Contract de Donație Autoturism
Transferul gratuit și, de regulă, irevocabil al dreptului de proprietate asupra unui automobil de la donator la donatar.

Pe scurt: Contractul de donație auto
Definiție
Actul notarial prin care donatorul transmite gratuit și irevocabil dreptul de proprietate asupra unui automobil către donatar.
Formă Legală
Se încheie în formă autentică la notar, conform art. 1011 Cod Civil.
Părți Implicate
Donatorul (cel care oferă mașina) și donatarul (cel care primește mașina).
Acte necesare pentru donația autoturismului
Acte de Identitate
Ale ambelor părți implicate în donație.
Talonul Mașinii
Document oficial care atestă înmatricularea vehiculului.
Cartea de Identitate
A vehiculului, conținând detalii tehnice.
Documente suplimentare necesare, după caz
Pe lângă actele de identitate ale părților, talonul și cartea de identitate a vehiculului, pot fi necesare:
- Actul prin care donatorul a dobândit autoturismul (contract de vânzare-cumpărare, factură, certificat de moștenitor sau alt document justificativ).
- Certificatul de atestare fiscală al donatorului, emis de organul fiscal local competent - poate fi obținut și gratuit prin notariat.
- Certificatul de căsătorie și, după caz, documente privind regimul matrimonial, dacă este necesară stabilirea caracterului propriu sau comun al autoturismului.
- Procura autentică, dacă una dintre părți este reprezentată la încheierea contractului.
Înainte de programare, biroul nostru verifică situația juridică a autoturismului și vă comunică documentele necesare în cazul concret, inclusiv eventualele cerințe fiscale aplicabile dobânditorului.
Calculator taxe notariale contract donație auto
Introduceți valoarea actuală a mașinii pentru a afla pe loc costul total al autentificării contractului de donație la biroul nostru notarial, cu TVA inclus.
| Valoare mașină | |
| Curs BNR | 1 Euro = lei | Taxe notariale | lei |
Programați autentificarea contractului de donație auto
Ne puteți contacta pentru verificarea documentelor și stabilirea programării.
Contract de donație auto
Calculați prețul mai sus
Introduceți valoarea mașinii în calculator pentru prețul final.
Biroul Notarial ProfessioBd. Ion Mihalache 26–28, Sector 1, București
Nu include eventualele cheltuieli pentru RCA și transcrierea dreptului de proprietate.
Cum se stabilește valoarea autoturismului?
Pentru calcularea costului donației se ia în considerare valoarea actuală a autoturismului, nu prețul plătit atunci când mașina a fost cumpărată.
Valoarea poate fi estimată prin comparație cu prețurile unor autoturisme similare, ținând cont de marcă, model, anul fabricației, kilometraj și starea tehnică.
Costul autentificării se calculează la valoarea autoturismului, indiferent dacă donația se face între părinți și copii, între soți, între frați sau între persoane fără legături de rudenie.
Calculatorul afișează costurile percepute de biroul nostru notarial. Cheltuielile ulterioare pentru transcrierea dreptului de proprietate și asigurarea autoturismului nu sunt incluse.
Ce trebuie să faceți după donația autoturismului?
După autentificarea contractului de donație, proprietatea autoturismului este transmisă donatarului în condițiile prevăzute în act. Pentru ca schimbarea proprietarului să fie reflectată și în evidențele fiscale și de înmatriculare, trebuie îndeplinite formalitățile administrative corespunzătoare.
În cazul unei donații cu transfer imediat, donatorul nu mai este proprietarul autoturismului din momentul prevăzut în contract. Totuși, acesta poate figura în continuare în evidențele fiscale și de înmatriculare până la actualizarea lor. De aceea, este important ca ambele părți să îndeplinească formalitățile administrative care le revin.
1. Declararea autoturismului la organul fiscal local
Noul proprietar trebuie să declare dobândirea autoturismului la organul fiscal local competent, în termen de 30 de zile, iar fostul proprietar trebuie să îndeplinească formalitățile de scoatere din evidența fiscală.
2. Transcrierea dreptului de proprietate
Pentru un autoturism deja înmatriculat în România, donatarul trebuie să solicite transcrierea dreptului de proprietate la serviciul de înmatriculări competent, în termen de 90 de zile de la dobândire. În caz contrar, înmatricularea se suspendă de drept până la efectuarea transcrierii.
În mod obișnuit, transferul între doi proprietari din România nu presupune radierea prealabilă a vehiculului din circulație.
3. Numerele de înmatriculare și ITP-ul
Numerele pot fi păstrate în cazurile permise de lege. Schimbarea proprietarului nu impune automat un nou ITP sau o nouă verificare RAR, dacă vehiculul este deja înmatriculat în România și documentele tehnice sunt valabile.
4. Asigurarea RCA
Noul proprietar trebuie să se asigure că are o poliță RCA corespunzătoare pentru utilizarea vehiculului și pentru transcriere. Fostul proprietar trebuie să notifice asigurătorul despre înstrăinare, în condițiile legii.
5. Impozitul auto
Impozitul anual este datorat potrivit regulilor fiscale aplicabile. În mod obișnuit, noul proprietar va datora impozitul începând cu anul fiscal următor, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.
Model contract de donație autoturism (PDF și DOCX)
Important: Modelul de mai jos este oferit exclusiv cu titlu informativ și reprezintă un exemplu de donație între foști soți. Contractul autentic se redactează și se adaptează de notar în funcție de situația juridică a autoturismului și a părților.
S-a cerut autentificarea prezentului înscris,
CONTRACT DE DONAŢIE AUTOTURISM
Între subsemnații:
1. [Nume donatoare], cetățean român, ce mă declar necăsătorită, fără copii și 2 (doi) ascendenți privilegiati (părinți în viață), cu domiciliul în municipiul București, Spl. Unirii, nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., sector 4, identificată cu C.I. seria ..., nr. ..., eliberată de S.P.C.E.P. Sector 4, la data de ..., C.N.P...., în nume propriu, în calitate de donatoare, pe de o parte, și
2. [Nume donatar], cetățean român, ce mă declar necăsătorit, cu domiciliul în municipiul București, Spl. Unirii, nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., sector 4, identificat cu C.I. seria ..., nr. ..., eliberată de S.P.C.E.P. Sector 4, la data de ..., C.N.P...., în nume propriu, în calitate de donatar, pe de altă parte, foști soți, conform certificatului de divorț nr. ... din data de ... eliberat în dosar de divorț nr. .../... (fost dosar nr. .../...), a intervenit prezentul contract de donație în următoarele condiții:
Eu, [Nume donatoare], donez fără nicio rezervă pentru mine, începând de astăzi, data autentificării prezentului contract, exclusiv domnului [Nume donatar], dreptul de proprietate asupra autoturismului marca ..., tipul/varianta ..., număr de omologare ..., număr de identificare ..., culoare ..., cilindree ..., serie motor ..., an fabricaţie ..., identificată cu nr. ..., conform cărţii de identitate a vehiculului ... .
Eu, donatoarea [Nume donatoare] declar că am dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului descris mai sus, prin cumpărare, ca bun propriu, necăsătorită.
Eu, donatoarea [Nume donatoare] declar pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile legii penale, conform art. 326 Noul cod penal, privind falsul în declaraţii că sunt necăsătorită și nu am încheiat vreo convenție matrimonială, iar bunul mobil ce face obiectul prezentului act are natura juridică de bun propriu.
Eu, donatoarea [Nume donatoare] declar pe proprie răspundere sub sancțiunile prevăzute de art. 326 Noul cod penal, că nu mă aflu în stare de insolvabilitate declarată de instanța judecătorească.
Donația se face pur şi simplu, cu scutire de raport succesoral, pentru donatarul [Nume donatar].
Donatarul intră în drept și în fapt în stăpânirea autoturismului descris mai sus din momentul autentificării actului.
Vedeți modelul complet
Eu, donatarul [Nume donatar], primesc cu recunoștință donația făcută de doamna [Nume donatoare], privind dreptul de proprietate asupra autoturismului descris mai sus, în condițiile stabilite în prezentul contract, cu care sunt de acord.
Eu, donatarul [Nume donatar] cunosc proveniența autoturismului donat, știu că nu este sechestrat sau gajat și nu face obiectul vreunui litigiu.
Impozitele şi taxele aferente autoturismului sunt achitate la zi, aşa cum rezultă din Certificatul de atestare fiscală nr. ... din data de ... eliberat de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 București.
Eu, donatarul [Nume donatar], declar că mi-a fost adusă la cunoştinţă obligația legală de a depune declaraţia de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află bunul mobil dobândit, în termen de 30 (treizeci) de zile de la data dobândirii precum şi că datorez impozit pe bunul mobil începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Donația s-a evaluat1, exclusiv pentru calcularea taxelor, la suma de ... Euro (în litere), echivalentul a ... Lei (în litere), calculat la cursul BNR de astăzi, de 1 Euro = ... Lei.
S-au pus în vedere părților dispozițiile art. 1146 și art. 1154 Cod civil cu privire la raportul donației.
