Art. 9 Regulament examen notar Stabilirea subiectelor şi desfăşurarea examenului
Stabilirea subiectelor şi desfăşurarea examenului
Art. 9
(1) Cu cel mult 48 de ore înaintea începerii probei teoretice, comisia de examinare formează 10 seturi a câte 5 subiecte din tematica şi bibliografia stabilite potrivit art. 3 alin. (1). Fiecare set va cuprinde, în mod obligatoriu, două subiecte din dreptul civil şi un subiect din legislaţia notarială.
(2) Cu cel mult 48 de ore înaintea susţinerii probei practice, comisia prevăzută la alin. (1) formează 10 seturi a câte 5 subiecte.
(3) Seturile de subiecte pentru ambele probe se semnează de toţi membrii comisiei de examinare, se introduc în plicuri care se sigilează şi se ştampilează atât cu ştampila Uniunii, cât şi cu cea a Ministerului Justiţiei, apoi se depozitează luându-se măsurile de siguranţă ce se impun. Asigurarea şi răspunderea pentru securitatea subiectelor revin preşedintelui examenului.