Deces proprietar imobil fara mostenitori

Ultimul mesaj:06-04-2014

 26-02-2014
Avatar
florina9
Vizitator
Buna ziua!
Va rog dati-mi o solutie legala pt urmatoarea situatie.
Am ingrijit o batranica timp de 15 ani fara sa se puna problema unor acte pt garsoniera pe care o poseda. A fost mai mult o prietenie. De la un moment dat starea sanatatii ei s-a agravat si m-a solicitat sa o ajut. Am internat-o la spital si am ingrijit de ea. Acolo s-a pus prima data problema actelor. Discutia a fost ca sa-mi faca acte pentru casa, iar eu sa o iau la mine ca sa pot ingriji mai usor dupa externarea din spital. Ea mi-a dat actele ei si cheile de la garsoniera.
Boala a avansat rapid si a decedat inainte ca sa semnam vreun act (in feb. 2013). Am inmormantat-o cu toate randuielile, inclusiv cele ulterioare, am scos actele de deces de la primarie facand o declaratie ca NU ARE MOSTENITORI care sa aiba drept de ridicare a certificatului de deces.
La inceput am crezut ca situatia se va solutiona usor, dar apoi, intreband avocati si notari, mi s-a spus ca nu am nici o sansa din moment ce nu exista un act scis intre mine si batranica. Ni s-au propus solutii ilegale, dar nu am vrut sa le urmez.
Luna asta se implineste un an de la deces. In acest an am intretinut garsoniera, iar pt a-mi fi mai usor cu cheltuielile, am dat-o 6 luni unui nepot proaspat casatorit ca sa o locuiasca si sa plateasca intretinerea. Mentionez ca nu s-a pus problema chiriei, fiindu-mi ruda apropiata.
Intrebarile mele sunt:
1. Am vreun drept legal la acel imobil?
2. Se aplica cumva Uzucapiunea de 10-20 de ani daca o pastrez inca 9 ani? Daca da, ce e acel "justul titlu, respectiv actul translativ de proprietate încheiat de reclamant cu o altă persoană decât adevăratul proprietar."
Repet ca intre mine si batranica nu a fost nici un contract scris.
3. Daca nu am nici un drept legal, care sunt pasii pe care tre sa-i urmez ca imobilul sa intre in posesia primariei?
4. Pot fi sanctionata cumva ca am tinut acel imobil un an de zile fara un drept scris?

Va multumesc pt ajutor.
 06-04-2014
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
florina9 a scris pe 26-02-2014:
1. Am vreun drept legal la acel imobil?

Nu.
florina9 a scris pe 26-02-2014:
Se aplica cumva Uzucapiunea de 10-20 de ani daca o pastrez inca 9 ani? Daca da, ce e acel "justul titlu, respectiv actul translativ de proprietate încheiat de reclamant cu o altă persoană decât adevăratul proprietar."[/url]

Nu, deoarece nu deţineţi un just titlu aşa cum aţi menţionat şi dvs.
Just titlu, în cadrul uzucapiunii de scurtă durată, este orice act translativ de proprietate (vânzare, schimb, donaţie etc.) care provine de la o personană diferită faţă de adevăratul proprietar, cu condiţia ca titlul să nu fie nul absolut. Un titlu anulabil poate constitui just titlu conform legii. Reclamantul va face dovada justului titlu după regulile dreptului comun.
Vedeţi detalii aici.
florina9 a scris pe 26-02-2014:
3. Daca nu am nici un drept legal, care sunt pasii pe care tre sa-i urmez ca imobilul sa intre in posesia primariei?

Vedeți prevederile OG nr. 14/2007 privind reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
florina9 a scris pe 26-02-2014:
4. Pot fi sanctionata cumva ca am tinut acel imobil un an de zile fara un drept scris?

Nu.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.