Despre eliberarea duplicatului în locul originalului actului notarial

În prezent, orice înscris notarial se întocmește într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial; exemplarul unic va cuprinde toate anexele ce fac parte integrantă din acesta şi va avea la bază documentaţia necesară întocmirii actului. Exemplarul original şi anexele vor fi semnate de către toţi cei prezenţi la autentificare.
Notarul public va elibera părţilor şi persoanelor participante numai duplicatele prevăzute de art. 98 din Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, nu și exemplarul original.
Cadru legal
Această reglementareă a fost introdusă ca urmare a modificării Legii notarilor publici la 1 ianuarie 2013 și a intrării în vigoare a noului Regulament de punerea în aplicare a acestei legi în august 2013.
Ce este duplicatul?
- Duplicatul este o copie a actului autentificat, care are aceeași forță probantă ca și originalul
- Nu conține semnăturile părților și ale celorlalte persoane participante și nici semnătura notarului pe încheierea de autentificare
- În locul semnăturilor originale, se menționează numele și prenumele fiecărui semnatar
- Pe prima pagină se face mențiunea "DUPLICAT"
Detalii practice: duplicatele notariale
Duplicatul îl constituie actul ce s-a autentificat, redat sub menţiunea „Duplicat” care va avea forma actului original, dar nu va conţine semnăturile părţilor şi ale celorlalte persoane participante şi nici semnătura notarului pe încheierea de autentificare; numele tuturor celor arătaţi mai sus se va reda prin tehnoredactare; după încheierea de autentificare, actul se va completa prin formula de duplicat, cuprinsă în Anexa nr. 13 din regulament, redată prin tehnoredactare şi semnată de notarul public.
Anexa nr. 13 din regulament ce cuprinde noţiunea de formulă (parafa) de duplicat eliberat la autentificare, poate fi aplicată în două forme, fie prin tehnoredactare, fie prin aplicarea unei ştampile preconfecţionate, cu precizarea că textul cuprins în aceasta trebuie să fie lizibil. Puteți vedea mai jos un model de duplicat al unui act autentificat.
Cât priveşte conţinutul încheierii de autentificare, aceasta va avea, de asemenea, un cuprins diferit faţă de cel anterior, această încheiere urmând să fie redată după cerinţele cuprinse în Anexa nr. 12 la regulament.
Duplicatul, indiferent de numărul exemplarelor eliberate în ziua autentificării actului, va fi identificat cu numărul încheierii de autentificare. În ziua autentificării actului, toate duplicatele emise vor fi semnate obligatoriu de acelaşi notar care a instrumentat actul original în exemplar unic. Duplicatul, eliberat tuturor celor prezenţi în ziua autentificării, va conţine încă un exemplar pe care-l va reţine notarul public, exemplar arhivat alături de actul original autentificat într-un unic exemplar. Dacă originalul este modificat printr-o încheiere de rectificare, anulat printr-o hotărâre judecătorească sau pe cale convenţională, total sau parţial, menţiunea se va face pe toate exemplarele din arhiva notarială, atât pe exemplarul original, cât şi pe duplicatul arhivat împreună cu originalul.
Copiile legalizate din arhivă vor fi eliberate numai de pe duplicatul la actul autentic existent în arhiva notarului public; după formula de duplicat se va aplica încheierea de legalizare a copiei. Orice notar poate face copii legalizate de pe duplicate emise de alt notar. Eliberarea unui duplicat, ulterior datei la care s-a autentificat actul va putea fi făcută de orice notar public care deţine arhiva în care se află exemplarul original.
La eliberarea duplicatului solicitat ulterior autentificării înscrisului, indiferent că se referă la un duplicat de pe un act întocmit în mai multe exemplare sau într-un singur exemplar original, prin încheiere se va identifica solicitantul, conform prevederilor art. 78 alin. (5) din Legea nr. 36/1995, republicată şi, în cuprinsul ei, se va menţiona numărul de duplicate pe care acesta le-a cerut a-i fi eliberate.
Toate duplicatele emise pe baza unei cereri vor purta un singur număr de înregistrare şi menţiunea perceperii onorariului aferent tuturor exemplarelor eliberate.
Măsură împotriva falsificării înscrisurilor notariale
Prin încheierea actelor notariale într-un singur exemplar original se reduce posibilitatea falsificării înscrisurilor notariale ce poartă semnăturile părţilor. Pentru îndeplinirea obligaţiei de comunicare a actelor autentice notariale către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, poliţie, oficiile de stare civilă, direcţiile de taxe şi impozite, se vor folosi tot duplicate. Toate duplicatele eliberate în ziua autentificării actului sunt scutite de plata oricărui onorariu suplimentar.
