Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
Art. 117
(1) La nivelul Uniunii se ţin, în format electronic, şi următoarele registre şi evidenţe administrate de către CNARNN:
a) Registrul naţional notarial de evidenţă a succesiunilor (RNNES), în care se înregistrează cauzele succesorale privind cetăţenii români, străini sau apatrizi cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri în România;
b) Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL), în care se înregistrează toate actele de donaţie, dispoziţiile testamentare, revocarea lor, precum şi retractarea revocării acestora;
c) Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv la renunţarea la moştenire;
d) Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte şi îndeplinirii de proceduri notariale, precum şi actele de revocare a acestora;
e) Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie, pentru opozabilitate faţă de terţi, regimul matrimonial ales de soţi;
f) Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate faţă de terţi, cererile creditorilor cu privire la creanţele pe care le au faţă de o persoană fizică;
g) Registrul naţional de publicitate a maselor patrimoniale afectate exercitării în mod individual a profesiei (RNPMP), în care se înscriu, în condiţiile art. 33 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), actele de constituire a maselor patrimoniale.
(2) Metodologia privind organizarea şi funcţionarea registrelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f) şi g), procedura de înscriere şi consultare a acestora, precum şi costurile pentru serviciile furnizate de către CNARNN se stabilesc prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.