Trebuie să veniți la notariat și să îi faceți persoanei respective o procură specială pentru înghețarea / întreruperea anului universitar. Găsiți mai jos un model care se poate adapta în funcție de situația dvs. PROCURĂ SPECIALĂ Subsemnata_, cu domiciliul în_, fiica lui_ şi_, născută la data de_ în_, CNP_, studentă în anul_ la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii_, împuternicesc prin prezenta pe_, cu domiciliul în_, posesoare a cărţii de identitate seria_ nr._, eliberată de_, CNP_, ca în numele meu şi pentru mine, să mă reprezinte în relaţiile cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii_ în vederea îngheţării anului de studiu sau a retragerii din cadrul Facultăţii, precum şi pentru a ridica dosarul cu actele de studiu, îndeplinind toate formalităţile ce se impun. Totodată, mandatara mea este împuternicită să mă reprezinte în relaţiile cu orice facultăţi din cadru oricăror universităţi în vederea depunerii dosarului cu toate actele necesare înscrierii la facultate sau efecturării transferului la altă Facultate de Drept din cadrul oricărei Universităţi. De asemenea, mandatara mea mă va reprezenta în relaţiile cu orice unitate medicală sau medic de orice specialitate în vederea obţinerii şi ridicării de adeverinţe medicale şi orice alte acte îmi vor fi necesare. Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului mandat, mandatara mea se va prezenta la Rectoratul şi Secretariatul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii_, la Rectoratul şi Secretariatul oricărei alte facultăţi, la orice unitate medicală, medic, precum şi oriunde va fi necesar, va face cererile şi declaraţiile necesare, va da relaţiile solicitate, va completa formulare, va achita eventualele taxe, va ridica dosarul cu actele aferente, va îndeplini toate formalităţile legale pentru îngheţarea anului universitar, efectuarea transferului sau retragerea din cadrul Univeristăţii şi de asemenea pentru înscrierea la altă facultate, va obţine şi ridica orice adeverinţe medicale şi orice alte acte îmi vor fi necesare şi va semna în numele meu şi pentru mine, oriunde necesitatea o va cere, în limita prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi opozabilă. Mandatul este gratuit, netransmisibil şi valabil până la îndeplinire. Tehnoredactat şi autentificat la Biroul Notarului Public_, în_ exemplare, din care unul s-a înmânat părţii. MANDANTĂ_ | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|