Noi, părţile, am luat cunostinţă că prezentul contract de donaţie se va inregistra pe cheltuiala noastră in Registrul Naţional Notarial de Evidență a Liberalităţilor (RNNEL) conform art. 1012 Cod civil.
Noi, părţile din contract, declarăm că am citit personal prezentul act, suntem de acord cu conţinutul acestuia ce reprezintă voinţa noastră liberă şi neviciată şi, de asemenea, declarăm pe răspunderea noastră că afirmaţiile făcute în prezentul act sunt conforme cu adevărul (art. 326 Noul cod penal). De asemenea, declarăm că notarul public ne-a oferit consilierea juridică necesară încheierii prezentului contract, avem capacitatea legală de a contracta, ni s-au explicat efectele juridice ale acestui contract și cunoaștem semnificația tuturor termenilor juridici înscriși în prezentul contract.
Declarăm că, în conformitate cu cerintele Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice in ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD) și ale Legii notarilor publici și activității notariale nr 36/1995 republicată, am luat cunoștință că notarul public in calitate de operator de date cu caracter personal, are obligalia legală de a ne administra, prelucra și porta in conditii de siguranță, inclusiv prin accesarea registrelor notariale si a celorlalte registre publice prevăzute de lege și numai pentru scopurile prevăzute de legislația in vigoare, datele noastre personale pe care le furnizăm sau pe care le furnizează, după caz, un membru al familiei noastre ori o altă persoană.
Totodată, am luat act de faptul că datele noastre cu caracter personal sunt transmise, prin orice mijloc de comunicare, instituțiilor publice, notarilor publici sau altor entități publice ori private ale căror activități sunt incidente in activitatea notarială sau care au legătură directă ori implicită cu instrumentarea actului ori procedurii notariale pentru care am depus cererea la sediul biroului notarial și care, la rândul lor sunt operatori de date cu caracter personal și suntem de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Tehnoredactat la Birou Individual Notarial PROFESSIO într-un exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial şi 4 (patru) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, şi 3 (trei) exemplare au fost eliberate părţilor.
DONATOARE,
S.S. [Nume donatoare]
DONATAR,
S.S. [Nume donatar]
[1] Potrivit art. 1011 alin. 3 din noul Cod Civil, bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie evaluate într-un înscris, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.
Întrebări frecvente
Taxele notariale sunt identice, indiferent de biroul notarial?
Calculatorul de taxe de mai sus afișează toate costurile percepute de biroul nostru notarial - Notariat Professio. Acestea pot fi asemănătoare cu tarifele altor cabinete notariale, dar nu este obligatoriu. Onorariile pot varia de la un notariat la altul.
Există alte taxe pe lângă onorariul afișat de calculator?
Nu. Suma afișată de calculator include toate costurile percepute de biroul nostru pentru autentificarea contractului de donație auto:
- 0,3% din valoarea autoturismului, dar nu mai puțin de 400 lei (fără TVA);
- 45 lei pentru arhivarea contractului;
- TVA 21% aplicată la sumele de mai sus.
Costul minim total este de 538 lei, TVA inclus.
Pot dona mașina unui copil, părinte, soț sau unei persoane din afara familiei?
Da. Un autoturism poate fi donat atât unei rude, cât și unei persoane cu care donatorul nu are legături de rudenie. Gradul de rudenie nu modifică modul în care biroul nostru calculează onorariul notarial.
În cazul donațiilor între soți există o regulă specială: donația este revocabilă în timpul căsătoriei, conform art. 1031 Cod civil.
Este obligatorie prezența donatarului la notar?
Donația trebuie acceptată de persoana care primește autoturismul. Dacă donatarul nu se poate prezenta personal, poate fi reprezentat, în condițiile legii, printr-o persoană împuternicită cu procură autentică specială.
Dacă donatarul se află în străinătate, procura poate fi întocmită la consulatul României sau, după caz, la un notar străin, cu respectarea cerințelor de apostilare, supralegalizare și traducere aplicabile.
Pot dona mașina fără acordul soțului sau soției?
Depinde de regimul matrimonial și de natura juridică a autoturismului.
Dacă mașina este bun propriu, de exemplu fiind dobândită înaintea căsătoriei și putând fi dovedit acest lucru, proprietarul poate, în principiu, să dispună singur de ea.
Dacă autoturismul este bun comun, donația necesită, de regulă, acordul ambilor soți, chiar dacă în certificatul de înmatriculare figurează numai unul dintre ei.
Autoturismul primit de unul dintre soți prin donație constituie, în principiu, bun propriu și nu intră la partajul bunurilor comune în caz de divorț, cu excepția situației în care donatorul a prevăzut expres că bunul va fi comun.
