Obiectul actului juridic
Obiectul actului juridic civil reprezinta conduita părţilor stabilită prin acel act, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute.
În doctrină problematica obiectului actului juridic a fost una controversata. Aceasta deoarece nu toti autorii au fost de aceeasi parere cu privire la sensul notiunii de “obiect al actului juridic civil”. Totusi, opinia majoritara considera ca obiectul actului juridic este insusi obiectul raportului juridic civil nascut din acel act juridic. Obiectul actului juridic civil se delimiteaza de continutul sau efectele actului juridic civil, de drepturile si obligatiile civile nascute prin acel act. De exemplu, nu se poate pune semn de egalitate intre obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul si predarea insasi.
Altfel spus, deşi se află într-o strânsă legătură, nu trebuie confundate acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic civil – care constituie obiectul actului juridic civil – cu drepturile subiective civile şi obligaţiile la care dă naştere actul juridic – care formează conţinutul ori efectele actului juridic civil.
Condiţiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil
Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale de valabilitate:
- să existe (1)
- să fie în circuitul civil (2)
- să fie determinat sau determinabil (3)
- să fie posibil (4)
- să fie licit şi moral (5)
Există şi condiţii speciale, cerute numai pentru anumite acte juridice civile:
- în actele translative sau constitutive de drepturi, se cere ca transmiţătorul să fie titularul acelui drept (6)
- în actele intuitu persone obiectul trebuie să constea într-un fapt personal al debitorului (7)
- unele actele juridice necesita obţinerea unei autorizaţii administrative (8).
De asemenea, natura unor acte juridice impune ca obiectul lor sa priveasca numai anumite bunuri. Ex: imprumutul de folosinta - numai bunuri neconsumptibile, imprumutul de consumatie - doar bunuri fungibile si consumptibile potrivit naturii lor, gajul se refera la un bun mobil, ipoteca se poate constitui numai cu privire la un bun imobil etc.
1) Obiectul trebuie să existe
Aceasta este o condiţie primordială de valabilitate pentru că în măsura în care nu există obiectul, nu se mai pune problema celorlalte condiţii.
Dacă obiectul actului juridic se referă la un bun sau un lucru, această condiţie implică următoarele:
- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului, condiţia nu este îndeplinită şi deci actul juridic este nul; Daca bunul piere numai in parte, conform codului civil, cumparatorul poate renunta la contract sau pretinde reducerea pretului;
- bunul care există în momentul încheierii actului juridic indeplineste condiţia in discutie;
- bunurile viitoare pot forma obiectul unor acte juridice (casa care se va construi, o recolta viitoare, masina care se va fabrica, etc.). Exceptii: succesiunile viitoare nu pot forma obiect nici pentru convenţie, nici pentru actul unilateral de renunţare la moştenire. De asemenea, bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei conventii de ipoteca; in schimb, in conditiile Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, ipoteca poate avea ca obiect chiar imobilul ce se va construi sau cumpara cu creditul garantat (bun viitor).
2) Obiectul trebuie să fie în circuitul civil
Această cerinţă se referă la bun, ca obiect derivat al actului juridic civil si este prevăzută în mod expres de art.963 C.civ. : “numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. De asemenea, conditia in discutie se regaseste si în materia vânzării, in cadrul art. 1310 C.civ : “toate lucrurile care sunt în comerţ pot să fie vândute, afară numai dacă o lege a oprit aceasta”.
Bunurile aflate in circuitul civil sunt acelea care pot fi dobandite sau instraintate prin acte juridice civile, indiferent ca pot circula neingradit sau in conditii restrictive.
Este nul absolut actul juridic incheiat cu incalcarea interdictiei de instrainare sau a cerintelor restrictive de circulatie a anumitor bunuri. Totusi, bunurile scoase din circuitul civil pot forma obiectul anumitor acte juridice (ex: bunurile proprietate publica pot constitui obiectul derivat al unui contract de concesiune sau de inchiriere).
3) Obiectul actului juridic să fie determinat sau determinabil
Obiectul este determinat când se precizează în act elementele care îl individualizează şi determinabil când se prevăd suficiente elemente necesare determinării lui în viitor.
