Art. 517 Cod civil Despre uzufruct
Capitolul I
Despre uzufruct
Despre uzufruct
Art. 517
Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sînt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa.
"Noţiune
Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa."
Alte definiții ale dreptului de uzufruct:
„Dreptul de uzufruct este acel drept real principal derivat, esenţialmente temporar, asupra bunului sau bunurilor ce aparţin în proprietatea altei persoane, care conferă titularului său, numit uzufructuar, atributele de posesie şi folosinţă, cu obligaţia de a le conserva substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea
Citește mai mult
uzufructului" (L. Pop, L.M. Harosa).„Uzufructul este o dezmembrare a proprietăţii. Dintre cele trei atribute ale proprietăţii depline, uzufructul nu are decât primele două: usus şi fructus. Uzufructuarul nu poate niciodată dispune de lucru înstrăinându-l sau distrugându-l; el nu are deci abusus. Atributul abusus aparţine numai proprietarului" (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu).
Pentru informaţii mai detaliate despre uzufruct, citiți acest articol: Dreptul de uzufruct viager.
Pentru a afla preţul unui contract de vânzare cu uzufruct viager la biroul nostru notarial, folosiți acest calculator: Calculator costuri vânzare cu uzufruct viager