Regulament Legea 36/1995

Art. 177 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Organizarea activităţii notarilor publici

CAPITOLUL III
Organizarea activităţii notarilor publici

SUBSECŢIUNEA 1
Uniunea Naţională a Notarilor Publici

Art. 177

(1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care prim-vicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte.

(2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile.

(3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare.

(4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 177 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Organizarea activităţii notarilor publici




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS