Art. 52 OUG 50/2010 Informaţii şi drepturi privind contractele de credit Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma descoperit de cont
Informaţii şi drepturi privind contractele de credit
SECŢIUNEA a 4-a
Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma descoperit de cont
Art. 52
(1) În cazul unui contract de credit care are ca obiect un împrumut acordat sub forma descoperit de cont consumatorul este informat:
a) în mod regulat;
b) prin intermediul unui extras de cont;
c) pe hârtie sau pe alt suport durabil.
(2) Extrasul de cont conţine următoarele informaţii:
a) perioada exactă la care se referă extrasul de cont;
b) cuantumurile şi datele tragerilor;
c) soldul din extrasul anterior şi data acestuia;
d) noul sold;
e) datele şi sumele plăţilor efectuate de consumator;
f) rata dobânzii aferente creditului aplicată;
g) orice costuri care au fost aplicate;
h) după caz, suma minimă de plată.