Condiţia obiectului determinat este prevăzută la art.948, pct.3 C.civ. printre conditiile esentiale de validitate ale unei conventii. De asemenea art.964 C.civ., prevede că “obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă, dar este posibilă determinarea sa”.
Cerinţa trebuie respectată în toate cazurile indiferent în ce ar consta obiectul conduitei părţilor (acţiune, abstenţiune sau bun). Nerespectarea acestei conditii atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic,
Când obiectul actului juridic consta intr-un bun individual determinat (res certa), cerinţa de valabilitate a obiectului este îndeplinită.
Dacă este vorba de bunuri determinate generic (res genera), cerinţa poate fi îndeplinită prin:
- stabilirea precisă a cantităţii, calităţii, valorii (caz in care obiectul este determinat)
- stabilirea numai a unor criterii de determinare care se vor folosi în momentul executării actului juridic (caz in care obiectul este determinabil).
Cititi mai multe detalii aici: Obiect determinat sau determinabil.
4) Obiectul actului juridic să fie posibil
Regula de drept conform căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil (ad impossibilium, nulla obligatio) sta la baza acestei cerinţe de valabilitate a obiectului actului juridic. Imposibilitatea obiectului echivalează cu lipsa obiectului, fapt sanctionat cu nulitatea absolută a actului juridic. Imposibilitatea trebuie să fie absolută (obiectivă), adică să existe pentru oricine. Imposibilitatea rezultată din nepriceperea debitorului ori din cauze relative, este irelevantă. Dacă imposibilitatea este relativă si obiectul este imposibil doar pentru debitor, se considera ca obiectul actului juridic este posibil. Prin urmare, actul juridic ar fi valabil si daca debitorul nu-l executa in mod culpabil, se va angaja răspunderea sa civilă.
Imposibilitatea poate să fie:
- de ordin material - dacă obiectul actului juridic nu poate fi înfăptuit datorită unei stări de fapt.
- de ordin juridic - dacă se datorează unei împrejurări de drept.
Imposibilitatea se apreciază în raport de momentul încheierii actului juridic. Dacă în momentul încheierii unui contract sinalagmatic obiectul era posibil, dar ulterior executarea lui devine imposibilă datorită unui caz fortuit sau de forţă majoră, atunci se va pune problema riscului contractului. Dacă executarea devine imposibilă din culpa părţii, atunci se va angaja răspunderea sa civilă.
În cazul obligaţiei de a da un lucru cert (individual determinat), imposibilitatea obiectului poate proveni doar din pieirea lucrului respectiv (imposibilitate fizică) sau din scoaterea lui din circuitul civil (imposibilitate juridică). În cazul obligaţiei de a da lucruri de gen, obiectul nu poate fi imposibil atât timp cât lucruri de genul respectiv există ori pot fi produse sau procurate (genera non pereunt).
5) Obiectul trebuie să fie licit şi moral
Conduita (acţiunea sau inacţiunea) părţilor actului juridic civil trebuie să fie în concordanţă cu legea şi regulile de convieţuire socială (licit si moral). Aceasta cerinţa rezulta din prevederile art. 5 C. civ..
Cand obiectul actului juridic este ilicit, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută sau relativă a actului respectiv, după cum norma imperativă încălcată este de ordine publică ori privată. Interdictia rebuie să rezulte din lege, dar poate rezulta şi numai din spiritul ordinii de drept. Intinderea aplicării unei norme nu este dată numai de litera legii, ci şi de scopul urmărit de ea. În multe privinţe această condiţie se suprapune cu altele (obiectul să fie posibil, să fie în circuitul civil, să existe, cauza actului să fie licită, morală etc.).
Actul juridic ce cuprinde un obiect imoral este sancţionabil cu nulitatea absoluta.
Este de menţionat că dacă obiectul actului juridic este imoral sau ilicit, atunci şi cauza actului va avea aceste trasaturi. Totusi, viceversa nu este valabilă deoarece cauza poate fi ilicită sau imorală, dar obiectul actului juridic să fie unul licit şi moral.
6) În actele intuitu personae obiectul trebuie să fie un fapt personal al celui ce se obligă
Cerinţa este necesară în cazul în care obiectul actului juridic constă într-un fapt ( o actiune de a da sau a face). Ea are la baza un vechi principiu de drept roman potrivit căruia o persoană nu poate fi obligată decât prin voinţa sa. Prin urmare, o parte poate promite într-un act juridic numai propria sa faptă, nu si pe cea a alteia. O excepţie de la aceasta regula este cazul în care promisiunea se face în calitate de reprezentant al acelei persoane. Altfel spus, sub aspectul opozabilităţii, promisiunea faptei altuia este lipsită de eficienţă juridică în privinţa persoanei a cărei faptă a fost promisă. In schimb, este valabil actul juridic prin care o parte se obligă să depună toată diligenţa pentru a convinge un terţ să încheie ori să ratifice un act juridic (convenţie de porte-fort) deoarece ar fi fapta proprie a celui ce şi-a asumat obligaţia, iar dacă terţul consimte ulterior, el însuşi încheie un contract, aderă la un contract sau îl ratifică, prin voinţa sa.
In actele juridice cu caracter strict personal (intuitu personae) precum: contractul de mandat, antrepriză, angajare a unui avocat etc., obiectul trebuie să fie un fapt personal al celui care se obligă, deoarece cocontractantul a încheiat actul juridic în considerarea însuşirilor acestuia. Actul promis se va încheia de către acel terţ care va deveni debitor prin propriul său consimţământ la încheierea actului.
7) Cel care se obligă să fie titularul dreptului
Această cerinţă este o aplicaţie a principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decât are (nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet). Indeplinirea acestei conditii este necesară în cazul actelor juridice constitutive sau translative de drepturi. Ex: vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut; cel ce subînchiriază un spaţiu locativ trebuie să fie cel puţin chiriaş al acelui spaţiu, dar poate fi şi uzufructuar sau chiar proprietar.
Cerinţa pune in discuţie valabilitatea sau nevalabilitatea vânzării (înstrăinării) lucrului altuia. Se pot deosebit următoarele situaţii:
a) lipsa calităţii de proprietar în momentul încheierii actului juridic nu atrage nevalabilitatea acestuia dacă înstrăinarea priveşte bunuri de gen sau viitoare. Aceasta deoarece, întrucât, în astfel de cazuri, dreptul de proprietate nu se transmite din momentul încheierii actului juridic;
b) dacă vânzarea priveşte un bun individual determinat, se pot face următoarele distincţii:
- actul juridic este lovit de nulitate relativă pentru eroare asupra calităţii esenţiale a vânzătorului atunci când părţile sau cel puţin cumpărătorul (dobânditorul) au fost de bună-credinţă, crezând că bunul aparţine vânzătorului;
- actul juridic este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită când ambele părţi au fost de rea-credinţă, ştiind că lucrul vândut (înstrăinat) este proprietatea altei persoane
- actul juridic este valabil în cazul înstrăinării unui bun mobil ce aparţine altuia, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a art. 1909 alin. (1) C. civ.
c) în cazul coproprietăţii sau indiviziunii, dacă unul dintre coproprietari (coindivizari) înstrăinează bunul în materialitatea sa, nu se aplică, de la început, regulile de la înstrăinarea bunului individual determinat al altuia. Soarta acestui act juridic va depinde de rezultatul partajului (care are caracter declarativ si produce efecte retroactiv). Astfel, actul juridic rămâne valabil şi dreptul dobânditorului se consolidează retroactiv dacă bunul este atribuit la partaj copărtaşului înstrăinător. Insa, actul juridic de vanzare se va desfiinţa retroactiv pentru lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului dacă bunul vandut cade în lotul altui copărtaş.
8) Existenţa autorizaţiei administrative sau judiciare prevăzute de lege
Anumite acte juridice prevazute de lege se pot încheia valabil doar cu obţinerea unei autorizaţii administrative sau chiar judiciare. Sanctiunea civila a nerespectarii acestei conditii este nulitatea absoluta.
Alte cerinţe privitoare la obiectul actului juridic condiţionează valabilitatea numai a anumitor acte juridice civile. Astfel, obiectul unui contract de ipotecă poate fi doar un bun imobil; obiect al unui contract de împrumut de folosinţă poate fi doar un bun neconsumptibil; obiect al unui contract de împrumut de consumaţie poate fi doar un bun fungibil şi consumptibil etc.