Legea 36/1995

Art. 134 Legea 36/1995 Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale Procedura actelor notariale

CAPITOLUL V
Procedura actelor notariale

SECŢIUNEA a 5-a
Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale

Art. 134

(1) Litigiile dintre notarii publici cu privire la exercitarea profesiei, relaţiile profesionale, cele dintre asociaţi sau care privesc conlucrarea dintre diferitele forme de exerciţiu a profesiei sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Colegiul director al Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarii publici.

(2) Litigiile dintre notarii publici din Camere diferite, cele dintre notarii publici şi Camere, cele dintre Camere, cele dintre Camere, notarii publici şi Uniune, precum şi cele dintre Camere şi Uniune sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Consiliul Uniunii.

(3) Petentul va sesiza preşedintele Colegiului director al Camerei sau, după caz, preşedintele Consiliului Uniunii printr-o cerere în care va expune obiectul litigiului şi procedura aleasă.

(4) Cererea va fi comunicată părţii reclamate, care va fi invitată să îşi precizeze, în scris, punctul de vedere.

(5) Procedura de desfăşurare a arbitrajului sau medierii se va stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 134 Legea 36/1995 Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale Procedura actelor notariale




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Notariat Professio 7-09-2013
Noul regulament de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995:

SECŢIUNEA a 9-a
Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale

SUBSECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 289
(1) Anterior sesizării instanţei de judecată, litigiile dintre notarii publici, dintre notari şi organele profesionale, precum şi dintre organele profesionale, cu excepţia acelor litigii care sunt de competenţa Consiliului de disciplină, sunt supuse procedurii medierii sau, după caz, arbitrajului. În îndeplinirea acestor proceduri, părţile pot solicita soluţionarea
Citește mai mult litigiului pe calea medierii sau, după caz, a arbitrajului.
(2) Cererea prin care se solicită medierea sau, după caz, arbitrajul cuprinde cel puţin următoarele menţiuni: identificarea părţilor, descrierea aspectelor litigioase care urmează a fi soluţionate pe această cale, menţiuni cu privire la o eventuală clauză compromisorie, arătarea dovezilor pe care se întemeiază cererea, procedura aleasă pentru soluţionarea litigiului, precum şi semnătura solicitantului.

Art. 290
Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii, dispune convocarea Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Consiliului Uniunii şi citarea părţilor.

SUBSECŢIUNEA a 2-a
Procedura medierii

Art. 291
(1) Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie, la organul competent să soluţioneze procedura de mediere.
(2) În cazul imposibilităţii de prezentare a uneia dintre părţile convocate, partea în cauză va înştiinţa, în timp util, organul competent despre această împrejurare. La cererea acesteia şi cu acordul celeilalte părţi se stabileşte un nou termen pentru care se va relua procedura citării.

Art. 292
(1) Procesul de mediere are loc la sediul Colegiului director al Camerei care a primit sesizarea cu privire la existenţa litigiului sau la sediul Consiliului Uniunii.
(2) Procedura de mediere se închide, după caz, prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării totale sau parţiale a conflictului sau prin constatarea de către organul competent a eşuării medierii.
(3) La închiderea procedurii de mediere se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către părţi şi de organul competent.
(4) Când părţile aflate în dispută au ajuns la o înţelegere, se redactează de către organul competent un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de părţi.

SUBSECŢIUNEA a 3-a
Procedura arbitrajului

Art. 293
(1) Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii dispune măsurile necesare în vederea soluţionării acesteia prin procedura arbitrajului.
(2) Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie la organul competent să soluţioneze procedura de arbitraj.
(3) Litigiul se soluţionează printr-o hotărâre motivată. Hotărârea pronunţată este obligatorie pentru părţi.

Art. 294
Modul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrajului se stabileşte prin metodologie aprobată de către Consiliul Uniunii.

↑ ÎNAPOI SUS