Mostenitor de NEGASIT

Ultimul mesaj:24-06-2015

 24-06-2015
Avatar
Andreea
Vizitator
Fica defunctului s-a mutat in alta tara de peste 60 de ani. De atunci nimeni nu mai stie nimic de ea. Cum o pot gasi ca sa pot dezbate succesiunea?
 24-06-2015
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
După ce notarul a întreprins toate diligenţele necesare pentru a afla domiciliul părţii sau succesibilului, iar cel care solicită dezbaterea moștenirii a arătat motivat că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să îi afle domiciliul sau să determine alt loc unde ar putea fi citat, potrivit legii, notarul public va dispune citarea prin publicitate.

Citarea prin publicitate constă în afişare la uşa biroului notarial, la sediul Camerei sau, după caz, al primăriei localităţii unde persoana decedată, ai cărei moştenitori nu sunt cunoscuţi, a avut ultimul domiciliu1, pe site-ul/portalul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, precum şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. Dacă apreciază că este necesar, notarul public va dispune publicarea citaţiei şi în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau într-un ziar central de largă răspândire.

În această situaţie, termenul fixat pentru dezbatere va fi mai mare de 15 zile, întrucât procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citaţiei; nerespectarea termenului pentru îndeplinirea citării prin publicitate atrage nulitatea procedurii.

Alte detalii despre procedura de citare la notariat în aceste cazuri, puteți găsi aici:
Procedura de citare a moștenitorilor la notariat

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.