Succesiune. Acceptare Tacita
Codul civil: art. 689, 700, 888, 899
Potrivit art. 700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
In conformitate cu art. 689 din Codul civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia de a accepta moştenirea.
Participarea succesibilului la succesiunea soţiei predecedate a autorului său, prin invocarea calităţii sale de legatar testamentar, reprezintă un act care implică intenţia sa neîndoielnică de acceptare a moştenirii de pe urma defunctei sale autoare, participarea la succesiunea defunctei făcându-se în baza testamentului deţinut de la soţul supravieţuitor al defunctei şi în cadrul termenului legal de acceptare a succesiunii.
(Decizia nr. 375 din 13 aprilie 2004 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 11.03.2002, reclamanta I.E. i-a chemat în judecată pe pârâţii E.M. şi D.D., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor să-i predea imobilul compus dintr-o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte, situat în Bucureşti. In motivarea acţiunii, s-au arătat următoarele: Prin testamentul olograf întocmit la data de 29.11.1994, autorul (unchiul său) D.l. a instituit-o legatară cu titlu particular a unei părţi determinate din imobilul proprietate a sa. Pârâţii au solicitat anularea testamentului, iar prin Sentinţa civilă nr. 17275 din 25.10.1999 s-a dispus anularea acţiunii ca netimbrată. Prin Sentinţa civilă nr. 6632 din 18.07.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâta E.M., dispunându-se obligarea acesteia să-i predea reclamantei partea din imobilul situat în Bucureşti, ce constituie obiectul legatului cu titlu particular testat de defunctul D.l., parte ce se compune din: o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte; s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.D., reţinându-se că este renunţător la succesiunea defunctului, iar singura care are calitate de moştenitor este E.M. Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut următoarele: Imobilul din Bucureşti a fost cumpărat de T.I.S. prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 11371 din 15.04.1930, transcris sub nr. 5824/1930 de Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat, imobil compus din teren de 160 mp şi clădire cu trei camere şi dependinţe. Prin decesul acestuia, imobilul a fost moştenit de către D.C., soţia lui T.I.S., care s-a căsătorit cu D.l. Prin testamentul autentificat sub nr. 10280 din 17.04.1992, D.C. l-a instituit legatar universal pe soţul său, D.I., acesta devenind proprietarul imobilului din Bucureşti. D.l. a decedat la 17.12.1994, succesorii acestuia fiind potrivit Certificatului de moştenitor nr. 13/2002 E.M. şi D.D. Acesta din urmă, prin declaraţia autentificată în decembrie 1995, a renunţat la dreptul său de moştenire de pe urma lui D.l. D.l. a instituit-o legatară cu titlu particular pe I.E., prin testamentul olograf din 29.11.1994, obiectul acestui legat cu titlu particular constituindu-l o parte a imobilului compusă din: o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte. Acest testament nu a fost anulat şi nu s-a cerut de către pârâtă expertizarea sa, condiţie în care operează existenţa moştenirii testamentare alături de moştenirea legală. Mai mult, s-a observat că, prin încheierea nr. 2665 din 14.03.1995 a Notariatului de Stat Sector 1 Bucureşti, a fost suspendată dezbaterea succesiunii defunctei D.C. Instanţa a apreciat că, în condiţiile în care testamentul olograf din 29.11.1994 nu este anulat sau infirmat în fond de nici un mijloc de probă şi prin nici o hotărâre judecătorească, operează legatul particular instituit în favoarea reclamantei I.E. de defunctul D.I., fiind incidente prevederile art. 899 - 903 din Codul civil. în acest sens, instanţa a obligat-o pe pârâta E.M. să predea reclamantei I.E. partea din imobilul din Bucureşti, ce face obiectul legatului cu titlu particular, adică: o