De altfel, procedura încheierii actului notarial autentic într-un singur exemplar este întâlnită în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene. Exemple: Franţa - un reper în domeniul dreptului civil şi a legislaţiei notariale, la care notariatul român se raportează constant, dar și Belgia, Italia sau Germania.
Copiile legalizate din arhivă vor semăna, ca formă, cu duplicatul actului autentic existent în arhiva notarului public; după formula de duplicat se va aplica încheierea de legalizare a copiei. Orice notar poate întocmi copii legalizate de pe duplicatele emise de orice alt notar. Ulterior datei la care s-a autentificat actul eliberarea unui duplicat va putea fi făcută numai de notarul public care deţine arhiva în care se află exemplarul original.
⌛Valabilitatea duplicatelor
Duplicatele actelor notariale nu au un termen de valabilitate. Acestea sunt valabile pe toată perioadă existenței fizice a documentului. În caz de pierdere sau de distrugere a actului, se va putea solicita un nou duplicat, în condițiile arătate mai jos.
Eliberarea duplicatelor actelor notariale
- Duplicatul se poate elibera la cererea oricăreia dintre părți, a reprezentantului legal sau convențional, a moștenitorilor acestora, și a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim
- Dacă duplicatul se solicită în ziua autentificării actului, se va putea elibera pe loc
- Când duplicatul se solicită ulterior autentificării actului, acesta se va elibera de către notarul public care deține arhiva în care se află exemplarul original
- Pentru a obține duplicatul unui act care a fost încheiat cu mai mult timp în urmă, cererea se va face la camera notarilor publici, dacă arhiva notarului public care l-a autentificat a fost transferată acestei instituții
- Când notarul public care a autentificat actul nu mai este în funcție, cererea de eliberare a duplicatului se va face, de asemenea, la camera notarilor publici
Model de duplicat
Vă prezentăm mai jos un model de duplicat al unui act notarial. Toate menţiunile cuprinse în act ca şi cele din încheierea de autentificare se redau complet ca în cuprinsul unicului exemplar original.
DUPLICAT1
PROMISIUNE BILATERALĂ DE VÂNZARE ŞI CUMPĂRARE
Între subsemnaţii
1. A.B., domiciliat în_ CNP_ în calitate de promitent-vănzător şi
2. B.C., domiciliat în_ CNP_ , în calitate de promitent-cumpărător
a intervenit prezenta promisiune bilaterală de vânzare în următoarele condiţii:
Subsemnatul A.B. promit să vând lui B.C. imobilul proprietatea mea situat în_ înscris în Cartea Funciară a localităţii_ cu nr. cadastral_ dobândit în baza_.
Subsemnatul B.C. promit să cumpăr de la A.B. imobilul mai sus arătat.
Preţul stabilit de noi părţile contractante este de_, sumă din care eu, A.B., am primit de la B.C. suma de_ astăzi data autentificării, iar diferenţa de urmează să-mi fie achitată la data autentificării contractului de vânzare care urmează a se perfecta la termenul de_.
Diferenţa de preţ neîncasată nu este producătoare de dobânzi, astfel încât urmează să fie plătită la valoarea ei nominală.
Solicităm notarea antecontractului de vânzare în Cartea Funciară a imobilului în temeiul art. 906 Cod civil.
Noi, părţile am luat cunoştinţă că dacă una dintre noi refuză să-şi execute obligaţia de a încheia contractul de vânzare la termenul stabilit, cealaltă parte este îndreptăţită să solicite instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare, caz în care va suporta şi toate cheltuielile ocazionate de proces.
Dacă A.B. nu-şi îndeplineşte promisiunea de a încheia contractul de vânzare, subsemnatul B.C. voi avea dreptul, ca la termenul fixat prin antecontract pentru autentificare să solicit înscrierea în cartea funciară în favoarea mea a unei ipoteci legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în baza antecontractului potrivit art. 2386 pct.2 Cod civil.
Tehnoredactat la biroul notarului public_, într-un exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial şi 6 duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, un exemplar pentru cartea funciară şi 4 exemplare au fost eliberate părţilor.
Promitent-vănzător,
S.S. A.B.
Promitent-cumpărător,
S.S. B.C.
ROMÂNIA
Uniunea Naţională a Notarilor Publici
Birou notarial...........................
Licenţa de funcţionare nr................
Sediul ....................................
ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE nr. 5 Anul 2014 luna ianuarie ziua 3
În faţa mea,_, notar public, la sediul biroului, s-au prezentat:
A.B., cu domiciliul în_, identificat prin_, CNP_ , în nume propriu/în calitate de_ al_, cu domiciliul/sediul în_, în baza_, şi
B.C., cu domiciliul în_, identificat prin_, CNP_, în nume propriu/în calitate de_ al_ cu domiciliul/sediul în_ , în baza_,
care, după ce au citit/i s-a citit actul_ au declarat că i-au înţeles conţinutul, că cele cuprinse în act reprezintă voinţa lor, au consimţit la autentificarea prezentului înscris şi au semnat unicul exemplar, precum şi cele_ anexe.
În temeiul art. 12 lit. b) din Legea nr. 36/1995, se declară autentic prezentul înscris.
S-a perceput impozit în sumă de_ lei cu chitanţa/bon fiscal/ordin de plată nr._
S-a perceput tarif ANCPI în sumă de_ lei cu chitanţa/bon fiscal/ordin de plată nr._
S-a încasat onorariul în sumă de_ lei cu chitanţa/bon fiscal/ordin de plată nr._
Notar public,
S.S. (nume notar)
Prezentul duplicat s-a întocmit în 6 exemplare, de_, notar public, astăzi, data autentificării actului, și are aceeaşi forţă probantă ca originalul.
Notar public,
(se va aplica sigiliul şi va semna notarul instrumentator al actului autentificat)
Notă:
1. Anexele care fac parte integrantă din act vor fi ataşate duplicatului, dar nu vor fi semnate de părţi şi nici de notarul public.
Am divorțat în urmă cu 21 de ani și am pierdut originalul certificatului de divorț. Pot să deleg, prin procură, un notar care să îl obțină în locul meu? Dacă da, cât ar dura aceasta și cât ar costa?
Vă mulțumesc anticipat!
Cu multumiri.,
Stefan
Va adresez rugamintea de a ma consilia in urmatoarea speta: pe scurt, cumnatul meu ( fratele sotului meu decedat) urmare decesului fratelui , precum și a tatălui (în câteva luni ) a sustras din apartamentul părinților mai multe bunuri, a sustras toate documentele în original care dovedeau dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile , inclusiv asupra apartamentului și asupra unei case din provincie , a restricționat orice contact cu ceilalți moștenitori legali în ce privește documente, acte administrative etc . Pentru deschiderea succesiunii, acesta refuză sistematic să pună la
Citește mai mult
dispoziția celorlalți moștenitori documentele în original pentru deschiderea succesiunii pe cale notarială , motivând ca se va deplasa personal la notariat pentru a le arăta notarului la momentul succesiunii . Cumnatul meu, cu dublă cetățenie, stat UE, refuză să facă orice legalizare la consulat pe motiv ca ar costa prea mult și insistă ca documentele să rămână exclusiv la el , întrucât “ceilalți moștenitori nu au ce să facă cu ele, nu le trebuie”. Vă adresez rugămintea de a-mi preciza dacă , raportat la cele prezentate mai sus, ar trebui să deschid succesiunea în instanță, cu obligarea punerii la dispoziție și restituirii documentelor, bunurilor mobile și imobile sustrase unilateral din masa succesorală sau la notariat . Vă mulțumescVa rog sa ma ajutați in următoarea situație:
Am pierdut actul de construire al apartamentului cumpărat prin ICVL Bucuresti sector 2.
Va rog frumos sa-mi Spune-ți unde sa ma adresez pentru a solicita un duplicat conform cu originalul.
Mulțumesc frumos!
Vedeți mai multe
Am rugamintea sa ma indrumati cum ar trebui sa procedez pt a obtine un duplicat al certificatului de mostenitor detinut de sotul meu in urma mortii manei sale.
El a decedat de curand si nu am reusit sa gasesc in casa acest certificat de care voi avea nevoie pentru a incepe procedura se succesiune in urma mortii sale.
Daca Notarul incheie Certificat mostenitor, gresit, doar pe 10ha:
- eroarea se repara pe cheltuiala notarului care a gresit sau
- se rezolva prin certificat suplimentar - pe cheltuiala ... "nevinovatului" mostenitor?
Va multumesc
Pot să fac cerere pt obținerea unui duplicat la un act de V-C din 1993,on-line?
Adica online?
Pentru succesiune imi este necesar un duplicat pentru locul de veci care figureaza pe numele sotului meu(el fiind decedat).
Cui trebuie sa ma adresez.
