Art. 167 Legea 105/1992 Norme de procedură în materie de drept internaţional privat Efectele hotărîrilor străine
Norme de procedură în materie de drept internaţional privat
Secţiunea a IV-a
Efectele hotărîrilor străine
Art. 167
Hotărîrile referitoare la alte procese decît cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) hotărîrea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii menţionate, competenţa să judece procesul;
c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărîrilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărîrea.
Dacă hotărîrea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmînată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cît şi actul de sesizare a instanţei şi ea i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărîrii.
Caracterul nedefinitiv al hotărîrii străine, decurgînd din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.