Contract de donatie. Lipsa cauzei. Nulitate absoluta
In cazul contractului de donaţie, lipsa intenţiei de a gratifica (animus donandi) conduce la lipsa cauzei liberalităţii, cu consecinţa lipsirii de efecte a obligaţiei asumate, în raport de dispoziţiile art. 948 pct. 4 şi art. 966 din Codul civil. Donaţia realizată în scopul îndeplinirii unei condiţii impuse pentru obţinerea acordului de a părăsi ţara nu întruneşte elementul esenţial care intră în componenţa cauzei actului juridic civil. Astfel, nu poate fi aplicat mecanismul care determină în forul interior personal intenţia de a gratifica statul. Nu poate fi ignorat atributul de notorietate al acestui gen de situaţii la momentul de referinţă, care conduce, pe baza unui raţionament inductiv, la concluzia lipsei lui animus donandi.
(Decizia nr. 42 din 10 ianuarie 2003 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2224 din 14.03.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis cererea formulată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti, prin primarul general; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 1672 din 27.03.1964 la Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie încheiat între S.S., S.L. şi Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că actul de donaţie încheiat de către autorii reclamantei şi Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie nu a fost perfectat cu intenţia donatorilor de a gratifica statul român, ci pentru îndeplinirea unei condiţii impuse în vederea obţinerii acordului de a părăsi ţara.
Instanţa de fond a reţinut că în dreptul civil român se admite că există două elemente care compun cauza actului juridic, şi anume, scopul mediat (causa remota) şi scopul imediat (causa proxima), denumit scopul obligaţiei; acesta este stabilit pe categorii de acte juridice civile, iar în cazul actului juridic cu titlu gratuit, cum este cazul donaţiei de faţă, acest scop constă în intenţia de a gratifica (animus donandi), iar atunci când lipseşte scopul imediat (intenţia de a gratifica), lipseşte un element esenţial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, astfel încât sancţiunea va fi nulitatea absolută a actului juridic. Impotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond a reţinut greşit că actul de donaţie este lovit de nulitate absolută, întrucât îi lipseşte cauza (intenţia de a face o liberalitate).
Apelul declarat a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2191 A din 22.10.2002, pronunţată în Dosarul nr. 4348/2002.
Tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea părinţilor intimatei S.S. şi L.S., în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10377/1948 la fostul Tribunal Ilfov, că prin actul de donaţie autentificat sub nr. 1672 din 27.03.1964 a fost donat statului român, din probatoriul administrat în cauză rezultând că donaţia este lovită de nulitate absolută pentru lipsa cauzei. S-a apreciat de către instanţa de apel că judecătoria a reţinut în mod corect că, în speţă, actului de donaţie îi lipseşte intenţia de a gratifica (animus donandi), respectiv scopul imediat, element esenţial al actului juridic, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea scopului mediat, sancţiunea fiind aceea a nulităţii absolute.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs municipiul Bucureşti, reprezentat legal de primarul general, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând că instanţa în mod greşit a apreciat declaraţia martorei audiate, din moment ce aceasta nu a indicat cu exactitate contextul şi împrejurarea în care donatorii au fost obligaţi să purceadă la facerea actului, sprijinindu-se pe simple presupuneri; totodată, a mai arătat că aşa-zisa notorietate legată de acordarea permisiunii de a părăsi ţara sub condiţia donării proprietăţii nu poate conduce la nulitate pentru lipsa intenţiei, acceptarea donaţiei fiind realizată în forma prevăzută de Decretul nr. 478/1954, prin decizia emisă de organul care a primit donaţia; recurentul a mai arătat că dreptul intimatei-reclamante de a solicita anularea donaţiei s-a prescris. Examinând actele şi lucrările dosarului, legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate, în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat.
Nici instanţa de fond, şi nici instanţa de apel nu au pronunţat soluţii în contextul încălcării vreunei prevederi legale sau al greşitei aplicări a acesteia, aşa încât dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă nu se susţin. Din punct de vedere al formei impuse pentru valabilitatea donaţiei, s-au respectat, într-adevăr, exigenţele Decretului nr. 478/1954, aşa cum susţine recurentul, dar prin cererea principală se invocă nerespectarea unor condiţii ce vizează substanţa actului, la momentul perfectării acestuia.
Astfel, în mod particular, în cazul contractului de donaţie, lipsa intenţiei de a gratifica (animus donandi) conduce la lipsa cauzei liberalităţii, or, în atare împrejurare, în raport de dispoziţiile art. 948 pct. 4 şi art. 966 din Codul civil, obligaţia asumată în lipsa cauzei este lipsită de efecte. Este ceea ce s-a întâmplat practic la momentul perfectării actului de donaţie a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, aspect ce rezultă fără echivoc din materialul probator administrat. Astfel, atât înscrisurile (depuse la dosarul de fond, cât şi cu ocazia soluţionării apelului), cât şi declaraţia martorei ascultată vin să întărească convingerea că, în fapt, donaţia s-a realizat în scopul îndeplinirii unei condiţii impuse pentru obţinerea acordului de a părăsi ţara, în contextul prevederilor legale ale momentului, în contradicţie cu spiritul normei fundamentale şi prevederile internaţionale care reglementau materia proprietăţii.
într-o asemenea ipoteză, lipseşte elementul esenţial care intră în componenţa cauzei actului juridic civil, neputând fi aplicat mecanismul care determină în forul interior personal intenţia de a gratifica statul. Este corectă, a apreciat Curtea, motivarea instanţei fondului, în sensul că nu poate fi ignorat atributul de notorietate al acestui gen de situaţii la momentul de referinţă, care conduce, pe baza unui raţionament inductiv, la concluzia lipsei lui animus donandi. Cu privire la intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune al intimatei- reclamante, Curtea a apreciat că, în speţă, aceasta nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu atât mai mult cu cât e vorba de o cauză de nulitate absolută.
In consecinţă, în temeiul argumentelor expuse şi văzând prevederile art. 312, cu referire la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.
Va rog sa-mi spuneti, dupa intocmirea actelor de donatie, originalul se da la donator, sau numai duplicate care tin locul originalului? Cel cu semnaturi in original ramane la notariat sau donatarului? Multumesc