cameră, un antreu, o marchiză şi WC în curte. împotriva sentinţei de fond a formulat apel pârâta E.M., criticând-o pentru următoarele motive: Reclamanta nu are calitate procesuală. Dacă obiectul legatului îl constituie o parte dintr-o succesiune, legatul nu este cu titlu particular, ci cu titlu universal. În aceste condiţii, reclamanta nu a făcut dovada acceptării succesiunii în termenul legal de 6 luni prevăzut de art, 700 din Codul civil. Şi în situaţia în care legatul este privit ca un legat cu titlu particular, predarea obiectului legatului poate fi cerută de îndată ce dreptul la legat s-a născut, adică de la moartea defunctului, intervenită la 17.12.1994. în condiţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere predarea legatului s-a stins prin prescripţia de drept comun, de 3 ani. Deşi reclamanta a susţinut acest lucru, imobilul care solicită a-i fi predat nu este individualizat, ceea ce face practic imposibilă punerea în executare a unei hotărâri. Prin Decizia civilă nr. 671 din 20.03.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de către pârâtă şi s-a schimbat în tot sentinţa de fond, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a dispus obligarea reclamantei să-i plătească pârâtei suma de 2.031.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La pronunţarea deciziei, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Prin testamentul din 29.11.1994, autorul D.l. a lăsat ca moştenire intimatei- reclamante I.E. o parte din imobilul proprietate a sa, compus din o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte. Potrivit art. 888 din Codul civil, legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte la una sau la mai multe persoane universalitatea bunurilor sale. Este şi cazul în speţă, deoarece vocaţia succesorală a intimatei- reclamante era nu asupra unuia sau mai multor bunuri determinate cum s-ar fi impus în cazul legatului particular. Prin urmare, în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, intimata- reclamantă ar fi trebuit să accepte succesiunea autorului său, în mod expres sau tacit. Cum în speţă nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi câtă vreme intimata nu avea posesia acelei părţi din universalitatea ce i-a fost testată, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului. Pe cale de consecinţă, reclamanta nu are calitate de moştenitor şi nici calitate procesuală activă în prezenta acţiune. împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs intimata-reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă. Cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului D.L, în Dosarul nr. 2665/1995 al Notariatului de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, I.E. a depus testamentul olograf, iar notarul public a dispus suspendarea dosarului, pe motiv că moştenitorii nu se înţeleg asupra calităţii de moştenitori. A participat la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei D.C., alături de pârâţii chemaţi în judecată, după cum rezultă din încheierea notarială din data de 14.05.1995. Prin cererea formulată a solicitat notarului-şef să ia act că acceptă succesiunea după defunctul D.l. Prin adresa de la data de 10.04.1995, a solicitat notarului să blocheze succesiunea în dosarul notarial, aducându-i la cunoştinţă că deţine informaţii 288 potrivit cărora pârâta încearcă să deschidă un alt dosar notarial de dezbatere a succesiunii. Toate aceste acte şi fapte dovedesc faptul că a acceptat succesiunea în interiorul termenului legal prevăzut de art. 700 din Codul civil. Analizând decizia tribunalului, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este fondat. Potrivit art. 689 din Codul civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia de a accepta moştenirea. Prin urmare, condiţia esenţială a acceptării tacite este ca actul săvârşit de succesibil să implice intenţia neîndoielnică de a accepta moştenirea.