Multumesc
Citește mai mult
situatie dacă cei ce dețin originalul nu vor să-l prezinte ? Mentionez că intre timp cel care a comis acest abuz , cel ce a detinut ambele certificate si l-a folosit pe cel anterior a decedat iar copii lui care au beneficiat de mostenirea primului testament desi stiu ca exista si al 2 lea testament zic ca detin numai primul testament în original iar pentru cel adevărat doar o copie. Va rog respectos să-mi comunicati ce se poate face în această situație ?Dacă este vorba de actul propriu-zis prin care ați făcut vânzarea, într-adevăr originalul rămâne la notariat și vânzătorul și cumpărătorul primesc duplicate. Pentru mai multeexplicații, vedeți articolul de mai sus.
O întrebare, poate fii un document fals sau nul. Atât timp cât nu are semnături la nici unul sau a notarului
Referitor la întrebarea dv., după cum am arătat în articol, nu se semnează duplicatele. Dimpotrivă, ele își pierd valabilitatea dacă au fost semnate.
De unde as putea lua un duplicat, acesta fiindu-mi necesar la judecatorie, intr-un proces de partaj.
va multumesc anticipat , cu aleasa stima M.G.
În rest este exact cum ati dat exemplul...ce se poate face? Mulțumesc!
Multumesc!
Am ratacit duplicatul primit si am ramas cu o fotocopie.
Pot primi un alt duplicat de la biroul unde am primit primul duplicat? Are o valabilitate anume? Cam cat ar costa?
Dacă este mai vechi, în câteva zile.
In anul 1993 am cumpărat un ap, actele fiind întocmite la vremea respectivă de notariatul de stat de sector.
In cursul anului 2003 am pierdut contractul de vânzare cumpărare. La vremea respectivă, arhivele fostelor notariate de stat au fost preluate de judecătoriile de sector. Drept pentru care am solicitat eliberarea unei copii conforme cu originalul. Am primit o copie conforma cu originalul, cu stampila/parafa judecătoriei. Până la data prezentului mesaj, aceasta copie cf cu originalul eliberată de judecătoria de sector a ținut loc de act "original" acolo unde am avut nevoie, in
Citește mai mult
general pentru emitere/schimbare buletine, eu și familia mea.In acest an, 2021, când am mers să-mi schimb buletinul, de la evidența persoanelor mi-au comunicat că, copia actului emisă de judecătorie nu ține loc de act de proprietate și să solicit la Camera Notarilor Publici eliberarea unei copii "certificate" cu originalul. Am solicitat, am primit copia însă constat că este valabilă doar 6 luni. In conditiile date, ce fac la anul când expiră buletinul copilului, iar merg la Camera Notarilor Publici?? Adică din 6 in 6 luni eu trebuie sa cer o copie, contracost bineînțeles, că sa dovedesc că sunt proprietar???
Care ar fi solutia legala și definitiva să obțin documentul în cauză care sa fie valabil cu titlu permanent???
Printr-un imputernicit am cumparat e curand un teren intravilan, au fost depuse toate actele, s-a semnat contractul de vanzare cumparare iar notarul m-a spus ca mai dureaza in jur de trei saptamani pana cand se poate ridica duplicatul dupa contract.
As dori sa ma lamuresc daca pasii parcursi au fost cei corecti, ce se intampla in aceste 3 saptamani, de ce dureaza atat si ce documente trebuie sa primesc la finalizare fiindca notarul nu a fost foarte clar si as avea nevoie de parerea unui alt specialist.
Odata obtinut duplicatul dupa contract care sunt obligatiile mele ca proprietar?
Multumesc anticipat pentru raspuns!
Am cumparat acum 10 ani un apartament,iar cand am vrut sa il vindem notarul a realizat ca pe contract lipseste semnatura notarului, fiind prezent doar sigiliul si stampila. Din nefericire notarul si persoana care ne-a vandul apartamentul au decedat. Ce putem face in aceasta situatie?
Multumesc anticipat,
Ioana
Va multumesc
poate fi mandatat un cetatean strain (italian) sa semneze un contract de vanzare cumparare a unui apartament situat in Romania.
multumesc
va rog frumos sa ma lamuriti cu privire la pastrarea actului original in arhiva notarului, in cazul ca notarul isi inceteaza activitatea cine preia arhiva acestuia si unde pot fi gasite actele originale.
multumesc anticipat pentru raspuns
Pentru notarea promisiunii de vanzare-cumparare in cartea funciara mi s-a solicitat o copie legalizata dupa documentul cu titlul "Promisiune bilaterala de construire si vanzare-cumparare". M-am dus la un notar si mi s-a spus ca un astfel de document nu se legalizeaza. Mentionez ca documentul (Promisiune...) a fost "redactat de catre avocat ..., la Cluj-Napoca, azi ..., in 3 (trei) exemplare originale din care 2 (doua) au fost eliberate partilor" (e ultimul paragraf din document). Eu am primit un singur exemplar. Se legalizeaza sau nu un astfel de document? Oare trebuia sa cer duplicat? Va multumesc tare mult!
