Art. 171 Legea 105/1992 Norme de procedură în materie de drept internaţional privat Efectele hotărîrilor străine
Norme de procedură în materie de drept internaţional privat
Secţiunea a IV-a
Efectele hotărîrilor străine
Art. 171
Cererea de recunoaştere a hotărîrii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de legea procedurală română şi va fi însoţită de următoarele acte:
a) copia hotărîrii străine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmînare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărîrea;
d) orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărîrea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de art. 167.
Actele prevăzute în alin. 1 vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sînt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.