Obiect determinat sau determinabil
Obiectul este determinat când se precizează în act elementele care îl individualizează şi determinabil când se prevăd suficiente elemente necesare determinării lui în viitor.
Condiţia obiectului determinat este prevăzută la art.948, pct.3 C.civ. printre conditiile esentiale de validitate ale unei conventii. De asemenea art.964 C.civ., prevede că “obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă, dar este posibilă determinarea sa”.
Cerinţa trebuie respectată în toate cazurile indiferent în ce ar consta obiectul conduitei părţilor (acţiune, abstenţiune sau bun). Nerespectarea acestei conditii atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic,
Când obiectul actului juridic consta intr-un bun individual determinat (res certa), cerinţa de valabilitate a obiectului este îndeplinită. Exemplu: vând apartamentul nr. [...] situat in [...], strada [...], nr. [...], bloc [...], scara [...] compus din [...] camere şi dependinţe, înscrisă în cartea funciara nr. [...] a localitatii [...].
Dacă este vorba de bunuri determinate generic (res genera), cerinţa poate fi îndeplinită prin:
- stabilirea precisă a cantităţii, calităţii, valorii (caz in care obiectul este determinat). Exemplu: vând cele 2 tone de cereale aflate în hala nr. [...] a depozitului [...]. Obiectul va fi considerat determinat chiar dacă, fiind vorba de lucruri de gen, se arată în contract numai cantitatea nu şi calitatea. Legea prezuma în acest caz că părţile s-au obligat la bunuri de calitate medie (art. 1103 C.civ.: „dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca să se libereze, nu este dator a-l da de cea mai bună specie, nici însă de cea mai rea”).
- stabilirea cel putin a unor criterii de determinare care se vor folosi în momentul executării actului juridic (caz in care obiectul este determinabil). Exemplu: vând toate legumele ce vor fi produse în această vară in grădina domiciliului meu.
