Art. 236
(1) Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.
(2) Certificatul de deces al unui cetăţean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condiţiile Legii nr. 119/1996, republicată.
(3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepţia cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenţie sau tratat de recunoaştere reciprocă a actelor de stare civilă.
(4) Pentru a fi înregistrat în evidenţele succesorale ale Camerei şi Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni: numele şi prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data naşterii, ultimul domiciliu ori, după caz, reşedinţa obişnuită a defunctului.
(5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reşedinţă obişnuită a defunctului este menţionat numai numele ţării, fără a se preciza şi localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil, cauza succesorală se înscrie în RNNES şi, ulterior, în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care soluţionează succesiunea.