Art. 52 Regulament de organizare si functionare ANCPI
Art. 52
Sefii de servicii/birouri sunt subordonati consiliului de administratie, directorului general, directorului general adjunct si directorului directiei, cu exceptia sefilor de servicii independente, care sunt subordonati directorului general. Sefii de servicii/birouri, in exercitarea sarcinilor prevazute in fisa postului, asigura:
a) indrumarea, organizarea, coordonarea, controlarea activitatii salariatilor din subordine, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare, procedurile, regulamentele, ordinele directorului general si hotararile consiliului de administratie;
b) elaborarea agendei de lucru a serviciilor/birourilor pe care le conduc;
c) participarea salariatilor din subordine la comisiile la care sunt desemnati;
d) asigurarea distribuirii judicioase a sarcinilor de serviciu pe salariati si controlarea modului de realizare a acestora si a activitatii desfasurate in cadrul serviciilor/birourilor;
e) semnarea, aprobarea sau avizarea, dupa caz, a documentelor care intra in atributiile serviciilor/birourilor pe care le coordoneaza;
f) raportarea periodica conducerii Agentiei Nationale despre activitatea serviciilor/birourilor;
g) indeplinirea oricaror alte atributii stabilite de conducerea Agentiei Nationale conform legislatiei in vigoare;
h) initierea si participarea la elaborarea de acte normative privind activitatea compartimentelor coordonate;
i) colaborarea cu celelalte compartimente din Agentia Nationala in vederea indeplinirii obiectivelor si sarcinilor de serviciu primite;
j) asigurarea confidentialitatii datelor prelucrate sau la care au acces salariatii;
k) urmarirea solutionarii corecte si in termen a solicitarilor de informatii si documente de interes public, in colaborare cu Serviciul de comunicare si relatii cu publicul, in conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public;
l) evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale ale personalului aflat in subordine, impreuna cu Directia de resurse umane;
m) intocmirea rapoartelor de activitate trimestriale si anuale privind activitatea depusa.