Autentificarea înscrisurilor = ansamblul actelor şi operaţiunilor realizate de notarul public prin care se conferă actelor şi documentelor scrise calitatea de înscrisuri autentice.
Act autentic = înscris care a fost întocmit de un notar public ori de altă autoritate competentă, care a fost citit, verificat şi atestat de către acesta în prezenţa părţilor, potrivit
Citește mai mult
procedurii prevăzute de lege. Pentru unele acte juridice - contractul de donaţie, contractul de vânzare-cumpărare referitor la bunuri imobile etc. - legea prevede obligaţia încheierii lor numai în formă autentică. Pe lângă înscrisurile supuse procedurii de autentificare, legea recunoaşte valoarea de act autentic şi altor înscrisuri (de ex: hotărârile judecătoreşti). Contractul de vânzare a unui bun mobil se poate face și sub semnătură privată și de obicei nu se face la un notar. De asemenea, doar actele redactate de notarii publici și alte autorități publice au valoare de înscris autentic, nu și cele redactate de către avocați (o altă confuzie des întâlnită în practică).Legalizarea copiilor de pe înscrisuri = reproducerea fidelă a documentului original, prin fotocopiere și legalizarea respectivei copii de către notarul public. Copia legalizată a înscrisului îi permite unei persoane fizice sau juridice doar să îşi dovedească un drept sau o calitate cu ajutorul altui document decât cel original.
Am "semnat" zilele trecut un contract de vanzare cumparare pentru un imobil, eliberandu-mi-se trei duplicate dupa contract. Problema este ca eu nu imi amintesc sa fi SEMNAT (eu ca si cumparator si nici vanzatorul) efectiv originalul, care stiu ca trebuie sa ramana in biroul notarial.
In conditiile de fata, avand in vedere ca eu detin cele 3 duplicate, as vrea sa stiu daca pot face o solicitare catre biroul notarial pentru a vedea originalul, si daca nu poate fi vazut (copie nu are sens sa cer pentru ca inteleg ca mi se va elibera tot duplicatul) vreau sa stiu care sunt riscurile
Citește mai mult
mele ca si cumparator ca acest contract sa nu fie considerat valabil - asta in conditiile in care eu, repet, as detine 3 duplicate dupa un contract original care nu contine semnaturile partilor.Multumesc!
Orice solicitări sau nelămuriri aveți cu privire la acel act va trebui să le adresați notarului public care l-a instrumentat.
Am fost prinsa la mijloc intre parerile diferite a doi notari. Eu si sotul meu suntem imputerniciti sa vindem un apartament, prin procura. Duplicatul eliberat are semnaturile celor care ne/au mandatat, semnaturi date in fata notarului( apr.2014 ). Notarul la care s-a facut contractul de vanzare-cumparare a ap, altul decat cel la care s-a facut procura, ne-a trimis sa solicitam un nou duplicat, care, dupa mai multe insistente, ne-a fost eliberat. Stiu ca la solicitarea partilor se poate elibera duplicatul, dar intrebarea mea e daca a fost necesar acest demers, mai ales ca am avut de suportat si un cost.
Am cumparat un imobil recent, si proprietarii nu mi-au dat decat copie dupa certificatul energetic, astefel incat in acest moment eu nu am originalul, iar ei nu mai sunt de gasit. Imi puteti spune daca lipsa originalului e o problema, sau daca se poate elibera un duplicat dupa acel certificat, eventual de catre acelasi inginer de audit energetic, ce l-a eliberat initial? Multumesc!
As dori sa va intreb unde as putea face un duplicat al contractului de vanzare-cumparare al apartamentului (din pacate l-am plastifiat).
Multumesc frumos,
Sonia Alexandru
Am cumparat un teren, am facut actele, am platit, numai ca am primit de la notar , un DUPLICAT. Cand trebuie sa primesc de la notar, actele in original?
Va multumesc
Citește mai mult
hirtii , pe baza carora am platit pe loc, impozitul pentru locul cumparat , la care am primit chitanta. Rugamintea mea este: Va rog frumos, sa ma informati, unde imi intabulez locul cumparat, si daca trebuia sa intabulez si casa (o camera de chirpici)..?.....La primarie..? Si ce demersuri trebuie sa fac pentru intabulare ,pina a ajunge la Notar...? . Eu va multumesc frumos, Cu Stima si Respect Florin Cozac. Email:cozacflorin80@yahoo.com . 0745194276. o zi buna va doresc !!