Bd. Ion Mihalache 26-28
Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
0724 379 450
021 330 0213
birou@notari.pro
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
SECŢIUNEA a 5-a
Procedura lichidării pasivului succesoral
Art. 260
(1) La cererea şi cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public declanşează procedura lichidării pasivului succesoral.
(2) În cazul în care există date din care rezultă că succesiunea este vacantă, lichidarea pasivului succesoral se face la cererea oricărui creditor, cu acordul unităţii administrativ-teritoriale care urmează să culeagă moştenirea vacantă.
Art. 261
(1) Pentru stabilirea întinderii masei succesorale, atât sub aspectul
Citește mai mult
drepturilor, cât şi al obligaţiilor, notarul public procedează la inventarierea bunurilor defunctului. Nu fac obiectul lichidării bunurile care constituie amintiri de familie, precum şi orice alte bunuri exceptate, în acest scop, de legislaţia în vigoare.(2) După efectuarea inventarului, notarul public întocmeşte, în condiţiile legii, tabloul creditorilor.
(3) Tabloul creditorilor se comunică la Camera în care notarul public îşi are sediul biroului notarial, în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia, şi se completează, dacă este cazul, şi cu alţi creditori, în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale.
(4) Tabloul creditorilor cuprinde:
a) numele şi prenumele creditorilor şi datele de identificare ale acestora;
b) cuantumul creanţelor şi garanţiile afectate acestora, precum şi înscrisurile doveditoare.
Art. 262
(1) După definitivarea tabloului creditorilor, notarul public procedează la eliberarea certificatului succesoral de lichidare.
(2) Certificatul succesoral de lichidare se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul cuprinde numărul, calitatea şi întinderea drepturilor moştenitorilor şi legatarilor, compunerea masei succesorale prin evidenţierea activului şi pasivului, acordul moştenitorilor privind modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii.
(3) În certificatul succesoral de lichidare eliberat de notarul public se menţionează şi ordinea de preferinţă a creditorilor, stabilită de lege, la plata datoriilor.
(4) Notarul public solicită înregistrarea certificatului succesoral de lichidare în RNNEC şi, după caz, în cartea funciară, AEGRM şi în alte registre de publicitate. Începerea procedurii de lichidare a pasivului succesoral se face publică şi pe pagina de internet a Camerei.
Art. 263
(1) Lichidarea pasivului succesoral se face de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii şi menţionat în certificatul succesoral de lichidare.
(2) Convenţia de lichidare reprezintă acordul moştenitorilor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, se încheie în formă autentică şi are valoarea unui mandat special.
(3) Convenţia de lichidare cuprinde: numele şi prenumele lichidatorului, puterile acestuia şi condiţiile în care se vor vinde bunurile succesorale; dacă obligaţiile moştenitorilor se sting în alt mod decât vânzarea prin bună învoială sau licitaţie publică, prin convenţie se va stabili natura juridică a actului, dare în plată, cesiune de creanţă sau orice altă modalitate prevăzută de lege sau convenită de părţi; modul în care se vor stinge drepturile reale ce grevează bunurile succesorale; sumele rezultate din lichidare se vor consemna într-un cont bancar deschis pe numele lichidatorului, destinat plăţii tuturor datoriilor succesiunii; data la care se va face lichidarea, dacă părţile au stipulat un termen, sau condiţia de a rămâne temporar în coproprietate.
(4) Lichidatorul procedează la valorificarea bunurilor potrivit convenţiei de lichidare sau, după caz, sesizează Camera, în vederea organizării vânzării la licitaţie publică a bunurilor succesorale în condiţiile stabilite prin regulamentul privind procedura de organizare a licitaţiilor, aprobat de Consiliul Uniunii.
(5) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor lichidate se depun într-un cont bancar nepurtător de dobânzi, cont deschis de biroul notarial în scopul consemnării acestor sume.
Art. 264
(1) După îndeplinirea de către lichidator a obligaţiei prevăzute de art. 131 din lege, notarul public eliberează certificatul de moştenitor, care va evidenţia în masa succesorală produsul net al lichidării.
(2) Dacă activul nu acoperă întregul pasiv al moştenirii, în certificatul de moştenitor se vor menţiona moştenitorii, cotele ce revin acestora, precum şi pasivul succesoral rămas neacoperit după lichidare.
(3) În cazul în care se constată existenţa unor bunuri şi/sau debite care au fost omise la stabilirea masei succesorale, notarul public reia procedura succesorală şi, după caz, valorificarea bunurilor în vederea îndestulării creditorilor ale căror creanţe nu au fost stinse, înscrişi în tabloul creditorilor.
(4) În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare, inclusiv cheltuieli cu spezele şi comisioanele bancare pentru plata sumelor rezultate în urma lichidării, costurile generate de procedura lichidării succesorale se acoperă cu preferinţă faţă de alte creanţe, creditorii succesiunii şi moştenitorii având posibilitatea să le plătească anticipat, după care şi le vor recupera din sumele aflate la dispoziţia lichidatorului.
SECŢIUNEA a 6-a
Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora în vederea lichidării pasivului succesoral
Art. 265
(1) În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile.
(2) Licitaţia prevăzută la alin. (1) se organizează şi se desfăşoară conform prevederilor Codului de procedură civilă privind vânzarea la licitaţie publică a bunurilor mobile şi imobile în cadrul procedurii executării silite, care se aplică în mod corespunzător.
(3) Fiecare etapă procedurală a licitaţiei organizate de către Cameră pentru lichidarea pasivului succesoral, precum şi rezultatul acesteia se certifică de către notarul public instrumentator al dosarului succesoral.
Art. 266
(1) Licitaţia se finalizează prin întocmirea unei încheieri de certificare a rezultatului licitaţiei, care se semnează de către notarul public care instrumentează procedura succesorală, de către lichidator şi de dobânditorul bunului.
(2) Pe baza încheierii de certificare a rezultatului licitaţiei, notarul public care instrumentează procedura succesorală întocmeşte, cu respectarea formelor prevăzute de lege, actul prin care se transmite dreptul de proprietate asupra bunului către dobânditor.
(3) Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor. în cuprinsul actului notarial se vor arăta sarcinile care grevează bunul şi, dacă este cazul, condiţiile în care acestea se vor stinge şi radia din registrele de publicitate.
(4) Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se consemnează într-un cont bancar separat, deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 1.155, 2.333 şi 2.342 din Codul civil fiind aplicabile corespunzător.