Buna ziua! Tatal meu a decedat, acesta avand pe numele lui masina si pe numele lui si al mamei casa. Am fost la notar ca sa trec masina pe numele meu, deoarece nu o mai pot folosi fiind pe numele lui. De acord este si mama si sora mea sa fie trecuta pe numele meu. Sau sa fiu trecuta in talon. Doar ca domnul notar ne a spus ca trebuie sa facem succesiunea si pentru casa. Noi nu vrem sa facem succesiunea pentru casa pentru ca nu vrem sa o vindem. Vrem doar pentru masina, sa o pot folosi, doar ca domnul notar a spus ca nu putem sa facem doar pentru masina trebuie si pentru casa ca altfel nu se poate! Se poate sa facem doar pentru masina?
Răspuns Notariat Professio În cazul în care tatal dumneavoastră a decedat și masina este înregistrată pe numele lui, trebuie să dezbateți succesiunea pentru a putea transfera dreptul de proprietate al mașinii pe numele dumneavoastră. În urma dezbaterii succesiunii, notarul vă va elibera un certificat de moștenitor care va reprezenta titlul dv. de proprietate cu privire la mașină. Nu este obligatoriu să dezbateți succesiunea și cu privire la alte bunuri, acest lucru îl puteți face mai târziu, când veți considera că este oportun, solicitând la notariat un certificat suplimentar de moștenitor care să includă și bunurile omise anterior. Puteți face o programare la biroul nostru notarial pentru a discuta în detaliu despre opțiunile disponibile și pentru a primi asistență în ceea ce privește documentele necesare și pașii de urmat. Ne dorim să vă oferim cele mai bune servicii și să vă ajutăm să finalizați procesul fără probleme. Taxele le puteți afla introducând valoarea mașinii în calculatorul nostru de taxe: Calculator costuri moștenire Actualizare 2025: Pentru amănunte despre ce trebuie să faceți exact pentru a dezbate succesiunea pentru mașină și costurile implicate, vedeți: Cum pot vinde legal mașina unei persoane decedate? |