Partaj in concubinaj

Ultimul mesaj:

 07-09-2012
Avatar
Alice
Vizitator
Buna ziua,

As dori sa stiu dupa catia ani de concubinaj(in Romania) se poate ajunge la partaj, in cazul separarii?
In cazul in care divortul are loc in strainatate, desi casatoria a avut loc in Romania, se vor aplica legile tarii respective?

Va multumesc pt promtitudine, sunteti f amabili.
 07-09-2012
Notariat Professio Răspuns oficial
Bucuresti, Sector 1
Dacă părţile se înţeleg, partajul se poate face amiabil la notar.

În caz contrar, va trebui să vă adresaţi instanţei de judecată cu o cerere prin care să solicitaţi, în contradictoriu cu fostul soţ, ca instanţa să dispună iesirea din indiviziune asupra bunurilor realizate în timpul concubinajului, în cote de 50 % pentru fiecare.

Pentru ca instanţa să admită un partaj după concubinaj, reclamantul trebuie să dovedească intenţia concubinilor de a dobândi bunurile în coproprietate şi că au contribuit material în acest sens.

Se poate administra proba cu martori, care pot confirma relaţia de concubinaj dintre părţi şi caracterul acesteia de continuitate, pe o perioadă îndelungată de timp, că aţi locuit gospodărit împreună etc.

Referitor la legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei, noul Cod civil prevede că:
(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.
(2) Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceştia.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
 22-04-2014
Avatar
Trandafir Stefan
Vizitator
in urma unui concubinaj din care a rezultat un copil actualmente in varsta de 5 ani,pe cale amiabila, eu ca tata sunt de acord sa cedez custodia copilului catre mama. Exista posibilitatea sa o facem printr-un notar public fara a mai ajunge la tribunal?
 22-04-2014
Notariat Professio Răspuns oficial
Bucuresti, Sector 1
Pentru Trandafir Stefan:

Conform actualelor reglementări, nu. Doar cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia (în baza art. 506 Cod Civil). Ascultarea copilului minor care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.