ADEVERINTA NECESARA VANZARII UNUI APARTAMENT

Ultimul mesaj:15-03-2025

 08-06-2013
Avatar
IONITA CONSTANTA
Vizitator
Buna ziua,

doresc sa vand apartamentul pe care il detin,am toate actele necesare in afara de adeverinta de la asociatia de proprietari in care se specifica daca sunt datorii sau nu la cotele de intretinere.Eu am datorii la intretinere si de aceea am hatarat sa-l vand,in plus doresc sa plec in strainatate,cumparatorul a fost de acord sa-l preia cu datorii,dar cei din asociatie,presedintele si administratorul refuza sa semneze si sa elibereze adeverinta in care sa fie trecuta suma datorata la intretinere.Au hotarat sa nu-mi elibereze adeverinta nici daca platesc datoriile,spunandu-mi ca doresc sa se razbune pentru ca acum un an am solicitat primariei de sector un control financiar - contabil,din care au reiesit o gramada de nereguli.Ce pot sa fac,cui pot sa ma adresez pentru a putea obtine adeverinta?Din cauza lor penalitatile curg in continuare,cumparatorul mi-a dat termen o saptamana pentru a rezolva aceasta problema si in plus nu ma pot intoarce la munca in strainatate,unde mai mult ca sigur nu ma asteapta nimeni cu slujba.
Ce pot sa le fac acestor domni care dau dovada de rea credinta?

Va multumesc
 09-06-2013
Notariat Professio
Bucuresti, Sector 1
Programări: 0724 379 450
În caz de refuz, trebuie să chemați în judecată asociația de proprietari și să solicitați ca pârâta să fie obligată să emită adeverința respectivă, sub sancțiunea plății de către pârâtă de daune cominatorii pe zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Această adeverință este necesară în baza Art. 20 din Legea 230/2007 privind asociaţiile de proprietari:

"(1) Proprietarii care îşi înstrăinează apartamentele sau spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă sunt obligaţi ca la întocmirea formelor de înstrăinare să facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.
(2) Notarii publici nu vor autentifica actele de înstrăinare fără o adeverinţă din partea sociaţiei de proprietari, care să reprezinte dovada achitării la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, eliberată în original sub semnătura preşedintelui şi a administratorului asociaţiei de proprietari, cu precizarea numelui şi prenumelui acestora, şi cu ştampila asociaţiei de proprietari. Actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea acestei obligaţii sunt nule de drept.
(3) În cazul existenţei unor datorii către asociaţia de proprietari, înstrăinarea proprietăţii se poate face numai dacă se introduce în contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător."

Citiţi detalii despre vânzarea unui imobil, costuri şi acte necesare, aici: Contract de vânzare-cumpărare imobil

Notariat Professio
⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei
☎ 0724 379 450
☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14
 15-03-2025
Avatar
Dan
Vizitator
Stampila asociației de proprietari nu are trecut Cif. Este problema?
Răspunde
Răspuns rapid



* Mesajul va fi public. Introduceți doar prenumele sau inițialele și nu publicați date cu caracter personal.

** Adresa de e-mail nu se publică.