Art. 9 OUG 50/2010 Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate

CAPITOLUL II
Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit

SECŢIUNEA 1
Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate
Art. 9

(1) Informaţiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:

a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

b) valoarea totală a creditului;

c) dobânda anuală efectivă;

d) durata contractului de credit;

e) în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;

f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.

(2) În orice formă de publicitate, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.

(3) În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis şi vizibil, împreună cu dobânda anuală efectivă.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 9 OUG 50/2010 Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS