Deschidere succesiune parinte deceda fara acte in original, doar copii

Ultimul mesaj:07-08-2012

 06-08-2012
dumibad
Buna ziua,
Situatia de fapt:
Anul 1997 – Comisia de reconstituire a dreptului de proprietate, reconstituie dreptul de proprietate al bunicului meu, decedat la aceea data si emite un titlu de proprietate pe numele celor 4 mostenitori legali la aceea vreme, sotia si cei 3 copii ( bunica mea, tatal meu si cele 2 surori ale tatalui meu), care detin parti egale din proprietatile inscrise.
Anul 2004 – Bunica mea, decedeaza si drept urmare cei 3 copii deschid succesiunea pentru bunurile inscrise in titlul de proprietate care se incheie cu un certificat de mostenitor incheiat de un notar.
Anul 2010 – Tatal meu decedeaza si neavand bunuri mobile sau imobile pe numele sau, asa stiam la aceea data, eu si mama mea nu deschidem succesiune considerand ca nu este necesar.
Anul 2012 luna iulie – Prin bunavointa unor rude mai indepartate intram in posesia unor copii xerox dupa titlul de proprietate emis in 1997 de comisia de reconstituire a dreptului de proprietate si a copiei dupa certificatului de mostenitor emis de notar in 2004.
Conform certificatului de mostenitor din anul 2004 tatal meu era proprietarul de drept pe 1/3 din bunurile imobile si terenurile din respectivul titlu de proprietate.
Pe perioada vietii tatal meu a fost reprezentat prin procura speciala de sora lui mai mica in relatiile cu tertii cu privire la retrocedarea, punerea in posesie, masurarea si scoaterea din indiviziune a terenurilor si stia ca acestea sunt in litigiu cu un frate al bunicii si ca nu se poate face succesiunea.
Cand am luat act ca s-a efectuat succesiunea dupa bunicii mei, am luat legatura cu matusa mea si i-am solicitat sa-mi dea exemplarul din certificatul de mostenitor in original care se cuvenea tatalui meu, pentru a putea deschide succesiunea.
Matusa mea refuza sa-mi dea acest act si sustine ca tatal meu nu a primit nimic de la bunicii mei cu exceptia unui teren pe care l-a vandut cu act de mana cu martori si imi solicita certificatul de deces pentru a definitiva vanzarea acelui teren.
Rugamintea mea este daca ma puteti indruma cum pot actiona pentru a intra in posesia actelor originale necesare pentru a deschide succesiunea si cum pot anula aceea procura speciala data de tatal meu surorii lui.
Cu deosebit respect,
 06-08-2012
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
Din cele relatate de dvs., tatăl a fost moştenitorul unei cote-părţi de 1/3 din masa succesorală. Pentru a intra în posesia actelor originale, puteţi cere un duplicat de la biroul notarului public care l-a eliberat şi în arhiva căruia se află originalul.

Referitor la procura specială, este posibil ca mătuşa dvs. să fi acţionat în baza acestui mandat înstrăinând partea din moştenire a tatălui dvs. În cazul înstrăinării unui imobil cu sau fără construcţii este nevoie de un act autentic încheiat la notar pentru a fi valabil şi care se va înscrie în cartea funciară pentru opozabilitate faţă de terţi. Dacă vânzarea s-a perfectat prin înscris sub semnătură privată, atunci este nulă absolut şi cumpărătorul nu îşi poate înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară pentru că formalităţile de publicitate imobiliară se fac în baza unui act autentic-act notarial, hotărâre judecătorească etc.

Totuşi pentru actele de înstrăinare, respectiv vânzare, este nevoie o procură specială, autentică care să conţină operaţiunile juridice ce urmează a fi făcute de către cel împuternicit. Mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său. De exemplu, mandatul special dat pentru vânzarea unor bunuri nu poate servi pentru vânzarea altora.

Mandatul poate înceta prin revocarea mandatului de către mandatar, dar şi prin moartea uneia dintre părţi (a mandantului sau a mandatarului), astfel că este posibil ca tatăl dvs. să fi revocat mandatul înainte de deces sau prin moartea sa, mandatul să fi încetat, iar mătuşa să fi acţionat în afara acestuia.

În cazul încetării procurii prin moartea mandantului (cel care a dat împuternicirea), mandatarul este obligat să termine operaţiunea pentru care a fost împuternicit dacă întârzierea ar provoca pagube moştenitorilor mandantului. În cazul dvs., după moartea mandantului, obligaţia mandatarului de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului se execută faţă de moştenitorii defunctului. De exemplu, mandatarul este obligat să dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului (bunuri, documente, sume încasate). Sumele de bani cuvenite mandantului (de ex., dintr-o vânzare a unui bun) şi întrebuniţate de mandatar în folosul său sunt producătoare de dobânzi din ziua întrebuinţării, fără să fie pus în întârziere. Sumele nerestituite de mandatar şi neîntrebuinţate sunt purtătoare de dobânzi din ziua când i s-au cerut acele sume.

Pentru a deschide succesiunea după tatăl dvs. este nevoie să vă prezentaţi notarului public competent de la ultimul domiciliu al defunctului cu duplicatul certificatului de moştenitor pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra cote-părţi de 1/3.

În ceea ce priveşte o eventuală anulare a actului de înstrăinare încheiat sub semnătură privată în baza procurii date mătuşei, aceasta este o chestiune litigioasă care se poate dispune decât de către o intanţă.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
 07-08-2012
dumibad
Va multumesc pentru sprijinul acordat si va mai deranjez cu o intrebare.
Succesiunea este obligatoriu de deschis la un notar public competent de la ultimul domiciliu al decedatului, daca bunurile mostenite sunt in alta competentă?
Decesul a avut loc in judetul A, bunurile sunt in judetul B iar mostenitorul are domiciliul in judetul C.
 07-08-2012
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
Succesiunea se poate deschide numai la notarul public care îşi are biroul în circumscripţia judecătoriei unde defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, indiferent dacă bunurile se află într-o altă localitate sau dacă a decedat în altă parte decât ultimul domiciliu.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.