Contract de donatie. Conditii de forma. Decizie de acceptare a donatiei, anterioara ofertei de donatie. Lipsa intentiei de a gratifica. Consecinte
Faţă de dispoziţiile art. 1171 din Codul civil raportat la dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 şi ale Legii nr. 57/1968, decizia de acceptare a donaţiei emisă de comitetul executiv al consiliului popular are valoarea unui act autentic şi deci îndeplineşte condiţia de formă prevăzută de art. 813 şi 814 din Codul civil. Dacă decizia de acceptare a donaţiei este anterioară ofertei făcute de recurentă, ea are semnificaţia unui act juridic de acceptare a unei oferte de donaţie viitoare, pe care art. 814 alin. 2 din Codul civil nu îl interzice şi a cărui valabilitate decurge din dispoziţiile art. 965 din Codul civil. Dacă din probele administrate a rezultat lipsa intenţiei recurentei- reclamante de a gratifica statul, aceasta semnifică din punct de vedere juridic lipsa cauzei actului de donaţie cu consecinţa nulităţii absolute a actului, în baza art. 966 din Codul civil.
(Decizia nr. 2036 din 7 octombrie 2003 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3623/2002, Judecătoria Giurgiu a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta G.Ş. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti - DGFPG şi Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat nulitatea ofertei de donaţie autentificată sub nr. 655 din 9.05.1975 la fostul Notariat de Stat Giurgiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 26.03.1948, reclamanta a dobândit prin moştenire imobilul situat în municipiul Giurgiu, şi că la data de 10.09.1974, prin Decizia nr. 462, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov a acceptat oferta de donaţie privind acest imobil, ofertă care nu fusese făcută la acel moment de proprietară, ci abia ulterior, la 9.05.1975, după ce a fost somată de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu să se prezinte la notariat.
In drept s-au reţinut ca incidente dispoziţiile art. 814 din Codui civil, din care rezultă obligativitatea acceptării donaţiei concomitent sau ulterior ofertei, şi nu anterior acesteia. Intrucât în speţă acceptarea donaţiei s-a făcut anterior ofertei, instanţa a constatat că oferta de donaţie - 9.05.1975, autentificată sub nr. 655, este lovită de nulitate absolută prin încălcarea dispoziţiilor art. 814 din Codul civil. Impotriva sentinţei sus-menţionate au declarat apel pârâtele DGFPCFS Giurgiu şi Primăria Municipiului Giurgiu.
Tribunalul Giurgiu, prin Decizia civilă nr. 5 din 14.01.2003, a anulat apelul Primăriei Giurgiu ca netimbrat şi a admis apelul DGFPCFS Giurgiu, dispunând schimbarea în tot a sentinţei de fond, în sensul respingerii acţiunii. Pentru soluţionarea apelului primăriei, tribunalul a avut în vedere că această parte nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de timbrare. Cu privire la apelul celeilalte pârâte, tribunalul a apreciat că este fondat, întrucât în mod greşit prima instanţă nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut şi nu a luat în considerare susţinerile părţilor şi probele dosarului. Astfel, s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-au invocat două cauze de nulitate a donaţiei, respectiv neacceptarea ofertei, conform regulilor stabilite de art. 814 din Codul civil şi vicierea consimţământului prin violenţă. In ceea ce priveşte prima cauză de nulitate, tribunalul a reţinut că prima instanţă s-a pronunţat asupra ei, dar că soluţia dată este greşită, fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 814 din Codul civil.
Tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 814 din Codul civil se referă la efectele donaţiunii, în sensul că donatorul este obligat din ziua comunicării actului de acceptare, numai că, în speţă, faţă de cuprinsul ofertei de donaţie şi faţă de dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului, reclamanta donatoare a scutit pe donator de comunicarea acceptării; având în vedere această împrejurare, ca şi faptul că Decretul nr. 478/1954 recunoştea, prin derogare de la dispoziţiile art. 814 din Codul civil, valabilitatea donaţiei fără comunicarea acceptării, instanţa de apel a apreciat că din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi a momentului producerii efectelor, oferta de donaţie a fost făcută conform legii, iar acceptarea nu era obligatorie, aşa încât greşit la fond s-a reţinut nulitatea donaţiei pentru neacceptarea posterioară prin act autentic, art. 813 din Codul civil nesancţionând de altfel cu nulitatea decât donaţiunea nefăcută prin act autentic.
