Testament - definiție și caractere juridice
Testamentul este actul juridic unilateral, personal şi solemn, revocabil oricând în timpul vieţii testatorului, prin care o persoană dispune de averea sa în tot sau în parte pentru când va înceta din viaţă.
Astfel, din punct de vedere al caracterelor sale juridice, testamentul este:
- Act juridic. Este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice. Ca sa fie valabil, testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile de fond pe care le prevede legea pentru orice act juridic şi cele specifice actelor cu titlu gratuit (liberalităţi).
- Act juridic unilateral. Așadar, testamentul exprimă o singură voinţă, a testatorului, voință care este creatoare de efecte juridice, indiferent de opțiunea gratificatului care poate accepta sau renunța la legat. Dacă nu renunță la legat, legatarul dobândeşte legatul din momentul deschiderii succesiunii prin actul unilateral al testatorului.
- Act esenţialmente personal, deoarece testamentul poate fi încheiat doar pesonal de testator. Prin urmare, testamentul nu poate fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal, spre deosebire de alte acte juridice. Dacă testatorul are capacitatea să testeze, el o va face personal, iar dacă îi lipsește această capacitate nu o poate face prin reprezentare sau cu încuviinţarea altor persoane. Din caracterul personal (şi revocabil, unilateral) al testamentului reiese şi caracterul lui individual, în sensul necesităţii ca acesta să reprezinte voinţa unei singure persoane, legea interzicând ca mai multe persoane să testeze prin acelaşi act.
- Act juridic solemn. Testamentul trebuie încheiat într-una din formele stabilite de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute.
- Act juridic pentru cauză de moarte (mortis causa). Dacă legea nu prevede altfel, efectele dispoziţiilor testamentare se produc numai din clipa decesului testatorului. Condiţiile de valabilitate ale testamentului se apreciază raportat la momentul întocmirii sale. In schimb, el va produce efecte juridice numai dupa moartea testatorului.
- Act revocabil. Până în ultima clipă a vieţii testatorul poate revoca (anula) sau modifica unilateral dispoziţiile pe care le-a facut prin testament. El are un drept absolut, nesusceptibil de abuz, în a revoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Orice clauză de renunţare la dreptul de a revoca dispoziţiile testamentare este sancţionată cu nulitatea absolută. Renunţarea ar constitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege.
1.Care este procedura de a revoca un testament pe care intentionez sa-l fac, presupunand ca m-am razgandit asupra persoanei in favoarea careia am facut initial si asi vrea o alta persoana?
2. In situatia in care intocmesc un al doilea testament acesta il anuleaza de la sine pe primul?
3. Revocarea unui testament implica cu ceva o eventuala obtiune a legatarului?
Va multumesc, cu stima!
Daca da,se reface actul testamentar sau ce se intampla!
Este legal sa se ceara prin testament ingrijirea in timpul vietii?
Testamentul, prin definitie, intra in vigoare dupa decesul testatorului.
Acum 7 ani în urmă am avut grijă de un bătrân,vecin cu mine ,pe parcursul acestor ani el mi-a făcut testament notarial,mobil și imobil. Acum 2 ani în urmă bătrânul a decedat ,eu făcându-i toate cele necesare. Întrebarea: Ași putea să vând acel imobil?
Vedeți mai multe
Le-am spus și explicat de testament. Întrebarea este, ce pot face eu acum, pentru ca nepotii au spus ca renunță la casa când tata trăia, însă acum nu vor sa semneze și să-i respecte voința conform testamentului.
Ce ar trebui sa fac?
Mulțumesc!
Va multumesc!
Cind existä un testament si un mostenitor(nepoatä) cine are dreptul la mostenire?
Succesiunea nu este fäcutä nici dupå sotia celui care a fäcut testamentul nici dupä singurul copil care au murit innainte de efectuarea testamentului. Singurul mostenitor este o nepoatä care locuieste in Suedia. Cine are drept de cistig ?. Multumesc anticipat. Florina
Citește mai mult
și ea, însa dacă ea nu a clarificat cu succesiunea cata garanție prezintă acel testament? Toate lucrurile se întâmplă în județul Dâmbovița, respectiv la notar din Titu. Unde trebuie sa apelez pentru această problemă? Mătușa are niște economii la cec, fără succesiune nu i poate primi. Va mulțumesc anticipat pentru ajutor!notari.pro/declaratie/reductiunea-testamentului-testamanetara
notari.pro/dictionar-juridic-dex/clase-de-mostenitori
Sint beneficiarul testamentar un prieten care nu avea pe nimeni,acesta a decedat de cuprind și ce trebuie sa fac pentru acceptarea moștenirii.Mentionez că nu a fost căsătorit și nu are copii
Va multumesc
Ce taxe se plătesc?
Am dreptul asupra bunurilor cat sunt in viață?
Testamentul este un act care produce efecte numai după decesul testatorului, prin urmare bunurile respective vor rămâne în proprietatea dvs. cât sunteți în viață.
am un testament facut in baza art.1055si art.1044 din codul civil de catre o matusa.
cu circa 3 luni inainte de deces a primit o donatie
Cind a facut testamentul donatia no primise,nu are copii sot decit un nepot de sora
succesiunea dupa decedat nu am facuto
INTREBARE:ce pot sa fac ca sa beneficiez si de aceasta donatie
in eventualitatea primiri unuiraspuns
VA MULTUMESC
Va trebui să vă adresați unui notar public de la ultimul domiciliu al mătușii decedate pentru a obține certificatul de moștenitor în urma dezbaterii moștenirii. Doar dacă ultimul domiciliu al mătușii a fost în București puteți solicita dezbaterea moștenirii la biroul nostru notarial.
mai trebuie sa fac acum succesiunea dupa decesulfostului propietar
Testamentul nu reprezintă prin el însuși titlu de proprietate, ci doar vă atribuie vocație succesorală la dezbaterea moștenirii.