Nu, nu se poate renunța printr-o declarație notarială la drepturile și/sau îndatoririle părintești. Doar o instanță poate pronunța decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti și numai în situații grave precum acelea în care părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. De asemenea, referitor la obligația ca tatăl copilului să păstreze o distanță față de dv. și copil, aceasta poate fi dispusă tot numai de o instanță de judecată, prin ordin de protecție, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se institui o astfel de măsură. | Notariat Professio ⌂ Bd. Ion Mihalache 26-28, Bucureşti, Sector 1, zona Piața Victoriei ☎ 0724 379 450 ☉ Luni-Joi 9-16, Vineri 9-14 | |
|