Referitor la cauza de nulitate constând în vicierea consimţământului prin violenţă, asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, tribunalul a stabilit că dreptul reclamantei la acţiune este prescris în raport de dispoziţiile art. 3 şi 9 din Decretul nr. 167/1958.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă.
în motivarea cererii sale, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acţiunii din acţiune în constatarea nulităţii în acţiune în anularea donaţiei, cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulităţii absolute a donaţiei. Recurenta a invocat că donaţia este nulă, pe de o parte, pentru că actul acceptării ei nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 813 şi 814 din Codul civil, iar, pe de altă parte, pentru că oferta a fost urmarea presiunilor exercitate împotriva sa de donator. In ceea ce priveşte condiţiile de formă, s-a arătat că acceptarea donaţiei nu s-a făcut prin act autentic, aşa cum cere art. 813 din Codul civil, ci printr-o decizie a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov, care nu este un act autentic; art. 2 din Decretul nr. 478/1954 prevedea că donaţiile trebuie acceptate de comitetul executiv al statului regional, însă această dispoziţie nu aducea nici o modificare în privinţa condiţiilor stabilite de Codul civil pentru valabilitatea donaţiilor, astfel că decizia organelor administrative nu putea suplini declaraţia autentică de acceptare a donaţiei. In acelaşi timp, recurenta a susţinut că în speţă acceptarea donaţiei s-a făcut de stat înainte ca ea să fi făcut oferta de donaţie, încălcându-se în acest mod prevederile art. 814 din Codul civil, potrivit cărora acceptarea poate fi făcută prin acelaşi act sau printr-un act autentic posterior ofertei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate a donaţiei, s-a precizat că aceasta decurge din faptul că oferta de donaţie nu s-a făcut în mod liber, ci urmare a presiunilor exercitate asupra recurentei şi că măsurile dispuse prin Decizia nr. 462/1974 au reprezentat o expropriere forţată fără o justă plată acordată proprietarului, fapt ce rezultă atât din declaraţiile martorilor audiaţi la fond, cât şi din extrasele din arhiva SC "P." SA, care demonstrează că la data ofertei de donaţie, 9.05.1975, construcţia nu mai exista, iar pe teren fusese deja construit un bloc de locuinţe.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Verificând valabilitatea donaţiei din punctul de vedere al condiţiilor impuse de art. 813 şi 814 din Codul civil, instanţa de apel s-a pronunţat în limitele obiectului cererii deduse judecăţii, neschimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Referitor la actul de acceptare a donaţiei de către stat, respectiv Decizia nr. 462/1974 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov, recurenta a contestat că acesta ar respecta cerinţa formei autentice impuse de art. 813 din Codul civil, susţinând că Decretul nr. 478/1954 nu aduce nici o modificare relativă la condiţiile de formă cerute de Codul civil pentru valabilitatea donaţiilor. Critica nu este fondată, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 1171 din Codul civil, raportat la dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 şi ale Legii nr. 57/1968 privind organizarea şi funcţionarea consiliilor populare, Decizia de acceptare nr. 462/1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov are valoarea unui act autentic şi deci ea îndeplineşte condiţia de formă prevăzută de art. 813 şi 814 din Codul civil pentru valabilitatea acceptării donaţiei şi implicit a contractului de donaţie. Altele sunt condiţiile pe care textul art. 814 alin. 2 din Codul civil le prevede pentru validitatea donaţiei acceptate printr-un înscris separat, respectiv ca acceptarea să aibă loc în timpul vieţii donatorului şi ea să-i fie notificată acestuia în timpul vieţii. Aşadar, după art. 814 din Codul civil, facultatea de a accepta o donaţie nu are alte limite decât durata vieţii donatorului, condiţie îndeplinită în speţă, fiind fără efect asupra valabilităţii contractului de donaţie între absenţi momentul în care se produce acceptarea prin act separat - posterior sau anterior ofertei de donaţie, atâta timp cât actul separat de acceptare intervine în timpul vieţii donatorului, iar legea nu interzice actele juridice de acceptare a unei oferte de donaţie viitoare (art. 965 din Codul civil coroborat cu art. 814 din Codul civil).
Prin urmare, critica din recurs, în sensul că donaţia făcută statului de recurentă ar fi nulă pentru că acceptarea este anterioară ofertei, nu poate fi primită.
