Legea 36/1995

Art. 105 Legea 36/1995 Procedura succesorală Procedura actelor notariale

CAPITOLUL V
Procedura actelor notariale

SECŢIUNEA a 3-a
Procedura succesorală

Art. 105

(1) După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit.

(2) Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunţă la moştenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informaţiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afişare la ultimul domiciliu al defunctului, afişare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire naţională.

(3) Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează şi moştenitorii legali. În ambele cazuri se va cita şi executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament.

(4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.

(5) În cazul moştenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal şi autoritatea tutelară.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 105 Legea 36/1995 Procedura succesorală Procedura actelor notariale




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Alexandru Surdescu 11-02-2013
Potrivit art. 1103 din noul Cod Civil, dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Prin urmare, atât acceptarea succesiunii, cât şi renunţarea la moştenire trebuie făcută în termen de un an, prin declaraţie autentică care se poate da la orice notariat.

↑ ÎNAPOI SUS