OUG 50/2010 actualizata - contractele de credit

GUVERNUL ROMÂNIEI

Ordonanta de Urgenta OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

publicata in Monitorul Oficial nr. 389 din 11.6.2010

Actualizata prin Lege nr. 288/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori 02 ianuarie 2011

Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.

Ţinând cont de faptul că în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european şi că s-ar crea o denaturare a concurenţei, luând în considerare faptul că actul normativ încurajează mobilitatea consumatorilor în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive, în condiţiile generate de criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie, actul normativ creează cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparentă şi liberă concurenţă, instituindu-se astfel mecanisme care să menţină un grad suficient de solvabilitate atât debitorilor, cât şi creditorilor, pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol
Art. 51 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Informaţii privind rata dobânzii aferente creditului
Art. 52 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma descoperit de cont
Art. 53 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma descoperit de cont
Art. 54 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Contractele de credit pe durată nedeterminată
Art. 55 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Contractele de credit pe durată nedeterminată
Art. 56 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Descoperitul de cont cu aprobare tacită
Art. 57 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Descoperitul de cont cu aprobare tacită
Art. 58 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere
Art. 59 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere
Art. 60 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere
Art. 61 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere
Art. 62 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere
Art. 63 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere în cazul contractelor de credit legate
Art. 64 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere în cazul contractelor de credit legate
Art. 65 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Dreptul de retragere în cazul contractelor de credit legate
Art. 66 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Rambursarea anticipată
Art. 67 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Rambursarea anticipată
Art. 68 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Rambursarea anticipată
Art. 69 OUG 50/2010 Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată Rambursarea anticipată
Art. 70 OUG 50/2010 Cesiunea de drepturi
Art. 71 OUG 50/2010 Cesiunea de drepturi
Art. 72 OUG 50/2010 Dobânda anuală efectivă
Art. 73 OUG 50/2010 Dobânda anuală efectivă
Art. 74 OUG 50/2010 Dobânda anuală efectivă
Art. 75 OUG 50/2010 Dobânda anuală efectivă
Art. 76 OUG 50/2010 Dobânda anuală efectivă
Art. 77 OUG 50/2010 Anumite obligaţii ale intermediarilor de credit faţă de consumatori
Art. 78 OUG 50/2010 Anumite obligaţii ale intermediarilor de credit faţă de consumatori
Art. 79 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 80 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 81 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 82 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 83 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 84 OUG 50/2010 Alte dispoziţii
Art. 85 OUG 50/2010 Competenţă, sesizare şi control
Art. 86 OUG 50/2010 Competenţă, sesizare şi control
Art. 87 OUG 50/2010 Competenţă, sesizare şi control
Art. 88 OUG 50/2010 Competenţă, sesizare şi control
Art. 89 OUG 50/2010 Competenţă, sesizare şi control
Art. 90 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 91 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 92 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 93 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 94 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 95 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 96 OUG 50/2010 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ANEXA Nr. 1 OUG 50/2010
ANEXA Nr. 2 OUG 50/2010
ANEXA Nr. 3 OUG 50/2010
2
Pagina 2 din 2