Trebuie sa dati o declaratie de acceptare a succesiunii. Dvs., in calitate de mostenitor legal, trebuie sa fiti citat de catre notarul public care dezbate succesiunea. Potrivit Art. 1112 din noul Cod civil este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul un an de la data decesului defunctului. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul de un an, va fi prezumat că renunţă la moştenire. Prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală. Chiar si in ipoteza in care bunicul ar fi lasat un testament olograf (scris, semnat si datat de mana defunctului), mostenitorii legali vor fi citati la dezbaterea succesiunii. Asadar, dvs. trebuie sa dati declaratia de acceptare a succesiunii si sa incepeti procedura succesorala notariala, adresandu-va unui birou notarial de la ultimul domiciliu al defunctului. | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|