Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
Art. 155
(1) La cererea părţii, notarul public poate elibera un duplicat al unui act original aflat în arhiva sa.
(2) În textul duplicatului se reproduc cuvânt cu cuvânt atât cuprinsul înscrisului, cât şi cel al încheierii prin care s-a încuviinţat întocmirea înscrisului original. În locul semnăturii originale se menţionează numele de familie şi prenumele fiecărui semnatar.
(3) Duplicatul are aceeaşi forţă probantă ca şi înscrisul original.
(4) Competenţa eliberării duplicatelor de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparţine instituţiei care a preluat arhiva acestora.
SUBSECŢIUNEA a 8-a
Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale
Art. 328
(1) Eliberarea duplicatelor se face în condiţiile art. 155 din lege.
(2) Duplicatul unui înscris notarial se poate elibera la cererea oricăreia dintre părţi, a reprezentantului legal sau convenţional, a succesorilor acestora, precum şi a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim.
(3) Duplicatul reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului şi a încheierii notariale, cu excepţia semnăturii părţilor şi
Citește mai mult
a notarului instrumentator. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi a notarului public instrumentator se menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar.(4) Pe prima pagină a duplicatului se aplică o parafă cu menţiunea „DUPLICAT“. După redarea fidelă a conţinutului actului, inclusiv a conţinutului încheierii notariale, se introduce formula de duplicat, cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul: „Prezentul duplicat al actului .........., cu nr. .........., din data .........., încheiat de către notarul public .........., se eliberează la cererea lui .........., în calitate de .........., domiciliat în .........., identificat cu .........., CNP .........., într-un număr de .......... exemplare, de .........., notar public, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul. Onorariul în sumă de .......... lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ..........“ În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conţinut: „Prezentul duplicat al actului .........., cu nr. .........., din data .........., încheiat de către notarul public .........., se eliberează la cererea lui .........., în calitate de .........., domiciliat în .........., identificat cu .........., CNP .........., într-un număr de .......... exemplare, de .........., notar public, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Onorariul în sumă de .......... lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ..........“
(5) Dacă originalul actului a fost rectificat, duplicatul cuprinde atât conţinutul actului, cât şi pe cel al încheierii de rectificare.
(6) Dacă pe actul original aflat în arhiva notarului public sau a Camerei există menţiunea revocării sau a anulării totale ori parţiale, nu se poate elibera duplicat de pe acesta. În acest caz, se poate elibera copie legalizată din arhivă, în condiţiile din prezentul regulament.
(7) În cazul cererii de eliberare a unui duplicat de pe actele autentice încheiate într-un singur exemplar original, altul decât cele eliberate la autentificare, încheierea de eliberare a duplicatului va primi număr distinct din registrul general şi va purta data eliberării, pentru fiecare exemplar eliberat.
(8) Eliberarea duplicatului de pe actele autentice întocmite într-un singur exemplar original se face de pe actul autentic, conform art. 225 alin. (6), păstrat în arhiva notarului public.