Nulitate absolută testament
Nerespectarea condiţiilor generale și/sau speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se sancţionează cu nulitatea absolută. Orice persoană interesată poate solicita instanței constatarea nulităţii absolute a unui testament, atât pe cale de excepție, în timpul unui proces, cât și prin intermediul unei acțiuni în justiție cu acest obiect.
Sancțiunea nulității absolute este atenuată sau devine inaplicabilă în urmatoarele situații:
a) moştenitorii legali sau alţi reprezentanţ ai testatorului pot acoperi, după moartea testatorului, nulitatea pentru vicii de formă prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a actului, dacă o fac în mod benevol si in cunoştinţă de cauză;
b) rămâne valabilă orice dispoziţe testamentară care, conform legii, poate fi facuta şi în altă formă decât cea testamentara, dar care a fost inclusa intr-un testamentul nul absolut; De exemplu, este valabilă recunoașterea unui copil printr-un testament autentic și nul pe motiv că este conjunctiv. Recunoașterea copilului ar produce în acest caz efecte pentru că este făcută prin act autentic conform art. 416 din noul Cod Civil.
c) testamentul autentic, mistic sau privilegiat care este nul pentru vicii de formă, ramane valabil ca testament olograf dacă testatorul l-a scris, datat şi semnat cu mâna sa;
d) dacă testamentul s-a făcut sub incidenţa altor legi ori în străinătate sau de către străini, regulile de formă se apreciază diferit, aplicându-se sub aspectul formei regula tempus regit actum, în plan spaţial aplicându-se principiul locus regit actum;
e) interzicerea testamentului conjunctiv nu este o reglementare de ordine publică.
Precizez ca una dintre nepoate a avut testament facut si reziliat dupa jumatate de an am ajuns eu sa l intretin am sanse de castig???
Va multumesc frumos
Citește mai mult
specifica că la data aceea nu era căsătorit și că are o fiică și că i lasă ei toate bunurile ei, eu nu am știut de acest Testament și pe soț l am întrebat dacă i-a făcut acesteia un Testament la care el mi a negat specific că în actul de vânzare cumparare a imobiliarului soțul meu a dat o declarație că precum și eu am dreptul ca soție Art 339 cod civil suma este trecută jumătate în euro iar restul în lei.Avand in vedere că aceasta avea acest Testament și știa ce scrie în el de ce a acceptat să ni l vândă nouă? Ca totul să i rămână ei?Ce pot face?Vedeți mai multe
Nulitate Absoluta a Testamentul se poate face și din străinătate? De ce acte am nevoie pentru aceasta și cit costă?
Citește mai mult
notarul, fiind un jurist specializat în materie succesorală, se va asigura că testamentul are un conţinut clar şi nu conţine clauze contrare legii sau bunelor moravuri, făcându-l astfel foarte greu de contestat/anulat în instanţă.Revenind la întrebarea dv., da puteți să depuneți și din străinătate o acțiune în justiție prin care să solicitați nulitatea absolută a unui testament. În acest sens puteți angaja un avocat care vă va comunica și costurile și dacă există într-adevăr o oportunitate în efectuarea unui astfel de demers.
Mai menționez că d-na a plecat de acasă în Azil mințind pe tata că merge doar să facă niște analize în Spital, iar acum după ce a murit tata ar vrea să vină înapoi.
Citește mai mult
dispunătorul nu ar fi făcut testamentul. De asemenea, fiind vorba de un viciu de consimțământ, sancțiunea este nulitatea relativă, nu cea absolută. Pentru nulitatea relativă există un termen de prescripție al acțiunii. Trebuie văzut dacă vă mai aflați în cadrul acestui termen.va multumesc. pap aurel
Cu respect mă adresez Domniilor Voastre cu următoarea întrebare: În anul 1987 bunica mea paternă, prin testament, și-a lăsat bunurile mobile și imobile uneia dintre fiicele sale. După moartea bunicii, moștenitoarea a dezbătut succesiunea. Ea a transcris pe numele ei casa moștenită și terenul aferent acesteia. Bunicii mei au mai lăsat un teren (grădină) de peste 1000 de m.p. Cu ocazia dezbaterii succesiunii acest teren a fost împărțit în trei, pe numele celorlalți trei frați ale moștenitoarei.
După ce moștenitoarea a lotizat acel teren pe numele celorlalți trei frați, le-a evaluat în parte,
Citește mai mult
dându-și în judecată ceilalți frații pentru despăgubiri.Conform unei hotărâri judecătorești, unul dintre frații moștenitoarei, tatăl meu, trebuia să-i plătească acesteia o sultă în valoare de 49milioanele lei în 1999.Tatăl meu, nefiind de acord cu plata acelei sume, moștenitoarea a început să-i liciteze casa. Între timp, în anul 2002 a intervenit o tranzacție între moștenitoare și tatăl meu, acesta din urmă dându-i moștenitoarei suma de zecemilioanelei, suma cerută de ea pt. împăcare. În tranzacție s-a menționat faptul că părțile se împacă, licitația casei se anulează.În pofida acestui fapt, moștenitoarea continua licitația casei.Dar, în casa licitată erau proprietari ambii mei părinți de 1/1. Nefiind făcută nicio împărțeală a casei, nu se știa care era partea tatălui meu, mai mult, în anul 2004 Judecătoria a suspendat licitația.
Executorul nu putea vinde partea tatălui meu, neexistând niciun act care să ateste care ar fi partea sa din casă.În 2003 luna mai, executorul a vândut pe nevăzute, printr-o licitație ținută în biroul său partea tatălui meu din casă.După ce a șters din cartea funciară a casei numele tatălui meu, cumpărătorii au devenit coproprietari cu mama mea, după această tranzacție cu executorul, cumpărătorii împărțind casa și terenul aferent acesteia.Cumpărătorii au susținut că ar fi cumpărat pe nevăzute partea dinspre stradă a casei, dându-mi în judecată părinții pentru evacuare. Cumpărătorii au fost puși în posesie de două ori: în anul 2006 și 2010.
În 2010 au făcut în așa fel, încât au ocupat toată curtea, au schimbat încuietorile porților, mama mea neavând acces în curte și partea sa din casă, cu toate că este la zi cu impozitul acesteia.
De fapt, cumpărătorii îi dau voie mamei să intre în capătul casei există o porțiune de cca 80 c.m.lățime de-alungul peretelui casei, în adâncime de cca 15 metri, sub streașină, în dreapta existând gardul vecinilor, spațiul fiind foarte îngust.
În data de 25 sep.anul curent, s-a făcut o anchetă, venind la fața locului o dnă judecător. Acesta a respins cererea mamei mele de a folosi porțile de acces.Deci,mama poate să folosească ca și cale de acces acea porțiune de 80-90 de cm lățime în capătul casei, de-alungul peretelui casei, de 15 metri, sub streașină. Spațiul fiind foarte îngust, nu se poate introduce/scoate nimic din casă, nemaivorbind de un incendiu.Dacă s-ar produce, și casa vecinilor ar arde.
Deoarece toate acestea au rezultat și își continuă efectele și în ziua de azi din cauza acelui testament lăsat de bunica mea în anul 1987, nu s-ar putea cere o anulare absolută a acelui testament ?
Vă mulțumesc Cu deosebit respect, Pap Adelhaida
Citește mai mult
cazul și nu s-a plătit în preț, că vânzarea respectivă a fost în fapt o donație.Va multumesc pentru raspunsul concret.
S-a platit un pret , dar suma este derizorie imi serveste un avocat bun ca si dv , v-as ruga daca este posibil sa-mi recomandati un avocat cu pricepere care pledeaza la tribunalul Bacau
Va multumesc