Art. 5 Legea 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de birouri notariale
Art. 5
(1) Ministerul Justitiei intocmeste listele cu interpretii si traducatorii autorizati, precum si cu cei prevazuti la art. 61 alin. (4), pe care le comunica Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetului National Anticoruptie si curtilor de apel.
(2) Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie va comunica listele cu interpretii si traducatorii autorizati parchetelor din subordine.
(3) Curtile de apel vor transmite aceste liste tribunalelor si judecatoriilor din circumscriptiile lor.
(4) Listele se comunica, de asemenea, Ministerului Administratiei si Internelor, Uniunii Nationale a Notarilor Publici, Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, care le vor aduce la cunostinta, dupa caz, organelor de cercetare penala din subordine, birourilor notarilor publici, barourilor de avocati si birourilor executorilor judecatoresti.
(5) Actualizarea listelor prevazute la alin. (1)-(4) se va face periodic, in functie de autorizarea unor noi persoane sau de incetarea calitatii de interpret ori de traducator autorizat.
Legea Nr. 178/1997 actualizata si modificata de:Ordonanta nr. 11/2005 - privind modificarea Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de birourile notarilor publici, de avocati si de Ministerul Justitiei din 21 ianuarie 2005, M. Of. 98/2005;