Cuprinsul testamentului
Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispoziţii de ultimă voinţă, care, fiecare în parte, constituie un act juridic independent de celelalte. Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, care sunt acte juridice referitoare la bunurile care alcătuiesc patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Totusi, testamentul poate cuprinde şi alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, cum ar fi:
- sarcini impuse legatarilor, respectiv obligaţii de natură patrimonială sau morală pe care trebuie să le execute gratificatul, dacă acceptă legatul (art. 830 C. civ.);
- dezmoşteniri (exheredări), respectiv acele dispoziţii prin care sunt înlăturaţi de la moştenire expres sau implicit toţi sau anumiţi moştenitori legali nerezervatari sau cei rezervatari, de la cotitatea disponibilă (art. 841 C. civ.);
- desemnarea unuia sau chiar a mai multor executori testamentari, persoane fizice care să indeplinească actele de ultimă voinţă a testatorului;
- revocarea dispozitiilor unui testament întocmit anterior;
- retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior;
- partajul/ împărţeală de ascendent (art. 795 C. civ.);
- recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. 57 Codul familiei);
- alte dispoziţii de ultimă voinţă cum ar fi cele privitoare la funeralii şi îngropare, recunoaşterea unei datorii etc.
Consecinţele teoriei actelor juridice de sine stătătoare, incluse in testament
Testamentul nu este un act juridic omogen, ci constituie o simplă formă, un tipar în care se îmbracă o pluralitate de acte juridice de sine stătătoare care pot sa nu vizeze transmisiunea patrimoniului succesoral, fiecare act având regimul său juridic distinct. Având în vedere acest aspect, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne aflăm în faţa a două sau mai multe acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament. De aici următoarele consecinţe:
- validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie analizată separat, pentru fiecare în parte, deoarece este posibil ca un act să fie nul, iar celelalte perfect valabile;
- revocarea unor dispoziţii testamentare printr-un testament ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii ale testamentului revocator ar fi ineficace, dacă dispoziţia revocatorie este valabilă şi testamentul care o conţine nu este nul în întregime;
- deoarece forma testamentară este comună, viciile de formă se răsfrâng asupra tuturor dispoziţiilor a căror validitate este condiţionată de validitatea testamentului;
- recunoaşterea unui copil in cadrul unui testament se distinge de celelalte dispoziţii deoarece este un act irevocabil şi produce efecte imediat. Validitatea actului de recunoaştere nu depinde de validitatea testamentului dacă condiţiile speciale prevăzute de lege pentru recunoaştere sunt îndeplinite; exemple: recunoaşterea făcută printr-un testament autentic conjunctiv, nul de drept, este valabilă deoarece s-a făcut prin act autentic.
Interpretarea continutului testamentului
Dacă testatorul nu si-a exprimat clar vointa sa in cuprinsul testamentului scris, mostenitorii interesati pot adresa instantei de judecata o actiune prin care sa solicite acesteia să interpreteze asupra dispozitiilor neclare din cadrul testamentului.
Legea nu stabileşte reguli de interpretare decât referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ şi care trebuie să fie prestat de calitate mijlocie. Aşa fiind se admite că sunt aplicabile, în mod corespunzător şi în această materie regulile care guvernează interpretarea contractelor ( art. 977-985 Cod civil) referitoare la interpretarea contractelor.
Aspecte care trebuie avute în vedere în mod special în materia interpretării testamentelor:
- interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie făcută potrivit intenţiei reale a testatorului şi nu după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.)
- intenţie reală a testatorului se va cauta, pe cât posibil, in chiar conţinutul testamentului şi numai într-un plan secundar in acte si împrejurări exterioare acestuia;
- în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali (nu in favoarea legatarilor), făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 983, pentru că în acest caz debitorii sunt moştenitorii legali, ei datorând plata legatelor.
- interpretarea trebuie făcută de aşa manieră încât să nu se anihileze regula potrivit căreia „când o clauză este susceptibilă de două înţelesuri ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce nici unul” (art. 978 C. civ.). Aceasta pentru ca practica succesorala a aratat că succesiunea legală este regula iar cea testamentară excepţia, iar cine uzează de excepţie trebuie să o facă de o manieră clară şi neechivocă;
- clauzele testamentare se interpretează coroborat, "unele prin altele", dându-se fiecăreia înţelesul care rezultă din actul întreg.
In cazul decesului meu, sotia are dreptul la cota parte din aceste bunuri, avand in vedere ca nu locuim in casa aflata in discutie