Legea 36/1995

Art. 162 Legea 36/1995 Arhiva şi evidenta activităţii Controlul activităţii notariale, arhiva şi evidenta activităţii

CAPITOLUL VI
Controlul activităţii notariale, arhiva şi evidenta activităţii

SECŢIUNEA a 2-a
Arhiva şi evidenta activităţii

Art. 162

(1) Camera şi sediile secundare ale acesteia vor avea arhivă proprie şi vor putea deţine şi conserva inclusiv arhiva birourilor notariale, conform aprobării Colegiului director al Camerei.

(2) Arhivele Camerelor constituite în condiţiile alin. (1), arhivele birourilor notariale şi ale registrelor naţionale notariale sunt de utilitate publică.

(3) Pentru eliberarea duplicatelor sau a copiilor legalizate de pe actele din aceste arhive, pentru îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite, precum şi pentru reconstituirea actelor notariale, Colegiul director va desemna un notar public.

(4) Pentru eliberarea de copii certificate de pe actele din aceste arhive, Colegiul director va desemna un angajat cu studii juridice al Camerei.

(5) Competenţa eliberării copiilor legalizate de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparţine instituţiei care a preluat arhiva acestora.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 162 Legea 36/1995 Arhiva şi evidenta activităţii Controlul activităţii notariale, arhiva şi evidenta activităţii




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS