Act juridic civil
Actul juridic civil este o manifestare de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice săvîrşită cu scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile.
Prin caracterul său voliţional, actul juridic civil se deosebeşte de celelalte fapte juridice, respectiv de evenimentele şi acţiunile săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice.
Când este opera unei singure voinţe, actul juridic civil este unilateral;
Când este opera a două sau mai multe voinţe, actul juridic civil este bilateral sau multilateral.
Cele mai multe acte juridice civile sunt bilaterale şi se numesc convenţii sau contracte.
Actele juridice civile unilaterale produc efecte juridice numai în mod excepţional, în cazurile anume prevăzute de lege.
După cum procură fiecăreia dintre părţi, sau numai uneia dintre ele, un folos patrimonial, actele juridice civil sunt cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, iar acestea din urmă pot fi liberalităţi sau acte dezinteresate.
După cum sunt făcute pentru a-şi produce efectele în timpul vieţii părţilor sau numai după deces, actele juridice civile pot fi acte între vii sau acte pentru cauză de moarte.
Actele juridice civile care dau naştere, între părţi, unor drepturi pentru viitor sunt constitutive, cele care transmit sau strămută între părţi drepturi reale sunt translative, iar cele care definitivează între părţi (cu efect retroactiv) drepturi care existau anterior încheierii lor sunt declarative.
Pentru a fi valabil, orice act juridic civil trebuie să aibă următoarele elemente structurale:
- consimţământul persoanei (sau persoanelor) care încheie actul juridic civil;
- capacitatea de a-l încheia;
- un obiect determinat şi licit;
- o cauză licită.
În principiu, actele juridice civile sunt consensuale, voinţa juridică a părţilor producând efecte juridice independent de forma în care se manifestă. Prin excepţie, unele acte juridice civil sunt formale sau solemne, valabilitatea lor fiind condiţionată de respectarea formei anume prevăzute de lege pentru exprimarea voinţei.
Cele mai multe acte juridice civil sunt pure şi simple, însă unele dintre ele pot fi afectate de modalităţi (termene sau condiţii).
Actul juridic civil produce efecte (creează, modifică, transmite sau stinge drepturi şi obligaţii civile) între părţile care l-au încheiat (vedeţi şi principiul relativităţii efectelor contractului) şi, în măsura prevăzută de lege, şi faţă de succesorii (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) şi faţă de creditorii chirografari ai părţilor.
Actul juridic civil nu poate da naştere decât în mod excepţional unor drepturi sau obligaţii faţă de terţe persoane, dar situaţiile juridice pe care le-a creat sunt opozabile terţilor, în condiţiile prevăzute de lege. Actul juridic civil încheiat cu încălcarea prevederilor legale este lipsit de eficienţă, fiind sancţionat cu nulitatea.