Condiţie rezolutorie

condiţie rezolutorie, condiţie la îndeplinirea căreia actul juridic afectat este desfiinţat retroactiv, ca şi cand nici n-ar fi existat. Conform art. 1019 cod civil, ea supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor si incert.

Exemplu: "îţi vând apartamentul meu, dar vânzarea se desfiinţează dacă mă voi căsători până la sfârşitul anului".

Pendente conditione, actul afectat se consideră că există valabil şi se execută ca un act pur şi simplu.
Existente conditione, actul se consideră neavenit şi prestaţiile executate de părţi în temeiul lui urmează a fi restituite, desfiiinţîndu-se totodată, retroactiv, eventualele drepturi consimţite de dobânditor în folosul unor terţe persoane.
Deficiente conditione — dacă nu s-a îndeplinit condiţia rezolutorie şi este sigur că ea nu se va mai îndeplini — actul se consolidează retroactiv în mod definitiv, producându-şi toate efectele, ca un act pur şi simplu.
În cazurile în care condiţia rezolutorie este imposibilă, ilicită sau contrară regulilor de convieţuire socială, obligaţia rămâne valabilă ca obligaţie pură şi simplă, cu excepţia cazurilor în care condiţia rezolutorie ilicită saiu imorală ar fi fost determinantă la încheierea actului, când atrage nulitatea întregului act.
Condiţia rezolutorie poate fi şi pur potestativă, echivalând în acest caz cu o clauză rezolutorie consimţită în favoarea uneia dintre părţi (sau a ambelor, dacă este cazul).
Condiţia rezolutorie este considerată ca neîndeplinită (şi actul afectat se consolidează definitiv) dacă ea nu s-a realizat în termenul anume stipulat de părţi în acest sens.
Condiţia rezolutorie este considerată ca îndeplinită dacă partea interesată a împiedicat cu rea-credinţă realizarea ei ; tot astfel, ea trebuie considerată ca neîndeplinită dacă partea interesată a provocat, cu rea-credinţă, îndeplinirea ei.
 

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Condiţie rezolutorie




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Elena 8-01-2025
am aceasta speta:
În ianuarie 2012 DO doneaza lui DA un imobil cu sarcina de a-l întretine pe BS pentru un
interval de 2 ani, respectiv din ianuarie 2012 până în ianuarie 2014. Imobilul donat a fost
întabulat de donatar pe numele sau în anul 2012. Acesta nu și-a îndeplinit obligatia de
întretinere față de BS. În CF nu a fost notata existenta sarcinii. În ianuarie 2016 imobilul a
fost vandut lui TC care și-a înscris dreptul în cartea funciară la aceeași dată.
Constatand faptul că donatarul nu si-a executat sarcina DO si BS, în iunie 2016,
cheamă în judecată pe DA si TC solicitând revocarea donatiei,
Citește mai mult anularea actului de vânzare,
restabilirea situatiei anterioare de carte funciară pe numele donatorului și să fie obligat TC să-
i predea imobilul donatorului.
cum o pot rezolva?
Mariana 13-06-2013
va rog daca se poate sa-mi spuneti ce putem face ?
avem notata actiunea civila in CF avand ca obiect rezilierea promisiunii de vanzare cumparare,avem o sentita civila definitiva irevocabila prin care sc este obligata sa ne de-a o suma de bani, firma a intrat in insolventa suntem inscrisi la masa credala ca chirografari, avem o creanta, certa lichida si exigibila.
sc a facut promisiune bilaterala cu noi in 2007,pentru edificarea unui apartament care nu s-a realizat, in 2008 a luat imprumut de la banca cu contract de ipoteca, datoriile firmei sunt imense. Actul nostru promisiunea,hotararea
Citește mai mult judecatoreasca nu are nici o valoare? se poate inscrie hotararea judecatoreasca definitiva in cf ce rol are? va multumesc
Notariat Professio 14-06-2013
Hotărârea judecătorească vă recunoaște dreptul de creanță respectiv, însă plata datoriilor societății se va face conform Legii nr. 85/2005 privind procedura insolvenței. Discutați în continuare cu avocatul dvs. pentru că a procedat corect prin înscrierea la masa credală.
Mariana 15-06-2013
va multumesc mult, daca Sc nu dispune de suficiente lichiditati pentru asi acoperi datoriile cei chirografari raman fara nimic, putem deschide actiune in instanta impotriva bancii care a ipotecat apartamentul nostru cu precontract? aparamentul a fost achitat integral.
va multumesc frumos

↑ ÎNAPOI SUS