necesare dezbaterii succesiunii, făcând dovada calităţii mele de moştenitor, să semneze oriunde va fi nevoie în numele meu şi pentru mine (cereri, declaraţii etc.), să ridice certificatele de moştenitor, semnătura sa fiindu-mi opozabilă în limitele prezentului mandat.

Prezentul mandat este gratuit şi valabil de astăzi până la aducerea lui la îndeplinire de către mandatar sau până la revocarea sa expresă.

Redactat si autentificat la Biroul Notarului Public [...] în 3 exemplare din care s-au eliberat 2 exemplare.

MANDANT,
[semnătură]

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.