Prin probele administrate în cauză, recurenta a făcut dovada acceptării, nu numai exprese, ci şi tacite, anterior acceptării voluntare exprese în condiţiile art. 689 din Codul civil. Pe rolul fostului Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, s-a deschis Dosarul succesoral nr. 2665/1994, privind dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei D.C., decedată la data de 4 august 1994. D.C. a fost soţia defunctului D.I., decedat la data de 17 decembrie 1994, în favoarea căreia a testat cu titlu universal. în Dosarul succesoral nr. 2665/1994 al fostului Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, de pe urma defunctei D.C., a participat şi reclamanta I.E., invocând calitatea de legatar testamentar. Prin încheierea din 14.03.1995, s-a suspendat procedura succesorală pe motivul că moştenitorii nu se înţeleg asupra calităţii de moştenitori. Participarea reclamantei la succesiunea defunctei s-a făcut în baza testamentului deţinut de la soţul supravieţuitor al defunctei D.C. Prin această participare, la dezbaterea succesorală, contestată fiindu-i calitatea, recurenta-reclamantă a săvârşit un act care implică intenţia sa neîndoielnică de acceptare a moştenirii de pe urma defunctului său autor. Având în vedere că decesul autorului recurentei-reclamante a intervenit la data de 17 decembrie 1994, iar, potrivit încheierii de suspendare a procedurii succesorale în Dosarul nr. 2665/1994, aceasta a intervenit la data de 14.03.1995, în mod greşit s-a reţinut în cauză neacceptarea succesiunii în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil. La data suspendării procedurii succesorale, deşi dosarul fusese deschis anterior, nu expiraseră oricum cele 6 luni prevăzute de art. 700 din Codul civil pentru acceptarea succesiunii testamentare a defunctului D.l. de către reclamanta-recurentă. Prin urmare, sub aceste aspecte, s-a constatat că intervenise acceptarea tacită a succesiunii autorului său de către recurenta-reclamantă. Asupra acestei probe administrate în cauză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanţele nu s-au pronunţat, făcând incident art. 304 pct. 10 alături de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Mai mult, ulterior acestei date, la data de 4.04.1995, printr-o cerere adresată notarului-şef, reclamanta-recurentă a solicitat să se ia act că acceptă succesiunea de pe urma defunctului D.I., decedat la data de 17.12.1994. Copia unei asemenea cereri, care a purtat viza Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost depusă la dosarul de recurs, conform cu originalul, în condiţiile art. 305 din Codul de procedură civilă. în aceste condiţii, deşi intervenise o acceptare tacită a succesiunii pe considerentele reţinute mai sus, a intervenit, în acelaşi termen legal de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil, o acceptare expresă a succesiunii în condiţiile art. 689 teza I din Codul civil. Asupra poziţiei intimatei-pârâte, care a arătat la cuvântul pe fond că semnătura recurentei pe înscrisurile depuse în dosarul de recurs nu corespunde, fără a se înscrie în fals, Curtea a constatat: într-adevăr, sunt diferite semnăturile de pe cererea care poartă menţiunea de acceptare a succesiunii (nr. 8474/1995) şi o altă cerere semnată pe numele recurentei-reclamante, prin care se solicită notarului-şef blocarea procedurii succesorale. Aceste două semnături se aseamănă însă cu semnăturile existente pe alte acte, la dosarul cauzei. Astfel, semnătura de pe cererea de acceptare a succesiunii defunctului autor este asemănătoare cu semnătura existentă pe concluziile scrise formulate de către recurenta-reclamantă în dosarul de apel. Semnătura de pe cererea de blocare a procedurii succesorale, datată 10.04.1995, se aseamănă cu semnătura recurentei-reclamante de pe cererea de chemare în judecată. în aceste condiţii, este evident că recurenta-reclamantă a înţeles să semneze diferite acte, cu semnături care îi reflectă numele, dar cu mod caligrafic diferit. în considerarea celor reţinute asupra criticilor formulate, Curtea a constatat că recursul formulat de către recurenta-reclamantă este fondat. Prin urmare, constatând că în mod greşit s-a soluţionat calitatea de moştenitoare a recurentei-reclamante de pe urma defunctului său autor şi calitatea procesuală în cauză, Curtea a reţinut că nu s-a intrat în cercetarea fondului, în condiţiile art. 312 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Făcând aplicarea art. 3 pct. 2 din Codul de procedură civilă, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, şi a art. 725 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat decizia tribunalului şi a reţinut cauza ca instanţă de apel pentru judecarea apelului.
Citește mai mult
ce pași trebuie sa urmam pt ca ne am blocat. Mentionez ca de pe urma defunctului a rămas o masina.