Recursul reclamantei este însă fondat şi va fi admis în raport de ultima critică formulată, cu referire la cel de-al doilea motiv invocat în justificarea nulităţii donaţiei, după cum urmează: Reclamanta-recurentă a susţinut că donaţia este nulă pentru că ea "maschează" o preluare a terenului fără plata contravalorii acestuia, reprezentând în fapt o expropriere forţată în vederea sistematizării zonei şi că în acest context oferta de donaţie efectuată de ea a fost rezultatul constrângerii exercitate de autorităţile vremii. Deşi prin cererea de chemare în judecată acest motiv de nulitate nu a fost calificat în drept, revenea instanţei îndatorirea de a-l individualiza pe baza argumentelor de fapt dezvoltate în cuprinsul cererii în cadrul obligaţiei legale pe care o avea de a califica în drept cererea cu care a fost învestită.
Or, faţă de motivele de fapt ale cererii reclamantei-recurente menţionate anterior, care lasă să se înţeleagă că aceasta nu a urmărit să facă statului o liberalitate, adică să-i transmită proprietatea sa fără a primi în schimb contravaloarea ei, calificarea de către tribunal a cauzei de nulitate a actului juridic dedus judecăţii ca fiind reprezentată de violenţă, ca viciu de consimţământ, nu este corectă, ceea ce a condus la admiterea greşită pe acest temei a apelului DGFPCFS Giurgiu. Soluţia tribunalului fiind aşadar rezultatul interpretării greşite a cererii de chemare în judecată sub aspectul cauzei de nulitate a donaţiei, devine aplicabil în speţă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Lipsa intenţiei reclamantei-recurente de a gratifica statul semnifică din punct de vedere juridic lipsa cauzei actului de donaţie şi acesta este motivul de nulitate ce se desprinde din cererea de chemare în judecată.
Din punct de vedere al acestui motiv de nulitate, cererea reclamantei este fondată, întrucât cu probele administrate în cauză s-a dovedit că reclamanta nu a avut intenţia de a face statului o liberalitate, adică de a-i ceda proprietatea, fără să urmărească primirea unei contraprestaţii echivalente.
Astfel, ambii martori audiaţi la fond, T.D. şi S.M., deţinători şi ei în trecut ai unor imobile situate pe aceeaşi stradă cu cel al reclamantei, au fost în măsură să facă relatări concrete cu privire la contextul şi condiţiile în care reclamanta şi-a donat proprietatea, relatări din care rezultă că imobilul proprietatea reclamantei a fost demolat pentru sistematizare, după ce aceasta a fost obligată de autorităţile vremii să semneze mai întâi o cerere de eliberare a autorizaţiei de demolare şi că în acest context s-a făcut şi donaţia către stat, impusă tuturor proprietarilor din zonă, fără ca în ceea ce o priveşte pe reclamantă să i se acorde despăgubiri sau o altă locuinţă în schimb.
Declaraţiile martorilor se coroborează cu Adresa nr. 6000 din 5.05.1975 a Consiliului Popular al Municipiul Giurgiu depusă în copie certificată pentru conformitate în dosarul de fond, prin care se pune în vedere reclamantei ziua în care să se prezinte la fostul Notariat de Stat Giurgiu pentru perfectarea contractului de donaţie cu statul, confirmându-se deci poziţia autorităţilor de a-i impune reclamantei să-şi cedeze proprietatea.
în aceste condiţii, este evident că reclamanta-recurentă nu a urmărit să gratifice statul, adică să-i transmită proprietatea sa cu titlu gratuit, ceea ce în drept echivalează cu lipsa cauzei actului de donaţie, cu consecinţa nulităţii absolute a actului, în baza art. 966 din Codul civil, conform căruia obligaţia fără cauză nu poate avea nici un efect. Faţă de acest motiv de nulitate se justifică soluţia de admitere a acţiunii reclamantei, pronunţată în prima instanţă, urmând a fi menţinută.
Ţinând seama de argumentele expuse în analiza ultimului motiv de recurs, Curtea a constatat că în limita acestuia recursul este fondat, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, a acfrnis şi a modificat decizia recurată, în sensul respingerii apelului DGFPCFS Giurgiu ca nefondat; celelalte dispoziţii ale deciziei, referitoare la anularea apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului Giurgiu, au fost menţinute, ele nefăcând obiectul criticilor din recurs.
Totodată, a luat act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.