Pentru a putea vinde, trebuie să ieșiți mai întâi din indiviziune. Dacă vă înțelegeți cu celălalt coproprietar, ieșirea din indiviziune se poate face la notariat, prin contract de partaj. Pentru actele necesare și alte detalii, vedeți acest articol: https://notari.pro/contract/partaj Dacă există neînțelegeri între dv. și celălalt coproprietar și nu puteți ajunge la un acord cu privire la partajarea amiabilă, aveți posibilitatea să solicitați instanței ieșirea din indiviziune. Costurile sunt mai mari în cazul partajului în instanță, lucru despre care ar trebui să fie anunțat și coproprietarul care nu este de acord cu partajarea amiabilă, întrucât va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă este probată culpa sa în deschiderea procesului și, chiar dacă nu este probată această culpă, va suporta cheltuielile în parte ca beneficiar al ieșirii din indiviziune. | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|