Art. 97
(1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii.
(2) Martorii-asistenţi vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi la luarea consimţământului.
(3) Nu poate fi martor-asistent persoana care:
a) nu a împlinit 18 ani;
b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d) este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.
In ceea ce priveşte aplicarea amprentei digitale pe cerere sau/şi pe unu sau mai multe exemplare ale înscrisului (conform actualelor dispoziţii din Legea nr. 36/1995 modificată prin Legea nr. 77/2012, pe unicul exemplar ce se semnează de părţi) precizăm că nu se aplică amprenta digitală nici pe cerere, nici pe unicul exemplar al înscrisului.
Dealtfel, această procedură se regăsea doar în Decretul Lege nr. 358/1944, privind Autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe
Citește mai mult
înscrisuri, care în art. 11 dispunea:„Părţile sau reprezentanţii lor, care sunt neştiutori de carte sau în imposibilitatea de a semna, vor imprima, în prezenţa magistratului, pe toate exemplarele înscrisului, în dreptul menţiunii despre numele şi domiciliul lor, degetul arătător de la mâna stângă.
In acest scop, se va îmbiba cu tuş ultima falangă a degetului, care se va răsuci pe înscris de la stânga spre dreapta, pentru a se imprima cât mai bine toată suprafaţa inferioară a acestei falange.
In caz de imposibilitate a imprimării degetului arătător de la mâna stângă, se va aplica în acelaşi mod impresiunea oricărui alt deget de la mâna stângă sau dreaptă, care se va identifica prin menţiune specială”
Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat şi Regulamentul de punere în aplicare a Decretului nr. 377/1960 aprobat prin H.C.M. nr. 1518/1960, nu a mai preluat procedura stabilită de Decretul Lege nr. 358/1944.
Astfel, art. 27 alin. 2 din susnumitul Regulament prevedea :
„In cazul acelora care din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cau%e nu pot semna, notarul de stat, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare, după ca% pe cerere sau în încheierea ce întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură.”
Aceleaşi dispoziţii au fost preluate de Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, care în art. 62 alin. (1) prevede:
„în capiii acelora care din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cau^e nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. ”
Această procedură s-a menţinut, însă pentru actele îndeplinite de către Comitelele executive ale unor sfaturi comunale sau orăşeneşti în conformitate cu Instrucţiunile nr.6/J din 18 februarie 1961 ale Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului pentru Problemele Organelor Locale ale Administraţiei de Stat art.25 alin.2 şi alin.3:
„în careul celor care din pricina infirmităţii, a bolii sau de orice alte causţe nu pot semna, secretarul sau delegatul comitetului executiv, îndeplinind actul, va dispune ca numele şi prenumele lor să fie scrise pe cererea de autentificare şi pe fiecare exemplar al înscrisului, în josul textului.
Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la manifestarea voinţei părţii de a semna înscrisul, secretarul sau delegatul comitetului executiv va putea să dispună ca partea să aplice pe cererea de autentificare de preferinţă, degetul arătător de la mâna stângă”
Faptul că, în practică unii notari, au continuat să folosească această procedură de aplicare a amprentei degetului arătător de la mâna stângă, este consecinţa unui reflex al procedurii prevăzute de Decretul Lege nr. 358/1944, procedură preluată, după cum am arătat mai sus şi de Instrucţiunile nr.6/J din 18. 08.1961 dar nu în temeiul unei dispoziţii legale.