Pot dona un autoturism dacă persoana care îl primește locuiește în străinătate?
Da. Contractul de donație poate fi încheiat și când domiciliul donatarului este în străinătate.
Dacă autoturismul urmează să fie înmatriculat în altă țară, trebuie verificate separat cerințele autorităților din statul respectiv privind actul de proprietate, documentele vehiculului, traducerile și asigurarea.
În cazul unui autoturism deja înmatriculat în străinătate, documentele necesare se stabilesc în funcție de situația concretă și de țările implicate.
Se poate dona o mașină cumpărată în rate, aflată în leasing sau sub sechestru?
Depinde de situația juridică a autoturismului.
Dacă mașina este în leasing, utilizatorul nu este, de regulă, proprietarul ei până la finalizarea transferului de proprietate. Dacă a fost cumpărată prin credit, trebuie verificate eventualele garanții și interdicții de înstrăinare.
Un autoturism indisponibilizat prin sechestru nu poate fi înstrăinat cu încălcarea măsurii. Înaintea întocmirii donației, notarul verifică documentele și restricțiile aplicabile.
Mai este valabil RCA-ul după donația autoturismului?
Transferul dreptului de proprietate trebuie notificat asigurătorului RCA de către fostul proprietar, cu documentele justificative. Potrivit legii, contractul RCA încetează la data acestei notificări, în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 132/2017.
Noul proprietar trebuie să aibă o asigurare RCA corespunzătoare, pe numele său, pentru transcrierea dreptului de proprietate. Pentru asigurarea facultativă CASCO trebuie consultate condițiile asigurătorului.
Pot dona autoturismul, dar să îmi păstrez dreptul de a-l folosi?
Da, în anumite condiții. Contractul poate include clauze prin care donatorul își rezervă un drept de folosință asupra autoturismului, inclusiv prin constituirea unui uzufruct, dacă situația juridică permite.
Dacă donația se încheie fără o asemenea rezervă, fostul proprietar nu păstrează automat dreptul de a utiliza mașina, dar o poate conduce cu acordul noului proprietar, respectând condițiile legale și de asigurare.
Dacă donatorul dorește și asumarea unei obligații de întreținere de către beneficiar, părțile pot alege să încheie o donație cu sarcină sau un contract de întreținere.
Pot dona mașina cu condiția ca beneficiarul să nu o vândă?
Da, contractul poate include, în condițiile art. 627 Cod civil, o clauză de inalienabilitate, dacă există un interes serios și legitim.
Interdicția poate fi stabilită pentru o perioadă de cel mult 49 de ani, însă nu poate împiedica transmiterea bunului prin succesiune. Valabilitatea și efectele clauzei trebuie analizate de notar în fiecare situație.
Se poate dona un autoturism unui copil minor?
Da, un minor poate primi un autoturism prin donație. Procedura de acceptare depinde de vârsta minorului și de condițiile donației.
Pentru minorii sub 14 ani intervine, în principiu, reprezentarea legală. Minorii cu vârsta între 14 și 18 ani pot accepta singuri liberalități fără sarcini, în condițiile legii. Pot exista cerințe suplimentare atunci când donația conține sarcini sau apare un conflict de interese.
Poate o societate comercială să doneze un autoturism?
Donația unui autoturism din patrimoniul unei societăți comerciale ridică probleme juridice și fiscale, deoarece societatea are scop lucrativ, iar administratorii trebuie să acționeze în interesul acesteia.
Din acest motiv, autentificarea unor asemenea donații este descurajată în practica notarială, în special atunci când operațiunea nu poate fi justificată printr-un interes legitim al societății.
Înstrăinarea autoturismului se realizează, de regulă, prin contract de vânzare-cumpărare, cu respectarea dispozițiilor legale și fiscale aplicabile.
Vreau sa donez masina fiicei mele care este in Franta.
Cum trebuie sa procedez?
Asigurarea masinii in Franta o va face fiica mea, pe numele ei?
Se poate ca fiul meu să îmi doneze mie mașina? Acum este căsătorit,dar mașina este dinainte de căsătorie. Trebuie să își dea și soția acordul de donare către mine?
Vă mulțumesc mult
Am un autoturism al carui drept de proprietate vreau sa-l schimb pe numele mamei, printr-un act de donatie. Am o amenda contraventionala de ~100 de lei (neplatita) si vreau sa stiu daca pot completa procesul de transfer de proprietate fara a mai plati amenda mai sus mentionata, contrar situatiei in care as intocmi act de vanzare-cumparare.
Multumesc!