Regulament Legea 36/1995

Art. 271 Procedura divorţului pe cale notarială Procedura actelor notariale

CAPITOLUL IV
Procedura actelor notariale

SECŢIUNEA a 7-a
Procedura divorţului pe cale notarială

Art. 271

(1) În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorţuri, după ce a verificat dacă este competent şi dacă a fost plătit onorariul.

(2) După înregistrarea cererii, pentru a putea continua procedura de divorţ, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către aceiaşi soţi o altă cerere de divorţ.

(3) Notarul public, după ce efectuează operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile şi îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii.

(4) La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soţilor şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ prin încheiere.

(5) Notarul public respinge cererea de divorţ dacă soţii nu se înţeleg cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti sau la purtarea numelui de familie după divorţ.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 271 Procedura divorţului pe cale notarială Procedura actelor notariale




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS